Baschetbalistii reghineni finantati de federatie Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 59 Vizualizări

Baschetbalistii reghineni finantati de federatie

11378_asdfhfsd.gif
În ultimele trei luni de zile, elevii sportivi de la Gimnaziul "Alexandru Ceusianu" si C.S.S Reghin s-au pregatit intensiv pentru realizarea obiectivelor propuse pe anul 2008 de catre profesorii antrenori.
Perioada de pregatire a cuprins doua etape importante care au avut un impact deosebit de benefic asupra sportivilor. Cele doua cantonamente de pregatire s-au desfasurat în statiunea Sovata, la hotelul Bradet. Primul s-a desfasurat în perioada 19-26 decembrie si a fost finantat de catre Federatia Româna de Baschet, ca recompensa pentru rezultatele obtinute de echipa de baby-baschet, care au câstigat titlul de campioni nationali. "Conditiile de desfasurare si de pregatire sportiva au fost deosebite, datorita si domnului Blaga Janos managerul de la S.C Danubius Sovata, caruia îi multumim pe aceasta cale înca o data. Oferta dânsului a continut cazare, masa si recuperarea fizica a sportivilor care a constituit un lucru extraordinar pentru noi", a explicat antrenoarea Vass. Al doilea cantonament s-a desfasurat tot la Sovata, dar acesta a constat în pregatire fizica si tehnico-tactica desfasurate în statiune cât si în noua sala de sport de la Sovata. "Actualmente ne aflam în perioada pregatitoare cu echipele de fete si baieti, categoria de baby si mini baschet cu care din aceasta saptamâna vom aborda meciuri de verificare, a nivelului de pregatire actual în diferite orase, Cluj, Timisoara, Medias si Târgu-Mures", a declarat antrenoarea.
De pregatirea echipelor de baschet de la Gimnaziul "Alexandru Ceusianu" se ocupa profesorii Georgeta si Ioan Vass si tânarul Moldovan Razvan. "Cu echipele de baschet fete la categoria junioare III si II deja din luna octombrie ne aflam în perioada competitionala cu rezultate bune si foarte bune", ne-a declarat profesorul Moldovan Razvan. În acest an, Campionatul National de juniori III organizat de Federatia Româna de Baschet se va desfasura diferit fata de celelalte editii. Fazele vor fi grupate în serii pe zone geografice de calificare zonale, judetene si nationale.

În data de 16 februarie s-a desfasurat la Reghin ce-a de-a doua etapa a Olimpiadei Nationale a Sportului scolar (Campionatul feminin de baschet clasele V-VIII), etapa judeteana. Echipa Gimnaziului "Alexandru Ceusianu" a câstigat locul I cu o diferenta de scor remarcabila, vizavi de echipele participante din judet (Gimnaziul "Alexandru Ioan Cuza", Gimnaziul "Sfântu-Gheorghe" din Sângeorgiul de Mures si Gimnaziul "Nicolae Balcescu"), iar echipa de baschet baieti a gimnaziului "Alexandru Ceusianu" a obtinut locul II. "Organizarea a fost de exceptie, echipele câstigatoare fiind premiate cu diplome, sala a fost arhiplina, drept dovada ca baschetul este înca în voga la Reghin dupa atâtia ani, iar grupele sportive si grupele de pregatire din cadrul sectiei de baschet C.S.S. Reghin prin rezultatele obtinute atrag din ce în ce mai multi tineri sa practice aceasta disciplina", a declarat antrenoarea Georgeta Vass.

A consemnat Robert MATEI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE