Parlamentul slovac a votat acordul militar cu SUA Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 102 Vizualizări

Parlamentul slovac a votat acordul militar cu SUA

Parlamentul slovac a aprobat o convenţie de cooperare care permite Statelor Unite să-şi sporească prezenţa militară în Slovacia şi totodată a respins convocarea unui referendum cerut de opoziţia social-democrată şi de alte partide de stânga, ce contestă constituţionalitatea acestui acord despre care consideră că încalcă suveranitatea naţională.

În schimb, fostul premier social-democrat Robert Fico, care a condus în faţa parlamentului de la Bratislava un protest împotriva acordului militar la care au participat circa 5.000 de persoane, a descris înţelegerea încheiată cu SUA drept ”un acord trădător”.

Conform Acordului de Cooperare Militară (Defence Cooperation Agreement – DCA) între Slovacia şi SUA, valabil pentru 10 ani, Statele Unite vor putea folosi aeroporturile militare de la Sliac şi Malacky-Kuchyna, precum şi alte baze militare convenite de cele două ţări, dar orice planuri concrete vor fi stabilite prin acorduri ulterioare.

Armata americană va putea transporta, desfăşura şi stoca materiale, echipamente militare şi provizii în facilităţile militare convenite, care vor mai putea fi folosite pentru instruire, exerciţii, manevre, tranzit, găzduirea personalului sau desfăşurarea de forţe. Statele Unite au obligaţia să informeze Slovacia în avans cu privire la aceste acţiuni.

(E.T.)

Foto: www.g4media.ro

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE