Finalul ediţiei la volei feminin se încinge CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 86 Vizualizări

Finalul ediţiei la volei feminin se încinge

Echipa feminină de volei CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş a pierdut cu 3-0 partida din etapa a XX-a a Diviziei A1 disputată miercuri seara în deplasare la Dinamo Romprest Bucureşti. Înfrângerea mureşencelor se încadrează în categoria rezultatelor aşteptate, având în vedere evoluţia celor două formaţii în acest sezon. După ce în partida din tur au cedat cele trei seturi la 12, 14 şi 14, echipa lui Atanas Petrov a reuşit să dea o replică mai bună doar în primul set, pe care l-au cedat la limită, 25-23. După acest prim set, dinamovistele au apăsat pe acceleraţie şi diferenţa de valoare dintre cele două echipe şi-a spus cuvântul. Bucureştencele, care se pregătesc de marele derby de sâmbătă, cu lidera şi campioana en-titre Ştiinţa Bacău au forţat victoria în trei seturi şi a încheiat jocul în timp de o oră şi zece minute, câştigând seturile următoare la 14 şi 17. Replica „medicinistelor” a fost însă sub aşteptări, deşi miza era doar pentru cele trei puncte în contul bucureştencelor, care pot ajunge echipa băcăuană doar în cazul unui succes pe terenul acestora în meciul de sâmbătă şi în celelalte trei jocuri pe care le mai au de disputat, toate să fie de trei puncte.

Antrenorul echipei Dinamo, Marian Constantin a început partida cu formaţia: Marcovici, Mincă, Manu, Cărbuneanu, Lăpuşneanu, Zarcova, Karackaseva. Au mai jucat Nenova, Baciu şi Smarandache.

De cealaltă parte, Atanas Petrov a folosit formaţia: Alexandra Trică, Gabriela Tsvetanova, Roxana Iancu, Tatiana Lupu, Irina Radu, Iulija Popova, Camila Gomez-libero, Mihaela Ozun, Alexandra Pintea, Florentina Ivanciu, Gabriela Bălae.

Încheierea cu Unic poate deveni un joc cu miză

După această partidă, CSU Medicina va evolua în penultima etapă a sezonului regulat tot în Capitală, unde sâmbătă, 22 februarie, de la ora 18.00 vor întâlni pe CSM, aflată pe locul 6, cu 31 puncte. Mureşencele, cu 38 de puncte mai au doar şanse teoretice să piardă locul 4, fiind la cinci în faţa celor de la CSM Târgovişte şi nici atât să urce pe locul 3. CSM şi-a ratat ultima ocazie de a mai devansa echipa dâmboviţeană prin obţinerea unui singur punct în această etapă la Lugoj, unde au pierdut cu 3-2 un meci extrem de disputat. În cazul în care CSU Medicina se întoarce fără punct de la Bucureşti, meciul din ultima etapă, pe teren propriu sâmbătă, în 1 martie, cu VC Unic Piatra Neamţ s-ar putea să fie important. Nemţencele se află în această ediţie în pericol de a nu mai prinde turneul play-off, iar mureşencele pot fi depăşite cu posibilele şase puncte ale târgoviştencelor în cazul în care cedează fără punct la Bucureşti şi cu Unic.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE