Home / Administrație / FOTO-VIDEO: Cum am ratat inaugurarea de la 14.00 de pe autostradă. Tronsonul Ungheni – Târgu Mureș deschis circulației

FOTO-VIDEO: Cum am ratat inaugurarea de la 14.00 de pe autostradă. Tronsonul Ungheni – Târgu Mureș deschis circulației

Distribuie

Încă 4,5 km din autostrada A3 au fost deschiși începând de azi circulației autovehiculelor, astfel încât înjurăturile din trafic de pe sectorul Ungheni – intrarea în Târgu Mureș vor fi înlocuite cu mai creștinescul Doamne-ți mulțam. Bine, nu chiar în perioada aceasta, a sărbătorilor, când mașinile sunt claie una peste alta. De asemenea, drumul de legătură care unește autostrada de municipiul Târgu Mureș și se încheie cu un giratoriu pe lângă Metro și cu o panoramă a platformei industriale a Azomureș a fost inaugurat și acesta. Impropriu spus inaugurat, pentru că nu a fost niciun fel de inaugurare.

La 12.20, una dintre colegele noastre din mass-media a postat în grupul nostru de jurnaliști că, la ora 13.00, reprezentanții Strabag, antreprenorul general al lucrărilor de pe A3, sectorul de 4,5 km Ungheni – Târgu Mureș și constructor al drumului de legătură de 4,7 km care iese în Gheorghe Doja, vor da declarații la Centrul de Intervenție și Coordonare (CIC) din apropierea sensului giratoriu de la Ungheni. Am văzut mesajul la 12.29 și am intrat în trepidații.

Programasem o ieșire pe autostradă după ora 14, dar anunțul acesta din scurt mi-a schimbat planurile. Duș, discutat cu Alex pentru a pregăti aparatul, cu un coleg pentru o aruncare până la locul de întâlnire, doar că nu avea mașină, chemat taxi, îmbrăcat între timp, ajuns în centru, recuperat geanta cu aparatele de fotografiat și de filmat și fugit spre locul declarațiilor. Fugit e o exagerare, normal, pentru că pe alocuri mașina domnului de la Cornișa s-a târât prin traficul de ora 13.00, provocându-mă să mă întreb a n-oară: unde umblă toți oamenii aceștia în miezul zilei? Nu am niciun răspuns momentan, deși mi-ar plăcea ca cineva să se încumete vreodată să facă un sondaj pe tema asta.

La 13.32 am ajuns la CIC, bineînțeles că declarațiile erau deja istorie pe anumite site-uri și TV-uri, nici picior de jurnalist pe acolo, deoarece deja așteptau semnalul sonor de la ora 14.00 – poliție + drumuri naționale – prin care anunțau că e liber pe autostradă. Prinsă într-o dilemă existențială, dacă reușesc să obțin un scurt interviu de la reprezentanții constructorului la CIC și inaugurarea autostrăzii, unde ar fi trebuit să ajung după mai multe scenarii: pe jos, taximetristul plecase, încumetându-se în traficul de melc dinspre Ungheni, cu o mașină, abordând niște necunoscute/necunoscuți, câteva zeci de persoane de la constructorul Strabag, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Egis – consultantul proiectului și poliție, implicați în procesul de hârțogărie obligatorie pentru predarea tronsonului de autostradă și deschiderea sa circulației. Frământările astea m-au adus până acolo că am ratat și cvasi-inaugurarea, cvasi-inaugurare pentru că nu a fost niciun oficial demn de dat la TV și nicio panglică tăiată.

Ce este deschis circulației

Acum cred că toată lumea se aștepta să nu îmi fi ieșit nimic din această deplasare. Însă Marius Mitrofan, coordonatorul de proiect pentru lucrarea de realizare a autostrăzii Târgu Mureș-Ungheni din A3, a avut răbdare să vorbească și cu o întârziată, mai ales după ce lucrurile se mai liniștiseră.

Astfel, pentru cei care nu au citit trecutele noastre articole, contractul de execuție a fost semnat în 22 iulie 2020, pentru construcția a 4,5 km de autostradă și 4,7 km de drum de legătură. Valoarea contractului se cifrează la 192,059 milioane de lei, exclusiv TVA.

Potrivit explicației oferite de Marius Mitrofan, drumul de legătură, “în accepțiunea generală ar fi un fel de drum expres, la nivelul de patru benzi de circulație și cu o zonă mediană care este bordată cu elemente din beton de tip New Jersey”.

Revenind, la data semnării execuției, proiectarea era realizată prin grija CNAIR, via Search Corporation, iar consultanța era încredințată Egis International – nu insistăm asupra noii denumiri a celei din urmă companii, pentru că nu știu cine își bate capul cu asta.

Contractul avea termen de realizare – 18 luni, însă lucrările sunt finalizate cu aproape 2 luni mai devreme și recepționate de astăzi.

Autostrada arată bine, e semnalizată, inclusiv prin tăierea în continuare a capitalei București și a Brașovului, următorul punct important din A3 spre sud, însă au apărut localități până acum tăiate înspre Vest, lucrările de artă nu sunt numeroase, dar există, cei 9,2 km traversează ceva pârâu Cocoș și unul denumit de-a dreptul Canal și alte aspecte pe care vă invităm să le descoperiți la o preumblare până la Chețani pe autostrada A3, cam atât e astăzi neîntrerupt de la Târgu Mureș spre Borș. E adevărat că toată această aventură rutieră m-a adus înapoi pe la ora 17, pe când alții uitaseră de știrea asta, însă mă bucur că am mai participat ca observator la finalizarea unei lucrări (știu, pentru mulți nu e în ritmul care trebuie, dar baiurile sunt multiple).

Iar pentru că eu m-am exprimat destul, vă invit să aflați dintr-un mini-interviu cu Marius Mitrofan mai multe detalii despre lucrările finalizate. Originar din Deva, licențiat în Construcții Drumuri și Poduri la Timișoara, Marius Mitrofan locuiește în Târgu Mureș de 6 ani și jumătate, pentru a superviza șantierele Strabag din zonă.

Marius Mitrofan, coordonator de proiect – Strabag

Reporter: Ce a fost cel mai complicat în timpul derulării lucrărilor?

Marius Mitrofan: Nu știu dacă a fost complicat, proiectul include un nod rutier în zona kilometrului zero al autostrăzii, nod rutier de unde se vor face ulterior legăturile cu autostrada A3 continuarea până la Brașov, respectiv cu Autostrada Târgu Mureș-Iași și un seminod, adică o jumătate de nod rutier în zona km 2+460 pe autostrada, de unde se va asigura direcția de trafic dinspre Cluj, respectiv dinspre Târgu Mureș cu încărcare și descărcare, în așa fel încât tot traficul greu și toate vehiculele care, de regulă, intrau în Ungheni sau după aceea intrau prin Târgu Mureș, acum pot să meargă direct spre Brașov prin Acățari pe Drumul Județean 151 D care a fost reconstruit, el era un drum la nivel cu autostrada, la ora actuală drumul județean se continuă printr-un pasaj peste autostradă care face legătura cu Ungheniul și înapoi, așa cum am spus, către Acățari. Este foarte important acest seminod fiindcă până la realizarea lui exista un conflict de trafic destul de însemnat în Ungheni. La ora actuală încă el există, toate autovehiculele care vin de la Cluj sau din centrul României trebuiau să descarce prin nodul rutier de aici, de la Ungheni, intrau apoi în Ungheni în sensul giratoriu și de acolo se întorceau din nou pe Drumul Județean 151 D către Acățari. La ora actuală acest lucru s-a realizat, în sensul în care tot traficul greu care, de regulă, tranzita pe aici, se descarcă de pe autostradă direct în zona kilometrului km 2 + 460 și de acolo va tranzita cu ocolirea orașului Târgu Mureș direct prin Acățari.

Rep.: Ce mobilizare ați avut în momentul maxim pe autostradă – angajați și utilaje?

M.M.: Nu pot să spun că am avut o mobilizare maximă, de regulă am avut un număr mediu de personal pentru această lucrare de aproximativ 500 de muncitori, plus peste 250 de autovehicule și echipamente care au realizat construcția autostrăzii. Din cele 250, aproape 150 au fost camioanele de mare tonaj pentru transportarea de agregate, mixturi, betoane și tot ceea ce a fost necesar.

Rep.: Compania Strabag este unul dintre constructorii performeri în ceea ce privește lucrările de construcție a autostrăzilor din România, cum reușiți dumneavoastră, iar alții înregistrează întârzieri și alte probleme?

M.M.: Proiectul acesta a avut avantajul că partea de proiectare era realizată la data la care a fost semnat contractul și s-a dat drumul la execuție. Acesta este primul pas. Al doilea pas, și este foarte important, el a fost mult mai bine pregătit de către Compania Națională de Autostrăzi, în sensul în care nu s-au identificat probleme care, de regulă, se identifică – cu exproprierile nefinalizate, cu situri arheologice, cu tot felul de rețele de relocat, deși și aici am avut surpriza să găsim niște conducte magistrale de gaz care în mod normal nu trebuiau relocate, dar ulterior a necesitat să le relocăm, am reușit să trecem peste toate aceste piedici și le-am rezolvat. Și relația cu furnizorii de utilități care, de regulă, caută tot felul de subterfugii să întârzie proiectele, gen Transelectrica, ENEL, pentru că ei sunt, de fapt, cei care ridică cele mai multe probleme, mai ales pentru momentele în care stâlpii lor sau rețelele lor trebuie strămutate pe terenuri noi care bineînțeles trebuie expropriate, trebuie făcute toate demersurile de către beneficiarul autostrăzii. Până la urmă cred că acesta este cel mai important lucru pe care l-am reușit cu Compania de Autostrăzi – să pornim de la început pe niște baze foarte solide, cu un proiect bine pregătit și fără să avem surprize majore. Deci nu a fost nevoie să facem alte lucrări decât cele inițial prevăzute în proiect. Ceea ce este important este și faptul că ne încadrăm în bugetul alocat, adică cei 192 de milioane contractați la data licitației vor fi mai mult decât suficienți pentru a realiza acest proiect, nu sunt costuri suplimentare.

Rep.: Bănuiesc că nu sunteți nici la primul șantier, nici la prima lucrare finalizată, mai simțiți emoție acum?

M.M.: Sunt la al optulea șantier de o asemenea anvergură. Emoții simți fiindcă, ca de fiecare dată, un proiect nou este o nouă provocare pentru compania pe care o reprezint, pentru echipa cu care lucrez, vă dați seama că nu este meritul meu, ci este meritul unei întregi echipe care a pus umărul și s-a dedicat acestei profesii în așa fel încât peste tot unde compania merge să avem rezultate bune din toate punctele de vedere.

Rep.: Ce urmează pentru Strabag în ceea ce privește șantierele de autostrăzi?

M.M.: De aici va urma un nou proiect, firma și personal sunt implicat într-un proiect pentru care deja s-a dat startul, este legătura dintre municipiul Oradea și autostrada A3 care face intrarea în țară înspre Borș. Este un proiect de aproximativ 20 de km, a început din 27 septembrie, acolo avem avantajul că este și proiectare deci în mod normal execuția va începe undeva pe finalul lunii martie. La ora actuală suntem implicați în partea de proiectare care este făcută de către constructor. Am participat și la licitația singurului lot rămas nefinalizat de pe autostrada A3 între Târgu Mureș și Turda, de la Chețani la Luncani, unde se vor anunța probabil câștigătorii la sfârșitul lunii decembrie.

Ligia VORO


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTOREPORTAJ: ”Gala Aniversară Zi de Zi 20 de ani” în peste 250 de imagini

Distribuie Cotidianul mureșean Zi de Zi și-a sărbătorit cele două decenii de activitate în cadrul …

1 comentariu

  1. Bun ca au dat drumul la acest tronson, insa astept sa vedem cand se va construi si o legatura intra autostrada si Acatari. De asemenea sa vedem construita autostrada si pe lotul lipsa dintre Chetani si Turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.