Record de videoclipuri pentru FloRIN Vos Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 59 Vizualizări

Record de videoclipuri pentru FloRIN Vos

11-2_44.jpgSe pare că solistul reghinean FloRIN Vos a avut mai mult timp la cumpăna dintre ani de familia sa, dovada că a înregistrat prima piesă muzicală pentru fetiţa lui, Alesia, în vârstă de patru ani. Cântecul „Moş Crăciun cu plete dalbe” l-a interpretat în duet cu fiica unui alt cântăreţ, Denisa Grama, iar videoclipul care a fost difuzat în perioada sărbătorilor de iarnă pe postul local de televiziune DAReghin TV s-a bucurat de succes.
După o absenţă de cinci ani, în noaptea de revelion, FloRIN a acceptat să fie aproape de familie şi fanii săi şi să cânte la Hotel Marion-Pădurea Rotundă, în faţa celor 560 de invitaţi. „Deşi cred că mi s-au împlinit deja destul de multe dorinţe şi sunt recunoscător pentru asta lui Dumnezeu, se pare că semne bune şi anul 2012 are deoarece, în luna ianuarie voi cânta la mai multe petreceri private,  iar în  11-12 februarie voi cânta în Spania la Arcos de Jalon , lângă Madrid, iar în 18-19 februarie voi fi în Germania în Stuttgart”,  a explicat solistul.  În 20 decembrie 2011, s-a lansat albumul „Daniela Gyorfi şi prietenii”, care beneficiază de patru piese ale solistului reghinean: „Cere-mi orice” în duet cu Daniela,  „În tot universul”, „Mă distrez şi mă simt bine”, in duet cu Vali G  şi „Beau cu prietenii”, în duet cu Liviu Guţă. Videoclipurile celor patru piese muzicale au fost filmate de George Ionaşcu alias Beny,  în acest sfârşit de săptămână în Târgu-Mureş şi Sighişoara şi vor fi difuzate pe posturile de specialitate în cursul lunii Ianuarie.  FloRIN are deja înregistrate patru piese şi de pe viitorul album, care se va intitula „FloRIN şi invitaţii săi”, al cincilea în doar patru ani. FloRIN Vos colaborează în prezent cu casa de discuri Big Man şi preconizează să lanseze un CD undeva până la finalul lunii aprilie.       

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE