Home / Recomandări zi de zi / Profu’ de sport a trecut și pe la LPS

Profu’ de sport a trecut și pe la LPS

Acțiunea „Azi sunt profu’ tău de sport!” și-a derulat marți al doilea „episod”. Acesta a avut loc la Liceul cu Program Sportiv „Szász Adalbert” din Târgu-Mureș, unde multiplul campion la lupte și vicepreședinte al Federației Române de Lupte Alexandru Ballai a fost proful de sport pentru elevii din clasa a V-a. A fost un scurt „răgaz” pentru cei doi profesori care aveau programată ora de sport, Mihaela Șandor și Ioan Ghira, ambii cu specializarea gimnastică, ritmică sau artistică, fete și băieți. „Eu am practicat luptele libere și sunt totodată și profesor de sport, deși nu am profesat. Mă bucur să mă aflu astăzi între voi, elevi care faceți sport, deci aveți abilitățile necesare, calitățile motrice, adică viteză, îndemânare și rezistență, esențiale pentru obținerea perfrormanței. Aici mai intervine mobilitatea și forța în unele discipline, calități care se cumulează în timp. Sunteți elevi care practicați sportul, unii deja cu rezultate, deci nu este cazul să ne lungim la discuții, așa că haideți să trecem la treabă”, au fost cuvintele lui Alex Ballai de la începutul orei.

După ce noul „prof” s-a prezentat în fața elevilor, au urmat obișnuitele mișcări de încălzire, apoi câteva întreceri-jocuri care animează de fiecare dată orele de sport. După exercițiile specifice orei de educație fizică și câteva scurte întreceri, Alex Ballai nu putea omite prezentarea câtorva demonstrații de lupte. „Este un sport frumos și este practicat în ultima perioadă de tot mai multe fete, care uneori au obținut rezultate bune mai repede decât băieții. Din fericie, avem chiar aici copii care sunt deja campioni la lupte, astfel încât vă vom prezenta câteva dintre procedeele preferate ale celor prezenți”, a continuat fostul campion, care este dealtfel deținătorul titlului mondial la veterani, categoria 120 kilograme, cucerit anul trecut. Chiar dacă majoritatea celor prezenți la oră practică gimnastica, aceștia au urmărit cu interes demonstrațiile de lupte ale colegilor campioni naționali la copii, Böjte Benjamin și Bekö Melinda.

Foști sau tineri campioni, exemple pentru cei din jur

Această acțiune este inclusă în cadrul Caravanei Junior Sport, care a avut prima „escală locală” în județul Mureș, acțiune care precede distribuirea celor 8000 de exemplare ale revistei de 100 de pagini, inițiată de Asociația Junior Sport, având ca partener principal Consiliul Județean. Din acest motiv, ora de sport a fost prescurtată pentru a rămâne timp ca elevii prezenți să poată primi revista și a asculta discursurile invitaților speciali.

La această oră specială au asistat Alexandru Cîmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județan Mureș, principalul susținător al proiectului și directorul școlii, Csiki Zsolt. „Deși am o mică problemă de sănătate, am reușit să fiu alături de voi. Este exact exemplul pe care nu trebuie să-l urmați. De ceva timp am neglijat activitatea sportivă și astfel imunitatea mea a avut de suferit. Așadar, voi să nu faceți așa, mai ales că sunteți elevii unei școli cu profil sportiv. Vă încurajez să practicați sportul pe care îl îndrăgiți, chiar și dacă nu la nivel de performanță, inclusiv după ce terminați școala. Sportul este întotdeauna binevenit și se știe că sănătatea este dependentă de sport. Veți răsfoi această revistă, dar vă recomand s-o citiți, voi, în familie, cu colegii și prietenii, s-o transmiteți chiar mai departe. Veți găsi povești despre legende ale sportului mureșean, dar și despre tineri campioni. Încercăm să încurajăm prin exemplele prezentate practicarea sportului. Constat cu satisfacție că aici în sală, alături de doi foști campion, avem între noi și tineri campioni, pe care îi felicit, să fiți exemple pentru colegi și prieteni, să ajungă și ei la performanțele voastre”, au fost cuvintele vicepreședintele Consiliului Județean.

Ora de sport s-a încheiat cu o scurtă cuvântare a directorului Cski Zsolt, „sesiunea de autografe” a „profului” Ballai și pozele de grup.

Caravana va poposi în zilele următoare la școala „Gheorghe Șincai” din comuna Râciu, unde proful de sport va fi fotbalistul Traian Bendorfean (joi) și la Școala Gimnazială din Iernut (vinei), unde elevii vor face mișcare și vor afla povești interesante despre Artele Marțiale de la Sensei Traian Dumbrăvean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Recomandările polițiștilor pentru sezonul rece

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis marți, 13 octombrie, prin intermediul unui comunicat de …