Se caută mureşeni la înălţime! Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 39 Vizualizări

Se caută mureşeni la înălţime!

4-2_66.jpgAeroclubul Târgu-Mureş a început înscrierile la disciplinele de planorism şi paraşutism. Amatorii de adrenalină pot să înveţe arta zborului sau a saltului cu paraşuta la clubul târgumureşean, sub îndrumarea a câte doi instructori la ambele discipline.

Pregătirea fizică, esenţială

Aceste cursuri vor începe în luna februarie, durează două luni, după care urmează examenele pentru admiterea de zbor. Până la începerea cursurilor, cei înscrişi fac doar pregătire fizică. Prima condiţie pentru a deveni membru al clubului, cei interesaţi sunt obligaţi să efectueze examenele medicale. Clubul are în palmares cinci titluri naţionale şi nenumărate alte trofee la competiţii interne şi internaţionale.
Cele două secţii au în prezent câte aproximativ 40 de membri, din care în jur de 30 sunt sportivi de performanţă. Deşi practicarea acestor sporturi nu este atât de atractivă din punct de vedere material, plăcerile pe care ţi le pot oferi nu pot fi comparate cu multe altele. „Aceste sporturi necesită mult curaj şi nu oricine le practică. Înainte, când exista o legătură între paraşutismul militar şi cel sportiv, lucrurile stăteau puţin diferit. Acum, că acestea s-au separat, practicanţii acestor discipline o fac în primul rând din pasiune, aşa cum se mai întâmplă şi în alte ramuri, mai puţin populare”, a declarat Ioan Russ, unul dintre instructorii paraşutiştilor.  Al doilea instructor al săritorilor este Rodica Suciu, o altă sportivă cu vechi state în această disciplină.

Limita de vârstă, minim 16 ani

Pentru a intra în rândul temerarilor înălţimilor, limita de vârstă este de 16 ani. Până la 23 de ani, aceştia sunt instruiţi gratuit, percepându-se doar o taxă lunară de aeroclub, de 50 lei. După această vârstă se trece la sportul de performanţă şi se încheie un contract.
Amatorii pot obţine mai multe relaţii la sediul din strada Libertăţii nr. 120, între orele 8.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine şi de la instructorii de zbor Daroczi Lorand (planorism, telefon 0737-785.930) şi Ioan Russ (paraşutism, telefon 0740-425.216).

Mihai VEREŞ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE