Schimbare de proprietar pentru patinoarul din Târgu-Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2096 Vizualizări

Schimbare de proprietar pentru patinoarul din Târgu-Mureş

Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremierul Daniel Suciu, a efectuat vineri, 17 mai, o vizită de lucru la Patinoarul acoperit de la Târgu-Mureș pentru a analiza la faţa locului investiţia pe care Compania Naţională de Investiţii (CNI) urmează să o finalizeze, informează Telegraful de Mureş.

16,7 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor

Potrivit sursei citate, “urmează a fi semnat protocolul de predare primire între Clubul Sportiv Mureșul, club sportiv al Ministerului Tineretului și Sportului, cel care are în proprietate patinoarul, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care urmează să finalizeze lucrările prin Compania Națională de Investiții”.

Totodată, Cosmin Pop, directorul Clubului Sportiv Mureşul a precizat că obiectivul va fi predat „în vederea şi pe perioada realizării investiţiei, după care se predă înapoi către CS Mureşul.”

La vizită au participat şi Mircea Duşa – prefectul judeţului Mureş, Vasile Gliga – liderul PSD Mureş, senatorul PSD Horea Soporan – preşedintele PSD Târgu-Mureş, Ovidiu Dancu- vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mureş şi Sergiu Papuc – viceprimarul social-democrat al municipiului Târgu-Mureş.

“Clubul Sportiv Mureșul a întocmit deja documentele prin care își exprimă acordul pentru predarea amplasamentulu și finalizarea lucrărilor. Astfel, CNI va organiza, în scurt timp licitația pentru DALI și execuție. Valoarea lucrărilor care urmează a fi efectuate precum și a dotărilor necesare se ridică la 16,7 milioane de lei. Patinoarul va găzdui nu doar competiții pentru sporturile pe gheață – hochei și patinaj, ci va putea fi utilizat și ca sală polivalentă datorită unei suprafețe speciale care va acoperi gheața și o va proteja. De asemenea, patinoarul corespunde tuturor standardelor Federației Internaționale de Hochei”, informează Telegraful de Mureş.
(Redacţia; Foto: Telegraful de Mureş)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE