Share

Home / Business / Adio chioşcuri de ziare din Târgu-Mureş?! Reacţia USR Mureş: “Primăria restrânge dreptul constituţional al cetăţenilor la informare”

Adio chioşcuri de ziare din Târgu-Mureş?! Reacţia USR Mureş: “Primăria restrânge dreptul constituţional al cetăţenilor la informare”

Din exces de zel, după ani de delăsare și nepăsare ale consilierilor, executivului şi ale șefilor ADP, soarta spațiilor alocate funcționării chioșcurilor de ziare din Târgu-Mureş este decisă prin forță majoră. Un atentat la libertatea de expresie și la dreptul cetățeanului de a fi informat în ziar scris. Adio chioşcuri de ziare din Târgu-Mureş?! Începutul sfârșitului e pecetluit. Bani pentru gunoaie în pubele subterane sunt cu sutele de mii. Trist, soarta librăriilor de limbă română se repetă, dispariție pas cu pas. Vor fi demolate chioșcurile din Mureşeni, Dâmbu, Dacia, Litoral, Universităţii şi din Piaţa 7 Noiembrie, plus cele trei din Tudor, respectiv de la Diamant, Corina şi Fortuna? Vinile distribuției de presă de la asasinarea cu bună știință a Ropdipetului în epoca Năstase, până la închiderea celor mai vechi și rezistenți presari locali, le știm profund, dar aduce beneficii doar în lumea nouă a online-ului… Și totuși, trebuie toți iubitorii încă de print să fie văduviți de acest minunat tabiet!?

Cotidianul Zi de Zi a solicitat miercuri, 17 iulie, în scris, punctul de vedere al liderilor UDMR Mureş, PSD Mureş, PNL Mureş, POL Mureş, ALDE Mureş, PMP Mureş, USR Mureş şi PLUS Mureş cu privire la această situaţie care poate prejudicia dreptul cetăţenilor din municipiul Târgu-Mureş de a citi ziare în limba română, maghiară sau în alte limbi, adică dreptul fundamental de a fi informaţi.

În rândurile de mai jos, vă prezentăm poziţia USR Mureş, transmisă de Ioana Şerban, vicepreşedintele Biroului Judeţean USR Mureş.

“USR Mureş susţine presa de calitate şi imparţială, precum şi dreptul mureşenilor la informare corectă. Multe publicaţii se mută în online, ca efect al digitalizării, inclusiv un ziar mureşean a făcut acest pas anul acesta şi a decis să îşi desfiinţeze chioşcurile şi să rămână doar în varianta online. Dar nu toată lumea este şi va fi în online, iar studiile arată că în multe părţi ale lumii majoritatea cititorilor au mai multă încredere în presa scrisă, inclusiv cititorii tineri. 

În momentul în care chioşcurile dispar vor fi afectaţi atât deţinătorii acestora, precum şi ziarele expuse; acestea nu vor mai fi vizibile, deci va scădea automat volumul de vânzări. Mulţi români, implicit mureşeni, achiziţioneaza presă la tarabă, nu prin abonament. Suntem solidari cu difuzorii de presă din Mureş. Prin acţiunile sale, primăria restrânge dreptul constituţional al cetăţenilor la informare. Este un abuz discreţionar, care nu are legătură nici cu cererea şi oferta şi nici cu economia. Atât presa scrisă mureşeană, cât şi cetăţenii vor avea de suferit. Peste tot în lume presa scrisă are de suferit, atât din cauza digitalizării cât şi a condiţiilor economice. Dar nicăieri în Europa din cauza primăriilor, cum se întâmplă în România. 

Devenim, încet, o ţară fără cotidiane diverse, relevante, de calitate, imparţiale, poate singura din Uniunea Europeană.

Peste tot în lumea civilizată există puncte de vânzare de presă/carte amplasate în spaţiul public în locuri cât mai accesibile şi cu trafic pietonal. De altfel, când şi unde e cazul, presa este subvenţionată şi susţinută, inclusiv legislativ, pentru a asigura libertatea presei, pe principii clare, transparente şi mai ales imparţiale, fiind considerată “gardianul” democraţiei. În România situaţia este exact pe dos, motiv pentru care a scăzut semnificativ atât calitatea presei în ultimii ani cât şi numărul publicaţiilor profitabile. 

Democraţia este foarte şubredă în lipsa unei prese scrise libere, necondiţionata de restricţiii economice. 

În ultimii ani peste 60% din chioşcuri de ziare au dispărut sau au fost dărâmate de primării în multe oraşe din ţară. Argumentele primăriilor au fost în general aceleaşi: acţiuni de înfrumuseţare a oraşului, contracte care trebuie prelungite, expirarea autorizaţiilor. Considerăm valide aceste argumente, dar descurajăm abordarea absolut iresposabilă a instituţiilor locale. În momentul în care se iniţiază un asemenea proiect de “înfrumuseţare” o abordare matură şi corectă implică un plan de implementare care nu afectează populaţia, şi care oferă alternative şi soluţii celor afectaţi direct şi indirect.

La fel şi în Târgu-Mureş, municipalitatea avea obligaţia să găsească soluţii estetice şi eficiente din punct de vedere al costurilor şi să achiziționeze noi tonete/chioşcuri înainte să le desfiinţeze pe cele vechi, afectând astfel viitorul şi calitatea vieţii deţinătorilor de chioşcuri şi având un impact serios asupra accesului la informaţii pentru cetăţenii din oraş.  

Soluţii sunt şi vom încerca să le aducem în atenţia autorităţilor: Primăria poate să achiziţioneze asemenea chioşcuri estetice, din materiale sustenabile şi la un cost decent, oferind posibilitatea de a fi plătite în rate şi într-un termen rezonabil, sau să fie închiriate la un cost suportabil. Sau pot fi instalate automate de ziare sau alte soluţii inovatoare folosite deja în alte ţări. De exemplu, în Suedia au fost montate chioşcuri digitale care printează ziare doar la cerere, pe loc, eficientizând distribuţia şi minimizând risipa şi costurile. Inclusiv fonduri ar exista, dacă banul public ar fi cheltuit cu responsabilitate.

Asteptăm cu nerăbdare alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Ne dorim să avem un cuvânt de spus în ceea ce priveşte accesul la informaţie imparţială a cetăţenilor. Iar asta o putem face prin vot şi susţinere în consiliile locale, judeţene şi în Parlament. 

Suntem de acord că aceste puncte de vânzare a presei trebuie să respecte anumite standarde estetice. Dar este inadmisibil că primăria şi consiliul local a decis desfiinţarea acestora înainte de a oferi alternative atât deţinătorilor de spaţii de vânzare cât şi cetăţenilor şi vom pune presiune pe autorităţi să rezolve această problemă gravă cât mai repede.” 

Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Reghin: Finanțare de un 1,2 milioane de euro pentru o creșă și o grădiniță nouă!

Două noi contracte de finanțare nerambursabilă aduc municipiului Reghin peste un milion de euro, fonduri …

Share
Share