Expoziţie cu vânzare de icoane şi de broderie la Reghin Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 183 Vizualizări

Expoziţie cu vânzare de icoane şi de broderie la Reghin

5_1_09.jpgFoaierul Casei de Cultură a Tineretului “George Enescu” din Reghin găzduieşte, până la sfârşitul lunii, o dublă expoziţie cu vânzare de icoane tradiţionale pe sticlă şi produse de artizanat din sfoară, marca Elena Costinaş şi de broderie spartă, marca Dorina Frenţ. Expoziţia este deschisă zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Astfel, preţul produselor din sfoară încep de la 10 şi ajung până la 900 de lei, la icoanele pe sticlă de Nicula şi de Iernuţeni, precum şi la cele de broderie spartă preţurile sunt cuprinse între 15 şi 900 de lei, cum ar fi de pildă faţa de masă pentru altar de biserică. “Mi-aş dori în acest sens să colaborez cu cât mai multe instituţii de cultură pentru a putea promova şi elevii împreună cu care am avut o expoziţie la Galeria “Unirea”, unde tinerii au expus şi au primit diplome şi distincţii pentru talentul lor. Acum am început pregătirile pentru o nouă expoziţie de icoane pe sticlă cu ocazia sărbătorilor pascale“, a declarat maestrul iconar Elena Costinaş.

Prezenţe active în Valea Regilor

Dorina Frenţ şi Elena Costinaş fac parte anual din grupul de reprezentanţi ai standului primăriei-Reghin la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de pe Valea Mureşului şi Festivalul Valea Gurghiului –Valea Regilor-unde expun cele mai valoroase exponate din colecţiile personale. În ultimii ani maestrul iconar Elena Costinaş a făcut un pas important reuşind la fiecare expoziţie de icoane să-şi extindă orizontul stilistic şi tematic. Încet dar sigur ea s-a perfecţionat în piesel de artizanat din sfoară, în arta icoanelor făcând chiar o ieşire spre pictura laică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE