Oaspete de onoare la Poliţia Locală Târgu-Mureş Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 511 Vizualizări

Oaspete de onoare la Poliţia Locală Târgu-Mureş

111Poliţiştii locali din Târgu-Mureş au primit, la începutul acestei săptămâni, vizita colonelului Leontin Popescu, adjunct al comandantului ,,Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Jandarmi – Gheorgheni” , instituţie în cadrul căreia angajaţii Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş au efectuat cursurile de formare profesională pe linie de ordine publică şi siguranţă rutieră.

Potrivit directorului executiv al Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş, Valentin Constantin Bretfelean, cu acest prilej col. Leontin Popescu a înmânat certificatele de calificare unui număr de 57 de poliţişti locali care au absolvit cursurile acestei unităţi de elită a Jandarmeriei Române, pe parcursul anilor 2014 şi 2015. “Oaspetelui nostru i-au fost prezentate cu ocazia prezenţei la Poliţia Locală o serie de activităţi pe care le derulăm în baza prerogativelor legale ce le avem, precum: Dispeceratul Integrat de Urgenţă 112 – unde poliţistul local manipulează consola camerelor de supraveghere din Târgu-Mureş, dispeceratul propriu al Poliţiei Locale, câteva posturi zonale de Poliţie Locală din cartierele oraşului, un număr de dresaj canin cu Tyson – ciobănesc belgian, rasa malinois aflat în slujba Poliţiei Locale, precum şi alte compartimente funcţionale. În numele colectivului de cadre al Poliţiei Locale Târgu-Mureş, aduc mulţumiri tuturor jandarmilor de la unitatea din Gheorgheni pentru eforturile depuse în scopul pregătirii angajaţilor noştri şi pentru profesionalismul de care dau dovadă”, a precizat Valentin – Constantin Bretfelean.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE