Handbalistele, favorite la startul în primul retur Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 105 Vizualizări

Handbalistele, favorite la startul în primul retur

În prima etapă a returului 1 din cadrul Sriei D a Diviziei A la handbal feminin, a VI-a din actuala ediție, formația CSM Târgu Mureș întâlnește sâmbătă, 19 octombrie, ora 14.30, în Sala Universității din Oradea, formația locală CSU. După încheierea primului tur mureșencele au preluat șefia clasamentului, la egalitate de puncte cu Crișul Chișineu Criș, cu care au remizat pe teren propriu. Pentru a-și păstra primul loc, CSM are nevoie de victorie la Oradea, dar la o diferență nu mai mai mică de două goluri față de partida pe care arădencele de la Crișul o vor obține probabil în partida de la Timișoara cu CSU Universitatea de Vest. Aceasta este diferența la golaveraj între cele două formații la încheierea turului, în favoarea mureșencelor, dar acest lucru este mai puțin important din momentul în care cele două echipe urmează să se mai confrunte de trei ori înaintea turneelor care vor desemna echipele care participă la barajul petru promovarea în Liga Națională.

Startul a fost mai puțin convingător

Echipa favorită pentru întâlnirea de la Oradea este evident cea mureșeană, dar fiecare întâlnire are un grad mai ridicat de dificultate pentru lider. Argumentele echipei antrenorilor Mihaela Evi și Daniel Pop nu se rezumă doar la palmaresul dintre cele două echipe, ci și la faptul că de această dată nu mai pune problema menajării efortului pentru jucătoarele care activează în campionatul junioarelor, care au etapă liberă în această săptămână. În partida de debut din ediția actuală mureșencele s-au impus fără mari emoții, în ciuda fluctuațiilor în evoluția echipei. Scorul final a fost 30-24, cu 16-13 la pauză, dar evoluția scorului poate spune mai multe. Înainte de pauză s-a ajuns de la 7-1 la 12-10, chiar la 17-16 la reluare, apoi mureșencele s-au desprins la 23-16, după care nu s-a mai pus problema victoriei.

În acel joc a fost rulat întreg lotul, printre care și mai multe jucătoare debutante, promovate din echipele de junioare II, dar și-a pus amprenta pe evoluție și lipsa „motivației”, echipa luând startul în noua ediție în primul rând pentru a-și dovedi pasiunea pentru handbal, în ciuda lipsei susținerii financiare.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE