Horațiu Gorea, repus în funcția de director la Zoo Târgu Mureș! Administratie
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 10343 Vizualizări

Horațiu Gorea, repus în funcția de director la Zoo Târgu Mureș!

Un complet de judecată al Secției I civilă din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș a decis miercuri, 4 noiembrie, repunerea în funcție a fostului director al Grădinii Zoologice Târgu Mureș, Horațiu Gorea. Totodată, instanța a decis că Horațiu Gorea, care a contestat la data respectivă demiterea sa din funcție, să primească din partea Primăriei municipiului Târgu Mureș, retroactiv, toate salariile din luna iulie 2019 și până în prezent, ”indexate, majorate și reactualizate.”

Redăm, în rândurile de mai jos, soluția pe scurt a instanței:

”Admite apelul declarat de reclamantul Gorea Horaţiu Simion împotriva sentinţei civile nr. 1463/19 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. 1075/102/2019*. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că: Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul Gorea Horaţiu Simion în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş. Anulează dispoziţiile nr. 1315/17 mai 2019 şi 1667/22 iulie 2019 emise de pârât. Dispune reintegrarea reclamantului în postul de director la Serviciul Public Administraţia Grădinii Zoologice Târgu Mureş, începând cu 17 mai 2019. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care acesta a fost lipsit urmare a dispoziţiilor mai sus amintite, calculate prin raportare la salariul cuvenit pentru funcţia de director la Serviciul Public Administraţia Grădinii Zoologice Târgu Mureş, începând cu 23 iulie 2019 şi până la data reintegrării efective, indexate cu indicele de inflaţie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 4 noiembrie 2020.”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Felicitări domnule Horațiu, Mult succes în continuare. Fam Mariș din Deda. Vă așteptăm la Deda.

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE