Decalog şi dialog. Cuvioasa Parascheva – Pelerinul tăcut

15 octombrie 2017

În fiecare an luna lui Brumărel ne prezintă unul dintre cele mai cunoscute chipuri de sfinți: Cuvioasa Parascheva de la Iași. Pentru că minunile și folosul său duhovnicesc sunt, în general, cunoscute de credincioși, credem că un pelerinaj de la Epivata la Istanbul și apoi la Iași va motiva, măcar parțial, evlavia deosebită pe care o au românii la această sfântă.

Sfânta Parascheva s-a născut la începutul sec.al XI-lea la Epivata (azi Boiados), lângă Constantinopol. Se pare că evlavia a deprins-o în familie, de vreme ce știm că un frate al său, pe nume Eftimie, a ajuns episcop de Madite. Știm puține lucruri despre copilăria sa, cert este că, la o vârstă fragedă a auzit într-o biserică un cuvânt care a mișcat-o profund: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”. La puțin timp părăsește casa părintească și pleacă la Constantinopol unde ascultă cu mare atenție cuvintele monahilor, apoi se îndreaptă spre ținutul Pontului, unde rămâne vreme de cinci ani în mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. Dorul hristic o chema, însă la Ierusalim, cetate spre care se și îndreaptă și se așează într-o mănăstire de călugărițe din pustia Iordanului. Tradiția ne spune că, la vârsta de 25 de ani, primește poruncă în vis să se întoarcă acasă, ceea ce și face, după ce poposește o vreme la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne. Transfigurarea pe care o suferise în peregrinările sale au făcut-o de nerecunoscut pentru concitadinii săi, astfel că, murind la puțin timp, este îngropată ca o străină. Trupul său, neputrezit și frumos mirositor, va fi descoperit din întâmplare, în timp ce se săpa o groapă pentru un marinar înecat. Datorită faptului că la racla sa au avut loc multe minuni, este foarte posibil să fi fost canonizată la puțin timp după aceste evenimente. La mai puțin de un secol de la moartea sa apare și prima lucrare aghiografică ce îi eate dedicată, scrisă de diaconul Vasilisc la cererea patriarhului ecumenic Nicolae al IV-lea Muzelon(1145-1151). În timp vor urma și altele, cum ar fi cea a patriarhului Eftimie de Târnovo(sec. XIV), a mitropolitului Matei al Mirelor(1605), trăitor pentru o vreme la mănăstirea Dealu, sau cea a mitropolitului Varlaam al Moldovei, care o introduce în „Cazania” sa din 1643.

În anul 1253 orașul Târnovo devenise reședință patriarhală în urma formării Imperiului româno-bulgar, iar moaștele Cuvioasei Parascheva sunt mutate aici, fiind întâmpinate cu mare fast de însuși Ioan Asan al II-lea, însoțit de mama sa Elena, de soția sa Ana și de restul curții imperiale. La sfârșitul secolului al XIV-lea Imperiul Otoman, în plină expansiune, cucerește orașul, astfel că în anul 1393 moaștele sunt mutate la Belgrad, unde vor rămâne până în 1521, când și acesta este cucerit de turci, moment în care patriarhul ecumenic Ieremia I le cere de la sultan și le obține în schimbul unei sume de bani. Vor rămâne la Istanbul vreme de 120 de ani, până în 1641, când domnitorul Vasile Lupu al Moldovei se oferă să plătească datoriile patriarhiei în schimbul raclei cu moaștele Sfintei, pe care le așează în biserica Trei Ierarhi, ctitoria sa de la Iași.

În anul 1884 biserica intră într-un amplu proces de restaurare, racla fiind mutată în paraclisul alăturat, dar la 26 decembrie 1888 un incendiu cuprinde lăcașul. Deși racla a ars în întregime, la fel cu o parte din paraclis, sfintele moaște au rămas intacte, fapt consemnat într-un proces verbal semnat de mitropolitul Iosif Naniescu, de Leon Negruzzi, prefect de Iași și de procurorul șef al orașului, document păstrat până azi. După acest eveniment sunt repuse în biserica Trei Ierarhi, unde se află și acum.

Am urmărit-o pe Cuviosa Parascheva în acest periplu balcanic întins pe perioada a șase secole cu un dublu scop:primul este de a arăta cât de întortocheate sunt, într-adevăr, căile Domnului, iar al doilea de a lua exemplu de la un binecredincios domn care a știut să ceară în schimbul unui lucru efemer(banii), un odor nemuritor. Iar nouă nu ne rămâne decât să cântăm cu evlavie împreună cu melozii din vechime: „Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.”