“Legea Dobre” a trecut de comisia juridică a Senatului Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 29 Vizualizări

“Legea Dobre” a trecut de comisia juridică a Senatului

9_00a340.jpgComisia juridică a Senatului a acordat marţi raport de admitere unei propuneri iniţiate de mai mulţi deputaţi PNL prin care foştii deţinuţi politici vor trebui să primească despăgubiri de 300 de euro pentru fiecare zi de detenţie, însă valoarea totală nu poate depăşi 400.000 de euro. Potrivit expunerii de motive, legea vine să corecteze o decizie a CCR prin care indemnizaţia pe care o primesc foştii deţinuţi politici se poate încadra ca „despăgubire morală” şi propune acordarea unor despăgubiri de 300 de euro pentru fiecare zi de detenţie şi 200 de euro pe zi pentru fiecare zi de măsură administrativă. Potrivit textului, aceste compensaţii băneşti urmează să fie acordate oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane moştenitorilor sau soţului, printr-o solicitare către instanţa competentă.
Iniţiatorul proiectului este deputatul PNL Ciprian Dobre. Potrivit acestuia, proiectul va asigura baza juridică pentru ca cei care au suferit în vechiul regim, să primească o reparaţie morală. “După cinci luni este primul pas care s-a făcut în adoptarea acestei legi care de fapt este o reparaţie pentru deţinuţii politici şi cred că este un pas bun. Curtea Constituţională a desfiinţat în luna octombrie temeiul juridic prin care foşti deţinuţi puteau să ceară aceste despăgubiri. Consider că statul român trebuie în primul rând să recunoască că oamenii au fost persecutaţi politic şi, în al doilea rând, trebuie să condamnăm acest lucru că pentru o convingere politică eşti trimis în închisoare. Generaţii sau cel puţin o generaţie sau două au avut de suferit. Nu în ultimul rând trebuie să le acordăm o reparaţie morală acestor oameni”, a declarat Dobre. Biroul Permanent al Senatului urmează să stabilească ziua în care va fi inclus proiectul pe ordinea de zi pentru a obţine votul final în plenul Senatului. După acest pas proiectul va intra în dezbatere la Camera Deputaţilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE