Secretul lui Dan Maşca în business: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”

A înfiinţat, în 1999, compania REEA din Târgu-Mureş, ajunsă în prezent un nume de referinţă, care impune respect, în breasla IT-ului din România. Nu a uitat de unde a plecat, astfel încât pentru el responsabilitate socială nu reprezintă doar două cuvinte oarecare, ci o adevărată filozofie de viaţă. A lucrat şi la stat şi la privat, având astfel posibilitatea de a vedea binele şi răul din fiecare domeniu. Are 40 de ani, vârstă la care are multe de spus şi mai ales foarte multe de făcut pentru comunitate…
„Am muncit foarte mult şi în continuare muncim foarte mult pentru că în domeniul nostru este o concurenţă foarte mare”
Reporter: În ce împrejurări aţi intrat în afaceri pe cont propriu?
Dan Maşca: Am lucrat la Computer Center pe vremuri, aveam acolo o vechime de aproape patru ani de muncă. Soţia era însărcinată şi aveam o sarcină dificilă. Lucrând foarte mult am ajuns la o presiune din partea ei pentru a sta mai mult timp acasă, lângă ea. Astfel, la un moment dat am primit o propunere din partea unui client străin şi anume să preiau managementul unei mici firme pe care o avea. Omul avea biroul în blocul unde locuiam şi era o oportunitate bună de a fi alături de soţie.
Rep.: Ce s-a întâmplat cu afacerea respectivă?
D.M.: Din păcate, omul nu a fost serios, de fapt el a venit la mine după trei luni şi a zis: „ce-ar fi să închiriem un spaţiu undeva prin centru, să punem nişte camere web şi să facem video-chaturi cu femei”? În momentul respectiv mi-am dat seama că omul venise mai mult ca să caute femei şi astfel am rămas fără obiectul muncii.
Rep.: Şi a urmat ruptura…
D.M.: Da, avantajul mare în acea perioadă a fost că având internet acasă, proiecte puţine în cele trei luni şi mai mulţi amici plecaţi afară, am avut timpul necesar să văd că există posibilitatea de a face soft la comandă pentru clienţi din Europa sau SUA.
Rep.: În ce an se întâmpla asta?
D.M.: Prin 1999 – 2000. Ţin minte că la începutul firmei REEA a picat piaţa. A fost prima „bulă” la Bursă pe domeniul IT-ului care s-a spart pentru că oamenii au băgat foarte mulţi bani în aplicaţii on-line fără să se gândească ce profit scot dacă investesc aşa mult.
Rep.: Cu ce gânduri aţi înfiinţat compania REEA?
D.M.: Am muncit foarte mult şi în continuare muncim foarte mult pentru că în domeniul nostru este o concurenţă foarte mare. Îmi spun mereu că oricine are acces a internet şi ştie să folosească un program, practic este concurent. Nu am vrut şi nici nu vreau să plec din comunitate. Ştiind clar cum se „mânăresc” afacerile, la vremea respectivă erau mult mai multe firme de stat, ale nimănui de fapt, administrate ca şi cum ar fi firmele unei găşti, ale unor oameni numiţi în conducere fără nicio logică, doar pe baza unor relaţii politice. Această libertate a fost construită de-a lungul anilor datorită faptului că lucrăm cu clienţi din piaţa europeană, asiatică, americană. Pe zona de implicare în comunitate am zis că nu se poate să fiu rupt de ceea ce se întâmplă în comunitate şi am plecat de la ideea că trebuie să fac ceva, din banii produşi şi aduşi de afară să plătim taxe, dar şi să ajutăm anumite ONG-uri să îşi dezvolte proiecte. De asemenea, lucrând cu americanii am învăţat foarte clar ce înseamnă să fii în acel Board al unui ONG, să faci voluntariat. O altă alternativă de a te implica în comunitate era să faci politică, pentru că totuşi politica este o altă formă de voluntariat. Sigur, la nivelul de idealism pe care îl am şi acum, cred că politica este o formă de voluntariat prin care îţi iei competenţa din viaţa de zi cu zi, te întâlneşti cu alţi oameni care doresc să guverneze comunitatea cât mai bine şi încerci ca experienţa din zona privată să o transmiţi în mediul public şi să înveţi totodată cum se face administraţia din zona publică. Asta a fost… ideea de business care să îţi creeze o libertate economică şi cea de a nu te rupe de comunitate, de a intra în anumite grupuri de oameni cu anumite interese, eu alegând politica pentru o perioadă, plus zona de ONG-uri pe partea de sponsorizare şi consultanţă în măsura posibilităţilor.
„Suntem o firmă românească, cred cea mai mare din zona Ardealului prin ceea ce facem”
Rep.: Aţi crescut frumos…
D.M.: Am fost trei – patru oameni la început şi acum suntem circa 120 de persoane. De opt ani avem şi un punct de lucru la Iaşi unde lucrează 12 colegi programatori, din care doi sunt acolo de la început, ceea ce este un lucru deosebit în lumea noastră. Am crescut şi la cifra de afaceri şi cu siguranţă am plătit sute de mii şi poate chiar milioane de euro taxe. Suntem o firmă românească, cred cea mai mare din zona Ardealului prin ceea ce facem.
Rep.: Puteaţi să nu plătiţi atâtea taxe dacă foloseaţi paradisurile fiscale…
D.M.: Aşa e. Deşi puteam foarte uşor să luăm banii în format electronic, am preferat să legalizăm totul, să lucrăm pe firmă, să facturăm serviciile, pentru că sunt de părere că o firmă care lucrează la negru este o firmă moartă, fără nici un fel de perspectivă. Ideea mea a fost să rămân acasă şi măcar un leu la pensie să fie generat de munca mea şi de ceea ceea ce au investit profesorii şi familia în mine.
Rep.: Sunt foarte multe persoane care ne conduc fără să ştie cum e să asiguri nişte salarii… Ce părere aveţi despre ei?
D.M.: Cu toată bunăvoinţa şi buna credinţa pe care am arătat-o în ultimii ani, în prezent am ajuns la nivelul la care nu mai pot credita cu nimic statul. Sunt de acord că trebuie să existe birocraţie într-un stat şi funcţionari publici. Noi plătim taxe şi impozite, iar ei ar trebui să ofere servicii publice de calitate. Eu cred că statul ar trebui să îşi diminueze rolul. Ajungi să plăteşti nişte bani şi nu primeşti nimic în schimb sau ceea ce primeşti este mult mai puţin decât ar trebui să primeşti ca şi servicii publice.
„Plec de la această poruncă din Noul Testament, să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi şi de aici se construieşte toată filozofia de viaţă şi de business”
Rep.: Aveţi un set de principii după care vă ghidaţi activitatea în business?
D.M.: Sunt un creştin ortodox practicant. Am fost influenţat de mic, am trăit într-o familie în care unul din bunici nu avea nicio treabă cu Biserica, iar bunicii ceilalţi erau ortodocşi practicanţi. De mic am mers la biserică şi modelul pe care l-am avut era Iisus Hristos. De fapt, e simplu, trebuie să încerci să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, de aici pleacă toată filozofia, nu faci profit de dragul profitului pentru că noi facem banii şi nu banii pe noi. Practic, de aici a plecat totul, e vorba de o etică pe care trebuie să o ai, la început a fost cuvântul şi după aceea avocatul şi contractul. Lumea aceasta a existat, a funcţionat doar pe cuvânt şi aceste principii le folosesc în multe din relaţiile pe care le am cu oameni aflaţi la mii de kilometri distanţă. Plec de la această poruncă din Noul Testament, să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi şi de aici se construieşte toată filozofia de viaţă şi de business. Trebuie să respecţi oamenii pentru că fără ei n-ai cum să produci valoare. Trebuie să investeşti în oameni fără să ai pretenţia să obţii obligatoriu ceva înapoi şi să îţi fie îndatoraţi. Trebuie să speri că în timp această bunătate se va transmite şi astfel să avem o bună guvernare.
Rep.: Ce părere aveţi despre proiectul Digital Mureş?
D.M.: Respectivul proiect este un lucru bun. În orice domeniu, indiferent că este vorba despre IT sau nu, până la urmă trebuie să vezi raportul cost – beneficiu. Proiectul e bun, dar întrebarea mea e ce se vrea? Părerea pe care o am eu este limitată la ceea ce se comunică în comunitate şi aflu din presă.
Rep.: Potrivit graficului anunţat, trebuia să existe etapa de consultare cu mediul privat…
D.M.: Teoretic, presa are rolul de a informa pe cei care nu lucrează cu statul ce se întâmplă şi în felul acesta putem afla de la voi noutăţi despre Digital Mureş. Eu cred că nu s-a comunicat suficient de bine şi este o mare greşeală din partea Primăriei în cazul acesta pentru că nu au comunicat… Ce s-a întâmplat după trei luni, după şase luni de la demararea proiectului? De exemplu, în atâtea amar de luni n-a fost nicio dezbatere cu firmele mici şi mijlocii, atâtea câte sunt în Târgu-Mureş pe zona de hartware şi software. În cazul nostru, în care am plătit la timp taxele şi impozitele din care se finanţează o chestie care e fix pe domeniul nostru, era logic să ni se ceară părerea. Tot ce dorim sunt crearea de şanse egale şi transparenţă care nu a fost şi nu cred că va fi pentru că nu cred că oamenii sunt liberi în ceea ce fac şi din cauza aceasta dacă subalternii care sunt în proiect nu au libertate, rezultatul muncii lor te fac să te gândeşti că ceva nu e în regulă, nu e cuşer, s-a „mânărit” ceva, s-a aranjat ceva.
„Digital Mureş este cu siguranţă un proiect util. Tot ce asigură o reducere a birocraţiei, o reducere a timpului de interacţiune a unui contribuabil cu instituţiile statului este un lucru bun”
Rep.: De ce erau importante consultările şi dezbaterile?
D.M.: Digital Mureş este cu siguranţă un proiect util. Tot ce asigură o reducere a birocraţiei, o reducere a timpului de interacţiune a unui contribuabil cu instituţiile statului este un lucru bun. Problema e că necomunicând cu oamenii din domeniul IT-ului s-ar putea să pierzi idei deosebite pe care un consultant cu mulţi ani vechime care lucrează pe diferite tipuri de proiecte ar fi putut să le aibă pe lângă cele ale consultantului ales de Primărie ca să pună în practică proiectul. Astfel, autorităţile locale ar fi putut să folosească mai eficient experienţa şi cunoştinţele noastre şi să facă un caiet de sarcini mai valoros. Treaba aceasta nefăcându-se, este o pierdere pentru comunitate. Dar cea mai mare problemă este lipsa transparenţei, care a fost şi se păstrează mereu pentru că nu ai acees la informaţii, iar procesul de analiză al proiectului nu e transparent, nu există dezbateri publice. Totul se face conform unei strategii ştiută doar de o mână de oameni…
Rep.: Şi totul se face legal…
D.M.: Da, dar se pun nişte condiţii absurde. De exemplu, la o lucrare la o licitaţie se spunea că trebuie să ai 80 de angajaţi dar nu era pusă următoarea întrebare: ok, ai 80 de angajaţi dar tu câte proiecte ai în momentul în care iei o altă lucrare? Dacă ai 80 de lucrări? De fapt ei au pus acea condiţie să îi elimine pe cei care n-au 80 de angajaţi deşi puteau să aibă 20 de angajaţi şi să nu aibă lucrări multe şi să poate face lucrarea mult mai bine. Am văzut nu demult că o primărie din SUA a făcut un caiet de sarcini pentru refacerea site-ului şi o aplicaţie complexă evaluată la un milion de dolari. Ei n-au pus condiţii legate de numărul de personal. Condiţia lor a fost următoarea: cei care participă la licitaţie trebuie să aibă o poliţă cu o firmă de asigurări privată în valoare de un milion de dolari, în caz că proiectul nu va fi gata la timp. Şi atunci eu ca privat mă gândesc… mă bag sau nu? Sunt în stare sau nu să realizez lucrarea? Eu vreau ca autoritatea locală să îşi asume şi ea aceste riscuri nu să se acopere de prevederi legale astfel încât ei de fapt nu au niciun risc. Aţi văzut vreodată vreun funcţionar public care să strice o licitaţie şi să fie tras apoi la răspundere?
Rep.: Nu…
D.M.: Păi vedeţi? Legile sunt făcute astfel încât ei să poată pune condiţii. Ca să participi la unele licitaţii trebuie certificări ISO deşi acestea sunt efectiv cumpărate. Astfel, e irelevant dacă ai sau nu certificare ISO atâta timp cât o cumperi peste noapte cu nişte mii de euro.
„Aş da o libertate mai mare părintelui pentru a decide asupra educaţiei copilului pentru că nimănui altcineva nu-i poate păsa mai mult decât părintelui”
Rep.: Cum vede Dan Maşca educaţia din România şi ce ar schimba dacă ar avea posibilitatea?
D.M.: Aş completa reforma învăţământului pentru că este incompletă. Aş da o libertate mai mare părintelui pentru a decide asupra educaţiei copilului pentru că nimănui altcineva nu-i poate păsa mai mult decât părintelui. De exemplu, aş reglementa homeschooling-ul. Astfel, în perioada interbelică erau situaţii când un copil nu putea merge la şcoală din diverse motive dar putea să se pregătească acasă, iar la final de an era o şcoală locală în care se dădea acel examen de echivalare al anului de studiu acasă.
Rep.: Credeţi în diminuarea rolului statului în învăţământ?
D.M.: Diminuarea rolului statului cred că ar trebui să se întâmple şi în învăţământ. Aşa cum s-au privatizat foarte multe lucruri care merg bine, cred şi în învăţământul privat. Ceea ce nu poate să facă statul ar trebui să pornească în domeniul educaţional şi al sănătăţii proiecte pilot de schimbare a modalităţii de finanţare şi de administrare a şcolilor. Nu te poţi pune ca privat în oraşe ca Târgu-Mureş cu multitudinea de şcoli publice şi să îţi faci o şcoală privată.
Rep.: Aţi face o asemenea şcoală privată dacă aţi avea resursele necesare?
D.M.: Da. Iar dacă nu pot să fac o şcoală privată pentru că n-am puterea aceasta, atunci s-ar putea ca eu în parteneriat cu alt prieten care are posibilităţi financiare să plătim un profesor foarte bun care să facă meditaţii în domeniul privat aşa cum a făcut Bălăceanu Stlolnici şi slavă Domnului Bălăceanu Stolnici este un om competent. De asemenea, dacă ne uităm afară vedem că toate universităţile şi liceele aflate pe primele locuri în diverse topuri ale calităţii învăţământului sunt private. Noi trăim într-o comunitate în care poate că instituţia bisericii ar putea lua exemplu de la bisericile occidentale care în decursul anilor au continuat ce au început pe domeniul învăţământului. Sunt cazuri şi în Târgu-Mureş în care unele clădiri au revenit Bisericii şi nu văd de ce nu s-ar face o şcoală multiconfesională aşa cum se întâmplă afară. Dacă bisericile s-ar uni, ar putea să facă alternative la învăţământul actual public, aceasta fiind dată de o logistică pe care o au, de încrederea de care se bucură în rândul populaţiei şi de faptul că actuala lege a învăţământului a adus o modificare importantă, care ţine de finanţarea care urmează elevul. Aş merge pe un asemenea proiect la nivel de comunitate şi l-aş dezvolta în jurul bisericilor locale.
Rep.: Vă mai amintiţi care a fost primul dumenavoastră job?
D.M.: Ah… primul job… A fost la „Textila Mureşul”, acolo am primit repartiţie. Am lucrat două luni acolo, după care am mers în armată, am prins Revoluţia la Timişoara în decembrie 1989 şi în iunie evenimentele din Piaţa Universităţii. După ce am eliberat în toamna lui 1990, m-am transferat la Termocentrala din Iernut. Am lucrat acolo câţiva ani după care am venit spre Târgu-Mureş unde am avut şansa să lucrez la o firmă care acum e foarte mare pe domeniul ei, Dafcochim, care la momentul respectiv avea un birou într-un apartament cu două camere în cartierul 7 Noiembrie. Aşa am ajuns pe zona de contabilitate, financiar-bancară, şi de acolo după zece luni m-am transferat la o firmă privată din domeniul mobilei şi apoi am ajuns la Electro Orizont… Au fost vreo zece ani de muncă la stat şi la privat în care am văzut avantajele şi dezavantajele din fiecare parte şi poate că aici a fost şansa mea de a învăţa din experienţă şi de a încerca să aplic în aceşti aproape 12 ani de la REEA managementul bazat pe respect…