Piaţa de vechituri văzută de sus

Câte lucruri inutile se strâng într-o casă îţi poţi da seama cu adevărat în momentul în care te hotărăşti să te muţi. Sau când faci o curăţenie generală. Sau când pur şi simplu te împiedici de ele, nu mai ştii cum să le faci loc în cutiile mari de carton puse una peste alta în debara, pe raftul cel mai de sus în ideea că poate-ţi vor folosi la ceva în viitor. Cele mai multe dintre ele sfârşesc în piaţa de vechituri, răsfirate pe saci mari de plastic, obosind ochiul clientului cu formele şi combinaţiile de multe ori ilare în care sunt expuse.

Bătrânii renunţă şi la amintiri

Duminică, -24 de grade C, dimineaţa. Aglomeraţie pe podul de pe Mureş, piaţa de vechituri plină. Un simplu exemplu al nivelului de trai. Să stai ore întregi în picioare, cu frigul în oase, cu mâna îngheţată pe-o ţigară aprinsă în ideea că poate trece mai repede timpul, doar pentru a vinde, dacă ai noroc, un obiect inutil, fără valoare, de cele mai multe ori stricat sau peticit. Bătrânii. Ei sunt cei mai fideli vânzători în piaţa de vechituri. Există două categorii: cei care vor să scape de vechiturile adunate de-a lungul zecilor de ani, şi cei care nu mai au nimic de vândut din casă, dar vând obiectele altora, cu un mic comision al lor pus peste preţ. “Eu vin tot a doua duminică pentru că merg şi la biserică. Nu vând lucrurile mele, nu mai am nimic de vânzare. Dar, vecinii mei mai au câte ceva. Se întâmplă să mi le dea pur şi simplu, să nu vrea bani pe ele, depinde şi de valoarea lor”, spune Erzsebet V., 64 ani.
Este îngrijorător faptul că, la nivel naţional, pensionarii reprezintă aproximativ 20% din totalitatea săracilor. Este trist să-i vezi cum stau în frig şi vând lucruri mărunte la prima vedere şi totuşi cu valoare sentimentală, adunate şi păstrate cu sfinţenie de-a lungul vieţii, apoi vândute pe nimic.

Piaţa de vechituri în mişcare

Comerţul cu obiecte vechi, folosite, inutile pentru unii, dar binevenite pentru alţii, a devenit de-a lungul anilor o tradiţie “de duminică pentru mureşeni. Pe jos sau cu autobuzul, pentru divertisment sau comerţ, mureşenii se calcă pe bătături, îşi dau coate sub centură, negociază la sânge, după câteva ore de destrăbălare, singurul rezultat fiind, de cele mai multe ori, oboseala. Sau dimpotrivă, relaxarea binevenită după o săptămână grea la locul de muncă. Marfa expusă depăşeşte aşteptările clienţilor.
Cea mai stufoasă ofertă este la încălţăminte, munţi de bocanci, ghete, cizme, de femei, bărbaţi sau copii, singurul dezavantaj este numărul “unicat” pentru fiecare pereche. “Încercaţi doamnă. Este piele piele. E numărul 40, da merge şi la 39. Unde mai găsiţi cizme la aşa preţ?”
Urmează apoi puloverele. Nu contează culoarea, modelul, cât de întins e pe la baza gâtului sau în talie, toate sunt la 30.000.
Banii străini şi vechi sunt un punct de atracţie pentru colecţionari. Bancnote din imperiul austro-ungar, anii 1913, 1914, bani româneşti de argint sau nu, de pe vremea regelui Mihai, a lui Ceauşescu “am şi bănuţi de pe vremea imperiului roman, nimeni nu mai are aşa ceva, dar nu pot să vi le arăt că sunt în pungă. Un lanţ de argint la fel de vechi nu vă interesează? Cer 2 milioane de lei. Nu-mi faceţi poze vă rog. Pe mine mă cunoaşte multă lume”. Tipul de afacerist cu profil de şarlatan.
Medaliile ocupă şi ele un loc: între lamele de ras, un CD cu un film pentru adulţi şi o foarfecă bună la toate. O combinaţie reuşită de sex, igienă şi lauri, făcută desigur la plesneală.
Bibelourile, peştii de sticlă, carpetele de pe pereţi, vechi şi foarte vechi, dar fără a avea vreo dată inscripţionată pe undeva care să demonstreze acest lucru. Ceramică, obiecte de lemn şi de metal, lucrări de artă sau imitaţii. De cele mai multe ori acestea sunt cârpite în diferite colţuri, lipite discret să nu le vezi, atât cât să te ţină până ajungi acasă. “O sută de mii. Nu merită atât? E ceramică, nu plastic. Hopa! I-a căzut capul, da puteţi lipi acasă. Nu-l vreţi? Cât daţi?”
Cărţi, unele mai bine păstrate altele făcute de-a dreptul ferfeniţă. Cărţi de specialitate, manuale, cărţi de poveşti, maxime şi cugetări, romane, calendare, reviste pentru copii sau pentru adulţi, la propriu şi la figurat. Şi nu în cele din urmă, colecţiile de Magazine.
Animaţie. Mişcare. Capete aplecate deasupra CD-urilor, mâini ridicate care împrăştie pulovere dintr-o parte într-alta, picioare goale obosite care stau la rând să probeze una, două, trei perechi de cizme, până se nimereşte numărul bun, fălci care mestecă un kurtos pe jumătate îngheţat, gurile ţigăncilor care se mişcă precum uşile tribunalului.

Nimic nu se lasă fără mici

Pentru destindere, vânzătorii au de ales între mici, langoşi, cafele fierbinţi cumpărate de la chioşc în pahare de plastic sau aduse de acasă în pahare de muştar. O tărie pentru cine simte nevoia să se încarce cu ceva grade plus sau un foc făcut dintr-o grămăjoară de hârtii şi un adidas, număr mic. Mustăţi îngheţate, mâini umflate, ger afară şi dorinţa de a vinde orice, “numai să plecăm odată acasă că nu-mi mai simt picioarele”. Clienţii fideli pieţei de vechituri nu pierd multă vreme pe aici şi pleacă totdeauna cu ceva cumpărături făcute pentru că “noi ştim deja ce este pe aici şi ce nu. Venim ţintit. Eu am vrut ceva veselă, dar am găsit şi ceva feţe de masă care nu-s de lepădat. La banii ăştia nu puteam să le las aici, am şi două fete care azi-mâine merg la casa lor şi trebuie să le dau ceva” spune Maria.
Deasupra pieţei pluteşte un aer de vechituri amestecat cu mirosul de langoşi proaspete. O combinaţie de oameni agitaţi şi lucruri lipsite de însemnătate. Totul este în mişcare, la derută. Într-un cuvânt, destrăbălare.
Amalia VASILESCU