”Festivalul Comunității”, oameni în sprijinul binelui Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 272 Vizualizări

”Festivalul Comunității”, oameni în sprijinul binelui

Și anul acesta, în 2021, pastorii Bisericii Creștine Noua Generație (BCNG) Marin și Atena Bloj au inițiat proiectul prin care se propune a oferi o mână de ajutor unor comunități mureșene și nu numai. Sub denumirea de „Festivalul Comunității”, proiectul se va desfășura în perioada 25 iunie – 3 iulie, timp în care voluntarii vor realiza acțiuni de renovare și ajutorare a familiilor nevoiașe.

„Festivalul Comunității” este un eveniment anual de misiune care încheie semestrul de vară al grupurilor mici. Pentru noi, biserica locală, este o oportunitate extraordinară de a merge în comunitățile noastre și de a ne iubi aproapele. Indiferent dacă faci sau nu parte dintr-un grup mic, poți sluji și tu comunitatea alături de noi împărtășind dragostea lui Isus prin gesturi simple și practice de bunătate”, se precizează pe pagina web oficială a evenimentului.

Pentru binele comunității

Astfel, acțiunile de renovare și înfrumusețare se vor desfășura în Parcul Eroilor, în Târgu Mureș (30 iunie), în Parcul Prieteniei din cartierul Tudor Vladimirescu și aleea cu bănci din apropierea parcului, Reghin (2 iulie), pe aleea din zona Bulevardului Unirii nr. 20.

Oricine dorește se poate oferi voluntar sau poate susține inițiativa. Cei care doresc să participe se pot înscrie pe site-ul pe www.bcng.ro/festivalul-comunitatii. Mai mult, dacă se cunosc persoane care au nevoie de ajutor sau care se află într-o situație materială dificilă pot oferi pe același site datele de contact și detalii despre situația familiei, urmând ca acestea să primească o vizită din partea voluntarilor.

„Cel mai bun mod de a te implica este printr-un grup mic de vară și îți poți găsi unul căutând în registrul grupurilor mici de pe bcng.ro. Cele mai multe grupuri sunt deschise să primească membrii noi în timpul semestrului, așa că nu te sfii să contactezi liderul grupului care ți se potrivește ținând cont de interesele, locația și programul tău. Dacă nu te poți alătura unui grup mic de vară însă vrei totuși să participi la un proiect de ”Festivalul Comunității”, poți căuta locațiile disponibile pe site-ul nostru”, se mai explică în sursa menționată anterior.

Devine o tradiție

”Festivalul Comunității” organizat de BCNG a demarat în vara anului 2019 cu o serie de acțiuni pentru a sluji comunitatea și oamenii. Pastorul Bisericii, Marin Bloj, a afirmat că inițiativa a pornit de la gândul de a sluji comunitățile din care facem parte.

“Scopul nostru e să slujim comunitatea, să slujim oamenii. Vrem să facem lucrurile mai bune pentru că îl iubim pe Dumnezeu, implicit iubim oamenii și iubim comunitatea”, a punctat Marin Bloj.

Sub această deviză, în primul an al proiectului au fost renovate parcul din cartierul Libertății din Reghin, aleea pietonală din zona Dacia (cartierul Tudor Vladimirescu) din Târgu Mureș, curtea unei familii din Toplița, iar 28 de familii nevoiașe au primit pachete cu alimente.

În ciuda pandemiei, în 2020 proiectul, sub titlul de ”Festivalul Slujirii”, s-a extins și a inclus patru comunități din județul Mureș (Târgu Mureș, Reghin, Târnăveni și Șăulia) și orașul Toplița. Anul trecut 155 de voluntari au mers în cele cinci locații și pe parcursul a 4 ore au slujit familii și au înfrumusețat comunitățile. Au avut loc acțiuni de înfrumusețare în Parcul Tineretului din Reghin, spațiul de lângă blocurile din cartierul Bălcescu din Târnăveni, parcul comunal din Șăulia. Mai mult, la aceeași ediție a festivalului, în Toplița a fost renovată o terasă, a fost tăiat gazonul într-o curte și au fost adunate lemne, dar a fost renovată și aleea Școlii ”Liviu Rebreanu” din cartierul Dâmbu Pietros din Târgu Mureș.

În fiecare locație au fost reparate și vopsite băncile din parcuri, au fost renovate spațiile de joacă, s-a tuns gazonul și gardul viu, s-a curățat spațiul verde, au fost plantate flori, s-au recondiționat rondurile de flori, s-au realizat decoruri inedite, iar trecătorilor le-au fost oferite gratuit înghețată și apă. Pe lângă toate acțiunile de renovare echipa a pregătit 30 de pachete cu alimente și produse de igienă, pentru familii nevoiașe din Târgu Mureș, Reghin și Toplița. 

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE