Home / CSU Medicina CSŞ / Din nou gazde, de pe ultimul loc

Din nou gazde, de pe ultimul loc

La sfârșitul acestei săptămâni se dispută al doilea turneu din cadrul returului Diviziei A1 la volei feminin. Returul se va juca tot cu turnee, la fel cum s-au jucat și etapele din turul ediției.  Nou promovată în primul eșalon, formația CSU Medicina CNUE Târgu Mureș este pentru a treia oară gazda unui turneu, dar situația echipei mureșene nu este una de invidiat. Afectată și de cazurile de infectare cu Covid-19, formația mureșeană a pierdut patru întâlniri fără joc, nefăcând deplasarea la turneele disputate la Medgidia și Pitești. Cu doar două victorii, ambele obținute în cele două turnee găzduite la începutul campionatului, „medicinistele” ocupă ultimul loc în clasament, totalizând 6 puncte. Reușind după cele 5 puncte de pe teren propriu, au mai obținut pe parcurs un singur alt punct după 2-3 cu U NTT Data Cluj, în turneul disputat la Lugoj. Mureșencele vor avea în acest al doilea turneu al anului o sarcină dificilă. În cele două partide care le vor susține vineri și duminică, 5 și 7 februarie, în sala UMF, adversarele din Grupa 1 vor fi CSO Voluntari și Dinamo București. În tur în cele trei jocuri disputate în această grupă tot la Târgu Mureș gazdele reușiseră să obțină o singură victorie, și aceea de doar 2 puncte, 3-2 cu echipa ilfoveană, dar au cedat în trei seturi cu Dinamo. În jocul de vineri mureșencele au nevoie mare de victorie, dar numai una de 3 puncte le-ar mai da speranțe să scape de ultima poziție. Ilfovencele se află pe locul 9, cu 13 puncte, în timp ce Dinamo pare un adversar mult prea puternic la ora actuală, aflată chiar în lupta pentru un loc pe podium. Conform tradiției, jocurile în cele trei partide vor începe la ora 18.00. Accesul spectatorilor este în continuare interzis, dar cele trei întâlniri pot fi urmărite în direct pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Turneu de baschet la Târgu Mureș

Purtătorul de cuvânt al clubului CSU Târgu Mureș, Zoli Kádár, a anunțat printr-un comunicat de …