- admin
- 0 comentarii
- 224 Vizualizări
Cele mai frumoase 27 de cupluri premiate la Iernut
19 august 2015Lasă-mă să mai trăiesc lângă badea ce-l iubesc…a cântat Mariana Anghel celor mai frumoase cupluri din Iernut. Versuri foarte bine alese pentru 18 dintre cele 27 de cupluri premiate, care au reuşit să urce pe scena celei de-a XX-a ediţii a Zilelor Oraşului, ca să primească felicitările sosite din partea primarului Ioan Nicoară şi a Consiliului Local. Felicitări călduroase şi într-adevăr bine-meritate pentru cei 50 de ani de căsnicie serbate în acest an printr-o colectivă „Nuntă de Aur”.
Primarul Ioan Nicoară a oferit acestora….
O diplomă şi buchete de flori, împreună cu câte o mică atenţie financiară au fost cadourile oficialităţilor, împreună cu o emoţionantă masă festivă. În plus fiecare pereche s-a putut poza cu primarul, fotografiile urmând să le fie transmise ulterior prin poştă, în modul cel mai solemn cu putinţă. Cadouri simbolice pentru realizări reale. Pentru că 50 de ani de căsnicie nu sunt la îndemâna oricui. Cuminţi şi senini, împăcaţi cu toate cele trecătoare, şi plini de umor. Frumoşi fiecare în felul lui, pe limba lui, s-au distrat de minune. Nu puteam să scap ocazia să le fur secretul. Gheorghe şi Maria Truţa din Sălcud, de exemplu, ar mai petrece încă 50 de ani tot împreună. „Numai sănătate să fie, să ne putem bucura de nepoţi”, spune PR-ul familiei, tanti Maria. Cu o pensie de 485 de lei după 35 de ani lucraţi la „colectiv”, aceasta este convinsă că trebuie să fie recunoscătoare lui Dumnezeu că îi ajung de medicamente. Şi încă se poate bucura de familie. „Avem 3 copii şi 4 nepoţi şi toţi lucrează în ţară, niciunul nu a plecat de aici”, se mândreşte tanti Maria. Iar secretul lungii convieţuiri cu zâmbetul pe buze nu vine din partea vreunuia. Vine în schimb din felul în care îşi completează gândurile şi comentează mucaliţi la părerea celuilalt. „Amândoi trebuie să fie răbdători şi să îngăduie după celălalt”, spune tanti Maria. „Da. Şi dacă vrea s-o ducă bine, bărbatul întotdeauna să asculte de femeie”, adaugă mucalit nenea Gheorghe. Ştie el ce ştie…
Cu bune, cu rele, dar „capu’ face, capu’ trage”
Un alt cuplu exemplu pentru tineri, perechea Anica şi Nicolae Marcu nu sunt născuţi în Iernut, dar s-au stabilit în localitate atunci când s-au căsătorit. Adevărata lor „nuntă de aur” va fi pe 30 octombrie. Nicolae este de lângă Luduş, iar Anica de lângă Târnăveni, dar s-au cunoscut în Iernut, ambii fiind angajaţi la termocentrala din localitate.
„În viaţă înveţi să mergi înainte, cu bune, cu rele, oamenii mai au şi necazuri, ca în orice familie. Relele tot noi le facem, dar tot noi trebuie să le reparăm. Aşa cum se spune, capu’ face, capu’ trage. Noi am trecut peste toate, lăsând unul după celălalt. Stăm în Iernut de când ne-am luat laolaltă, de la termocentrală, unde mi-a luat ea minţile. Ea era dinainte aici, aşa că pot spune că m-am măritat”, spune cu mult umor badea Nicu. „În 50 de ani nu poţi spune că nu ai greutăţi, da’ trebuie să ştii să şi laşi după celălalt, alfel nu poţi merge mai departe. Tinerilor le-aş recomanda acest lucru în primul rând. În familie ai des probleme şi nimeni nu poate spune că n-a avut. Avem patru copii şi şapte nepoţi, unul acum trei săptămâni a avut nunta, aşa că putem spune că am trecut prin de toate”, l-a completat tanti Anica, admiţând totuşi că şi ea s-a măritat. Ne cerem scuze că nu îi putem zugrăvi în cuvinte pe toţi. Adevărul este că, oricât de diferiţi, în ce priveşte secretul este acelaşi: răbdare şi înţelegere.
[zizigallery id=1734]
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu