Teatrul Scena, un vis transformat în realitate Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 78 Vizualizări

Teatrul Scena, un vis transformat în realitate

13-1_13.jpg
Teatrul Scena îşi serbează în acest an zece ani de existenţă. Mentorul teatrului, Liviu Pancu, a făcut ieri o incursiune în trecutul şi prezentul teatrului din Bastionul Croitorilor din Cetatea Târgu-Mureş.

Reporter: Cum s-a născut povestea Teatrului Scena?
Liviu Pancu: Totul a început acum zece ani când am avut prilejul să fac parte dintr-un proiect în Ungaria, Zsámbék, unde am făcut mişcare scenică la unul dintre texte istorice maghiare „Bank Ban”, în regia lui Bocsardi. La acea tabără de vară, închideam festivalul cu un spectacol montat de mine la Academia de Teatru, la Sala Studio, intitulat „Cele trei nopţi de iubire”, un music hall despre Budapesta anilor 40. Acolo a fost sâmburele care m-a determinat să-l încolţesc aici la Târgu-Mureş. Aceste lucruri m-au determinat să creionez un proiect, Tabăra de Vară Scena, care s-a transformat apoi în Teatrul Scena.

Rep.: Ce a urmat?
L.P.: Au fost multe noutăţi, multe proiecte multă cerşeală, ca să nu zic multă chinuială, dar şi foarte mulţi prieteni care au înţeles despre ce este vorba care şi-au dat concursul în a realiza ceea ce astăzi avem aici. Amintesc aici parteneriatul cu Primăria Târgu-Mureş, apoi apariţia Ordinului Cavalerilor Lup. De asemenea, am avut o colaborare puternică cu Teatrul Naţional, prin actorii cu care am colaborat, Universitatea de Arte, precum şi cu studenţi din alte universităţi care au venit aici şi au colaborat cu noi. De asemenea partenerii noştri recenţi Asociaţia Culturală Delta Târgu-Mureş şi Asociaţia Culturală „Petru Maior” care au înţeles demersul nostru artistic.

Rep.: Ce va cuprinde tortul aniversar al celor zece ani?
L.P.: În acest plin, pe care-l avem la ora actuală, vrem să facem o adevărată sărbătoare a celor zece ani de existenţă, încercând ca timp de o săptămână, să putem prezenta publicului târgumureşean, în perioada 2-8 mai, o zi numai pentru pictorii care au expus la noi, o zi pentru muzicieni, o zi pentru scriitori, o zi pentru actori, care au călcat pagul Teatrului Scena.

Rep.: De ce Teatrul Scena?
L.P.: Sunt subjugat acestei idei, pentru că a fost o necesitate, nu de a-mi găsi un alt spaţiu de lucru, o necesitate de-a mea de a mă reprezenta. Sunt un artist cu forţă de muncă destul de puternică, şi în acest spaţiu nu poţi căştiga ci aduci forţă de muncă, plăcere, bucurie. Eu în sufletul şi în existenţa mea, pe spatele tricoului meu scrie Teatrul Naţional Târgu-Mureş, fiind un regizor al acestui teatru. La Teatru Scena este o prelungire a artiştilor în momentele lor de răgaz, în momentele lor în care îşi pot permite un lucru şi o muncă în plus.

Rep.: Ce alte proiecte completează aniversarea celor zece ani?
L.P.: Sunt foarte multe premiere care le-am stabilit şi am dorit foarte tare să ne ţinem de ele. M-am obişnuit atunci când am promis ceva, cu maximum de efort să pot să mă ţin de promisiune. Vor fi spectacole de mişcare, de pantomimă, un festival de umor. De asemenea, vom încerca să reunim titanii teatrului românesc târgumureşean Aurel Ştefănescu, Cornel Popescu şi Mihai Gingulescu. Sunt multe surprize, cu premieri aproape în fiecare lună.

Rep.: Cum ai defini într-o frază cei zece ani de Teatru Scena?
L.P.: În primă fază vis, apoi strădanie, urmat de multă muncă şi în final satisfacţie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE