Deputatul USR Lavinia Cosma în problema urșilor: “Dacă nu suntem conștienți de urmările acțiunilor noastre, genul acesta de urmări vom tot avea”

Prezența urșilor în localitățile de câmpie, generic vorbind, din județul Mureș, uciderea lor pe șosele sau a oamenilor și a animalelor din gospodării de către urși are ecouri puternice și în Parlamentul României. Deputatul USR mureșean Lavinia Cosma a înaintat o interpelare Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru a afla dacă au fost relocați urși în județul Mureș. Mai mult a verificat legislația în domeniu și ne explică cine nu și-a făcut treaba și care ar fi soluțiile pentru ca oamenii să nu dea nas în nas cu ursul pe stradă și, pe de altă parte, populația de urși să fie protejată.

Reporter: De câteva luni sau chiar e deja, poate, o chestiune de un an ne-am trezit, cu ghilimele de rigoare, că suntem invadați de urși, adică urșii atacă gospodării, sunt pe șosele, chiar și în zone nefirești pentru habitatul lor tradițional, natural, zona de munte și reacția este să ridicăm din umeri, am observat. Știu că v-ați preocupat de această problemă, ce ați constatat până acum?

Lavinia Cosma: Mi-aduc aminte că la școală am învățat că ursul trăiește la munte, în pădure. Paradoxal, noi trăim aici, în Mureș sau în Târgu Mureș, într-o zonă de câmpie și cumva peste noapte ne-am trezit într-adevăr că mergem pe stradă și ne întâlnim cu ursul. La prima vedere sună a glumă că te întâlnești cu ursul pe stradă, dar, din păcate, e realitate.

Mi-am pus și eu întrebarea aceasta: De ce brusc, cumva peste noapte, au început să vină tot mai mulți urși în oraș? Am vrut să văd dacă se întâmplă doar în județul Mureș, dacă se întâmplă și în alte județe, pentru că, de exemplu, Brașovul ar trebui să fie mult mai expus la situații de genul acesta, pentru că are preponderent o zonă de munte. Am vorbit cu oameni care se pricep la povestea asta și am auzit mai multe păreri.

Am pornit de la lege, să văd ce spune legea.

Înainte de a discuta despre lege, am făcut o interpelare către Ministerul Mediului ca să aflu niște răspunsuri în scris, răspunsuri asumate și semnate de către un ministru și am adresat o întrebare care mie mi se pare foarte importantă, și anume: Câți urși au fost relocați în ultimii ani și, dacă au fost relocați, din ce zone?

Există o presupunere că un număr mare de urși, peste 1.000 de urși au fost relocați din zona Brașov către Mureș. Dacă, într-adevăr, acest lucru se confirmă e un lucru foarte grav, cineva a încălcat legea și trebuie să plătească pentru acest lucru. M-am documentat cine ar trebui să investigheze această situație pentru că, repet, am auzit tot felul de scenarii, sunt oameni care spun că au dovezi și mi se pare foarte important ca acești oameni care declară că au dovezi că peste 1000 de ursi au fost relocați să iasă în față și să vină să depună acele dovezi la organele competente.

Dacă oamenii dețin aceste dovezi, nu fac un pas în față și nu vorbesc despre asta, vom rămâne în aceeași situație ca în multe altele, din păcate, în care discutăm despre o tragedie, suntem cu toții revoltați, dar când e ceva de făcut, nu mai facem nimic.

Rep.: Spuneți că relocarea aceasta era ilegală, adică nu poți să muți dintr-o zonă unde este o populație foarte mare de urși într-o altă zonă?

L. C.: Eu presupun ca e ilegală, sigur aștept răspunsul ministerului, mi se pare exagerat și oamenii care se pricep la asta spun că e o cifră exagerată, să relochezi 1000 de urși peste noapte, generic vorbind, e foarte mult. Întrebarea este de ce s-au relocat și într-adevăr câți s-au relocat și cu ce scop. Dacă tot vorbim de scenarii și presupuse variante, mai sunt unele voci din branșă, din domeniu care spun că ar exista și un interes de a se permite vânarea urșilor într-un număr mult mai mare și mult mai ușor. Trebuie dovedite toate aceste lucruri și primul pas pe care l-am făcut este acela de a obține răspunsuri de la minister și eu cred că într-o astfel de problemă atât de complicată și în care, pe de o parte, avem pierderi de vieți omenești, iar pe de altă parte avem pierderi de animale, au fost multe accidente și multe animale au fost lovite pe drum, cred că ar trebui să se sesize din oficiu organele și să investigheze această situație. E o situație care ne afectează pe toți cei care locuim aici, nu e normal să ieși din casă cu frică și să te gândești mergând printr-un oraș că te întâlnești cu ursul și nu mai scapi cu viață.

Rep.: Spuneați că ați citit legislația, dacă vă raportați la legislație, de ce credeți că s-a ajuns într-o asemenea situație, cine pe tot traseul prevăzut de legislație nu și-a făcut treaba?

L. C.: Și eu cred că pe tot acest traseu, cineva nu și-a făcut treaba. Și dacă stăm să pornim de la fondurile de vânătoare, legea spune foarte clar că fondul de vânătoare, de exemplu, trebuie să asigure în fiecare sezon de vânătoare, și vă citez din din lege: “pentru perioada 1 noiembrie – 31 martie pe bază de documente, conform cu reglementările legale în domeniul financiar înregistrate în contabilitate, următoarele cantități minime de hrană complementară și administrarea căreia să prevină producerea unor pierderi faunei de interes cinegetic”. Și aici în lege se specifică exact ce fel de hrană, în ce cantitate și, de asemenea, se mai prevede că aceste cantități se asigură până la data de 31 octombrie în proporție de 50%.

Întrebarea este dacă această hrană a fost furnizată. Pe baza informațiilor recent apărute în spațiul public am văzut că, de fapt, această hrană nu a fost acordată. Eu aștept de la ministrul Mediului să vadă de ce nu a fost această hrană acordată și, în același timp, aștept un răspuns în scris, nu doar public pentru că cred că fiecare ministru trebuie să își asume să semneze pentru asta și la un moment dat să răspundă dacă nu e în regulă ceea ce declară.

Deci avem o dată, pe de o parte, chestiunea cu hrana care constatăm că nu a fost acordată, care trebuia acordată de mulți ani încoace de gestionarii fondului. Sigur cei care se ocupă de aceste fonduluri, ei între ei spun că nu au resursele necesare. Eu cred că în momentul în care îți asumi o astfel de sarcină, trebuie să te gândești de la început, mai ales în momentul în care să semnezi un contract și îți asumi niște obligații, dacă poți să faci acest lucru sau nu. Dacă de la început știi că nu pot să îl faci, te duci către cealaltă parte semnatară a contractului și îți spui nemulțumirile, ridici problemele și găsești o soluție astfel încât să nu ne trezim în situația de față.

O altă chestiune foarte importantă care nu s-a făcut este numărarea urșilor și dacă stăm să vedem cifrele, fiecare instituție a făcut public un alt număr și sunt diferențe foarte mari. O instituție spune că sunt peste 200 de urși, cealaltă instituție spune că, de fapt, sunt 1200 și ceva de urși și nu știi care e cifra oficială și la care să te raportezi.

Tot în acel contract cadru e prevăzut foarte clar, și la fel vă citez din acel contract: “Să asigure și să organizeze anual evaluarea efectivelor de faună cinegetică conform reglementărilor emise de administrator. În situația în care se constată inadvertențe în înscrisuri”, deci exact situația în care noi ne aflăm pentru că nu știm exact care situație e bună, „precum și între înscrisuri și realitatea din teren, gestionarul este obligat să efectueze o nouă evaluare pentru speciile în cauză”. Doar că mai este și o completare, care, din punctul meu de vedere, nu este normală. Aici este prevăzut: “dacă este posibil”. Nu cred că o astfel de prevedere este normală, pe de o parte scrie foarte clar că ai obligația să faci această evaluare, dar, pe de altă parte, la finalul frazei îți anulează, de fapt, obligația, prin sintagma “dacă este posibil”. Și atunci cred că chiar acest lucru s-a întâmplat. E foarte ușor să spui: contractul cadru și ordinul, pentru că, de fapt, e un ordin de ministru, nu mă obligă, pentru că acolo spune că: dacă este posibil, iar eu nu am avut posibilitatea să fac acest lucru. Este foarte vagă exprimarea și pare așa scrisă cu dedicație.

Un alt subiect cu un mare semn de întrebare este cel legat de suportarea pagubelor. Cred că până în momentul de față, nimeni nu și-a pus problema în mod real cine trebuie să plătească aceste pagube, în ce condiții și să fie stipulate foarte clar condițiile în care trebuie achitate. Și aici, la fel, vă citesc din contract: “Să ia măsurile privind sarcinile ce le revin potrivit legii pentru prevenirea producerii de către fauna cinegetică a unor pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice și să suporte pagubele în cazul nerespectării prevederilor legale emise în acest sens”. Asta înseamnă că, dacă, de exemplu, în cazul nostru un urs a mers și a atacat o gospodărie, a omorât animale, aici scrie foarte clar că gestionarul fondului de vânătoare trebuie să îl despăgubească. Apare următoarea problemă, cum dovedim de pe ce fond de vânătoare a venit animalul respectiv dacă nu există evaluare, evidență, nu știm câți sunt, unde sunt și foarte important nu există acea cipare. Și așa ajungem să plătim toți. În teorie nu plătește nimeni, în practică plătim toți.

Și foarte important dacă nu ai o cipare a urșilor, nu ai cum să îi urmărești, nu ai cum să știi unde merg, iar ursul care a produs o pagubă din ce fond de vânătoare a venit.

Avem cauzele, care sunt soluțiile?

Rep.: Care sunt cauzele care au generat această situație?

L. C.: Odată ar fi că omul a invadat casa ursului, casa ursului e pădurea, noi ca și țară am permis să se defrișeze ilegal foarte mult, încă avem o mare problemă în a gestiona această situație. Am început să tăiem păduri și să construim acolo și atunci animalele s-au trezit, urșii s-au trezit că nu mai sunt în habitatul lor și că le trebuie o altă soluție, altă variantă.

Pe de altă parte, poluarea a afectat foarte mult, vedem zilele acestea că e foarte cald afară în luna noiembrie și e o altă cauză care a dus la situația de față. Deci nu e vina animalului că am ajuns în această situație, e vina omului pentru că a acționat fără a ține cont de ceea ce se întâmplă în natură, în mediul înconjurător și fără a lua niște măsuri de protecție. Mai simplu spus nu a interesat pe nimeni ce se întâmplă, ce lasă în urmă, pur și simplu am construit ce aveam de construit, am tăiat ilegal pădurile ca să facem bani și reacția statului a fost una foarte slabă. De asemenea, nu avem proceduri, am văzut cazul ursului care a fost lăsat în stradă, în mijlocul drumului o noapte întreagă și cu foarte mulți oameni pe lângă el care nu știau ce să îi facă. Medicul veterinar nu avea tranchilizant, am văzut un ministru care a ieșit public să spună că medicul veterinar nu își asumă, fiecare spunea că celelalt e de vină. Dacă am fi avut o procedură foarte clară: Ce se întâmplă dacă un urs este lovit de o mașină sau dacă ursul trece strada și există o coliziune acolo?, știam care sunt pașii. Aici ajungem la problema noastră ca țară, nu avem proceduri pentru majoritatea situațiilor. Noi nu știm ce să facem, nu avem proceduri, nu avem instruiri, oamenii nu sunt instruiți să știe cum să acționeze. Și atunci s-a întâmplat ca și în acest caz, foarte mulți oameni din diferite instituții, din diferite structuri au stat în jurul unui urs, neștiind ce să îi facă și mai mult decât atât dacă intervin, nu o să fie certați sau o să răspundă într-un fel sau altul? Asta e tragedia noastră ca țară, angajăm oameni, nu îi instruim, nu avem proceduri.

Sunt convinsă că în ultimii 30 de ani cei care s-au perindat pe la conducerile instituțiilor ăstora nu au avut niciun interes să avem proceduri. În momentul în care nu ai proceduri, în momentul în care e haos, e mult mai simplu să îi lași pe unii și pe alții să își facă treaba, să își rezolve problemele, să câștige bani.

Rep.: Deci avem niște cauze: ursului i s-a distrus o parte din habitat, nu mai hibernează din cauza schimbărilor climatice, s-ar putea să avem și o situație de relocare a urșilor. Bun, ce facem mai departe, care vedeți că sunt soluțiile?

L. C.: Cred că trebuie o inventariere și o analiză serioasă a legislației în vigoare și aici un rol important îl are Parlamentul care trebuie din punctul meu de vedere să ia această legislație și să o pună cap la cap, să vadă ce e în regulă, ce nu e în regulă, apropo de exemplul pe care l-am dat mai devreme cu sintagma dacă e posibil.

De obicei, în comisiile parlamentare sunt invitate și ONG-urile pentru a participa la dezbateri, încă înainte de a stabili varianta finală a legislației e foarte important să existe o dezbatere cu cei din domeniu care se pricep și care lucrează, care activează în acest domeniu și să se ajungă de comun acord la o variantă de lege care să fie un text de lege echilibrat, să fie un text de lege clar, astfel încât să nu avem genul acesta de interpretări și niște atribuții sau obligații foarte neclare. Asta pe parte de legislație.

Pe parte de proceduri, Guvernul să își facă procedurile, să știm, la fel, cine ce obligații are și foarte important să verifice dacă acele obligații sunt respectate. Avem și în momentul de față obligații foarte clare, știm foarte clar că trebuia să se furnizeze hrană urșilor în habitatul lor, nu s-a făcut, gestionarul ar fi trebuit să evalueze și să facă această numărătoare, nu s-a făcut, iar administratorul nu și-a făcut treaba, adică nu a verificat dacă gestionarul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract. Deci avem, din nou, cum spuneam o situație clasică în care nimeni nu verifică dacă obligațiile sunt îndeplinite și, de partea cealaltă, cei care și-au asumat acest contract nu sunt serioși și nu își îndeplinesc obligațiile.

Rep.: Ce facem cu aceste ursoaice, care erau însoțite de pui, care au atacat oameni, au și omorât oameni, și care s-ar putea să repete acest comportament

L. C.: Legea e foarte clară în acest sens în momentul de față și specifică: dacă există un urs care este agresiv și care le pune viața oamenlilor în pericol, acest urs trebuie extras. Am văzut că s-au făcut niște demersuri în ultimele zile, la presiunea cetățenilor până la urmă, de a extrage aceste exemplare, însă pentru că nu știm ursul de unde e, cărui fond de vânătoare aparține, unde s-a deplasat, umblă oamenii prin păduri căutând un urs și, de fapt, nu au foarte multe indicii unde ar putea fi ursul respectiv sau care ar putea fi ursul respectiv. Ajungem la aceleași probleme pe care le-am discutat mai devreme, nu știm câți urși avem, nu știm unde sunt și umblăm prin păduri căutând un urs pentru că am primit o sarcină de serviciu să căutăm ursul, probabil că cineva într-un birou, undeva urlă într-un telefon: Căutați ursul că mă dau ăștia la televizor.

Niște oameni pentru că cineva dintr-o funcție temporară a urlat că îi strică imaginea și trebuie să găsească ursul. Noi nu facem lucrurile ca să le rezolvăm situația, noi facem lucrurile ca să dăm bine la televizor, ca să avem ce să spunem opiniei publice, cetățenilor când în al doisprezecelea ceas nu se mai poate și nu se mai poate și presiunea e foarte mare, în loc să luăm măsuri și să ne facem treaba fiecare pe bucățica lui, astfel încât să nu ajungem în situația aceasta.

Ca o concluzie, dacă nu suntem conștienți de urmările acțiunilor noastre, genul acesta de urmări vom tot avea, pentru că nu e suficient doar să trăiești tu de unul singur, generic vorbind, și să îți construiești casă unde ți se pare ție că e frumos fără să te gândești ce e în jurul tău. E foarte important ca în momentul în care stabilim niște acțiuni, vrem să facem ceva, să ne gândim care sunt urmările.

Ligia VORO