Home / Politic / FOTO-VIDEO: Jurnal de pe câmpurile alegerilor: “Noi vrem asfalt!” (I)

FOTO-VIDEO: Jurnal de pe câmpurile alegerilor: “Noi vrem asfalt!” (I)

Distribuie

La peste 100 de ani de la răscoala din 1907, când oamenii au cerut „Noi vrem pământ” undeva în Mica Românie, în binecuvântatul an 2019, secolul XXI deja, oamenii vor ceva ce ar părea simplu, dar se vede treaba că îi cam greu de obținut în anumite locuri: drumuri asfaltate.

 

Am editat un pic titlul jurnalului ca să se potrivească mai bine cu ceea ce își doresc oamenii din satele pe care le-am vizitat astăzi. Bine, unele aparținând unor orașe, dar, vorba cuiva, să nu ne pierdem în detalii.

Plecăm din Târgu Mureș în jur de ora 9, pentru că mi-am zis că, dacă tot nu am reușit să mă dau jos din pat, ca să merg la Căminul Cultural din Sâncraiu de Mureș unde era anunțat votul la ora 7 al prefectului Mircea Dușa, să ocolesc de data aceasta comuna. Așa că am luat-o întins spre ieșirea din Târgu Mureș spre Cluj-Napoca pentru a ajunge la Giuluș, însă pe drum mi-a venit în minte satul Vălureni, lipit de Târgu Mureș.
Ratăm prima dată intrarea pe strada 8 Martie pentru a da cu ochii de realitatea de pe strada Dealului, una din străzile din municipiu, locuită preponderent de populație rromă. Case mici, oameni amărâți, sărăcia în toată splendoarea ei așa mai la marginea orașului ca să nu ne miroasă prea tare.

Ne întoarcem din nou spre centru, ocolim și întoarcem pentru a încerca o nouă stradă. Domnul Anghel pentru că eu încă nu mi-am intrat în buna formă de copilot :D. De data aceasta e aproape-aproape să intrăm pe strada Sapei, întoarcem încă o dată și din amintiri străvechi, când căutam pe acolo Țesătoria de Bumbac, ne amintim de strada 8 Martie, unul dintre drumurile etalon de prin oraș cu “Așa nu”. Câte un bombardament la începutul străzii, apoi dăm de asfalt, iar pietriș și ajungem încet-încet în Vălureni unde ne întâmpină o poartă secuiască, o noutate pentru localitățile mureșene vizitate în ultima vreme.

Drumul bun, refugii pentru călători cu scaune și acoperite sunt două aspecte pe care le remarc din goana mașinii.

De la ora 7 votaseră în două ore 14 persoane, din cele 806 înscrise pe lista permanentă, după cum avea să ne informeze președintele secției de votare 332, Csosz Erzsebet Andrea. Niciun votant pe lista suplimentară și nicio cerere de urnă mobilă depusă.

De la Vălureni refacem drumul spre Târgu Mureș, moment să le adresez câteva vorbe dulci ăstora de tot repară 8 martie din 2000 toamna.

 

Mașina de lapte goală poartă ghinion

 

Ieșim în E60 pentru a ne continua drumul spre Giuluș. Pe drum văd indicatorul de pe E60 care ne trimite spre dreapta, spre Chirileu, comuna Sînpaul. Hai să mergem și aici să vedem cum o arăta satul acesta, după ce acum 2 săptămâni am fost la Valea Izvoarelor.

Intrăm de pe E60 în plin drum pietruit, ceea ce ține fix, pe măsurătoarea mașinii, 1,2 km până la calea ferată. Dincolo, drumul e asfaltat și prima dată îmi apar sub ochi două copile care înșurubează un capac la un flacon pe carosabil și nu au nicio treabă că trecem pe lângă ele cu mașina. Își văd mai departe de treabă. Satul e animat, copii pe afară, cu bicicleta, meșterind câte ceva, oameni tineri și mai în vârstă la plimbare îmi dau senzație că nu ne aflăm undeva la capătul lumii.

Secția de votare e la școala din sat, însă de undeva se aude slujba de duminică, toaca și cântări ale corului și îmi dau seama că sunetele vin de undeva din diagonală de la una dintre biserici. Deși cumva știu cum sună slujbele duminicale, asta are ceva special, parcă sună a copilărie la bunici.

Școala are în fața clădirii bustul lui Vasile Moldovan, care a fost fondatorul școlii în niște vremuri interesante pentru Transilvania. Vasile Moldovan a prins Revoluția din 1848, dualismul austro-ungar și s-a sfârșit din astă lume în 1895. Tot în centrul satului este ridicat un monument al eroilor din Primul Război mondial.

 

La secția 512, nici cea mai mică problemă și nicio grabă la vot, în 3 ore votaseră sub 10% dintre alegători. Pe lista permanentă erau înscriși 686 de oameni, 41 se prezentaseră, iar 5 votaseră pe suplimentară. Nu fusese depusă nicio cerere pentru urna mobilă.

De altfel, cum aveam să constat, într-o singură secție de votare vizitată au fost solicitări de urnă specială – 5 la cea din Căpușul de Câmpie – ca să nu vă mai plictisesc prea mult încercând să găsesc o formulare diferită că n-o fost.

În fața secției, stăm de povești cu primii doi alegători pe care avem ocazia să îi vedem în carne și oase.

“Să meargă țara mai bine, să fie mai multe locuri de muncă”, îmi spune Dănuț Hangu (sper că am scos corect de pe înregistrare că nu-s sigură) că își dorește de la viitorul președinte.

“E bună și rea, tot la oraș ne tragem”, ne răspunde când îl întreb cum e viața în Chirileu.

În etate de 84 de ani, Gheorghe Cerghizan așteaptă ca viitorul președinte “să fie om corect și să facă treabă, mai mult nu cerem”. Acum e necăjit că a rămas singur: “E bai, doamnă, că mi-a murit soția sa acuma de un an”, noroc cu fetele care sunt aproape.

Când plecăm, ne întâlnim cu mașina de lapte, semn că în industrie nu e timp de duminică, însă și pentru că ne-am intersectat cu o mașină, probabil, goală, nu avem noroc. Ca să dau vina pe superstiție, nu pe neatenția mea. Și acum să vedeți de ce. Pe când ajunsesem la Sînpaul, mi-am dat seama că mi-am uitat acreditarea la secția de vorare din Chirileu. Blestemul din turul I când, parcă, în bătaie de joc, fusese parcă singura grijă a mea. Se vede treaba că nici în al doilea nu urma să văd decât de paginile alea două care erau unicele mele argumente că pot să fiu în localurile secțiilor de votare.

 

La Giuluș, cu oameni veseli

Trecem a doua oară prin Sînpaul și așteptăm să vedem indicatorul, pe care ni-l săpasem în minte pentru a ajunde în turul al II-lea acolo, cu Giuluș și Lăscud, ambele sate aparținătoare comunei Ogra. Nu avem mult de așteptat că apare indicându-ne să facem stânga de pe E60 vreo câțiva km. Nimerim iar pe un drum pietruit, apoi apare asfaltul dinaintea podului peste autostradă și o ținem printre dealuri faine și însorite ață spre Giuluș, cât să mai vedem în zare și două turme de oi prin fostele lanuri de porumb fără tuleie. Domnul Anghel are din nou mirosul fin, astfel că nimerim din prima secția de votare amenajată într-o școală abandonată. De altfel, tot domnul Anghel îmi zice primul că nu crede că aici se mai țin cursuri pentru că iarba nu-i bătucită și observ că spre clădire obișnuitele scări de la șosea la poartă lipsesc. Trecem printr-un hol ușor inistru, cu frigul șuierând pe la urechi, cu pereți cu vopseaua scorojită, senzația de părăsire amplificându-se pas cu pas, pentru a ajunge într-unul dintre cele mai mici localuri de votare în care am fost. De altfel, doar o dronă sau fotografiați cumva de sus, ar fi încăput în fotografie toți membrii secției de votare. Când ajungem, suntem primiți ca niște oaspeți dragi, cu veselie și cu povești ba despre ursul care a atacat recent în comună, ba despre așteptarea drumului asfaltat care s-a întâmplat în primăvara acestui an, ba despre lipsa semnalului la telefon, ceea ce nici nu am observat. Președintele Codruța Nistor îmi dă datele despre scrutinul de astăzi: 102 alegători, 7 pe lista permanentă și 2 pe lista suplimentară.

Cât despre copiii din Giuluș, dacă vă întrebați, aceștia frecventează școala din Ogra, unde sunt transportați dimineață de dimineață cu microbuzul școlar. Oamenii mari ies din sat cu mașinile personale sau cum se mai descurcă, pentru că transport interurban în Giuluș nu este.

Când să plecăm de la Giuluș, un domn polițist ne atenționează să nu mai lăsăm mașina cu geamurile jos că nu se știe ce surprize ne așteaptă. Adică știm :D, unele mai puțin plăcute.

 

Noi vrem asfalt… Primii

 

De la Giuluș refacem drumul, turmele de oi sunt tot cam pe acolo și la intersecția unde drumul ne ducea fie în dreapta, fie în stânga, o cotim pe cel din stânga spre Lăscud.

No, aici, ajungem într-unul din filmele de război, pentru că cei câțiva kilometri spre Lăscud sunt efectiv bombardați. Drumul se vrea asfaltat, doar că e, cred, un nou model de asfalt, mai puțin obișnuit, cu cratere.

Cumva, cumva, minunându-ne ca la una din minunile tehnicii construcțiilor, intrăm în Lăscud unde ne întâmpină trei case părăsite.

Iau o pauză și revin cu povestea.

Ligia VORO


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Mureș: Caravană cu servicii gratuite din 10 specialități medicale

Distribuie Direcția de Asistență Sighișoara Sighișoara a demarat, în data de 18 martie 2024, o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.