Abateri la depozitarea şi colectarea deşeurilor Administratie
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 115 Vizualizări

Abateri la depozitarea şi colectarea deşeurilor

Urmărind modalităţile de respectare, de către persoanele juridice, a normelor legale impuse de Hotărârea Consiliului Local nr. 20/2008 – modificată, cu privire la condiţiile de depozitare şi colectare a deşeurilor menajere, personalul Biroului Control Comercial din cadrul Poliţiei Locale Târgu-Mureş a întreprins, în perioada 28 ianuarie – 10 februarie, un număr de cinci controale la diferiţi agenţi economici, patru dintre aceştia fiind invitaţi la sediul instituţiei pentru clarificarea situaţiei şi consiliere juridică. „Contextual, a fost sancţionată o societate comercială care a creat o rampă clandestină de deşeuri în zona străzii Aluniş, precum şi trei agenţi economici care nu deţineau contracte cu firma de salubrizare abilitată, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 2.100 lei. De asemenea, personalul din cadrul compartimentului a soluţionat cinci sesizări primite din partea cetăţenilor”, a precizat Valentin  Constantin Bretfelean, directorul executiv al Poliţiei Locale Târgu-Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE