Lucreția Cadar(Deda):„Lumina Sfântă din Noaptea de Înviere să ne aducă bucurie” Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 212 Vizualizări

Lucreția Cadar(Deda):„Lumina Sfântă din Noaptea de Înviere să ne aducă bucurie”

Sărbătoarea Paștelui este așteptată cu multă nerăbdare de către locuitorii comunei Deda, care se pregătesc intens pentru marele moment al Învierii Domnului, lucru subliniat de edilul șef al comunei etalon a Văii Mureșului Superior, Lucreția Cadar. „Pe parcursul ultimilor șapte săptămâni cetățenii noștri s-au încadrat în ce privește canonul bisericesc din acest Mare Post care este Postul Paștelui, unul din cele mai existente dintre posturi. În această perioadă locuitorii comunei noastre își primenesc sufletul, trupurile, iar rugăciunea este prezentă în casele fiecăruia. În biserică, în Postul Mare, participarea este mai numeroasă ca în restul perioadelor din an. Cu toții așteaptă cu nerăbdare ziua de Paște, îmbrăcată în straie de sărbătoare, zi în care dau de știre marea veste cu minunatul ”Hristos a Înviat!”, ne-a declarat primarul Lucreția Cadar, care a subliniat momentele de înaltă încărcătură spirituală din Săptămâna Mare. „Săptămâna Patimilor cum mai este ea cunoscută, este o perioadă deosebit de importantă pentru noi cei din comuna Deda. Credincioșii participă la slujbele oficiate în cele patru biserici ortodoxe din Deda, Filea, Pietriș și Bistra Mureșului. Totodată, e perioada în care se sfințește pâinea, în Joia Mare, se oficiază Prohodul Domnului în Vinerea Mare, iar sâmbăta spre duminică are loc Slujba de Înviere, moment care adună laolaltă foarte multă lume, inclusiv fiii ai satului plecați în alte zone, care vin de sărbători acasă, în satul natal alături de cei dragi. Acesta este unul din cele mai esențiale lucruri care se întâmplă de Paște, unitatea familiei pe care această mare și sfântă sărbătoare, Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos ne-o oferă, îi aduce pe cei plecați în locurile unde s-au născut și crescut. Lumina Sfântă va fi adusă de preoții celor patru biserici, moment cu o înaltă încărcătură spirituală. Noi trebuie să trăim în lumină, să înlăturăm întunericul, să avem sufletele curate”, a precizat primarul comunei Deda.

Ca orice gospodar care se respectă, și comuna Deda întâmpină Paștele cu bucurie, dar mai ales cu o nouă față înfrumusețată a centrului de comună.

„Primăria comunei Deda a încercat să modernizeze și să înfrumusețeze centrul comunei. În acest sens, au fost înlocuiți stlălpii electrici, cablurile electrice și de telefonie au fost trase sub pâmânt, iar pentru iluminatul public au fost instalați stâlpi cu un iluminat cald, prietenos care oferă centrului de comună un aspect plăcut. Sper să fie o surpriză plăcută acest lucru pentru cei care vor fi prezenți la Slujba de Înviere de la biserica din localitatea Deda”, a precizat Lucreția Cadar. „Doresc să transmit tuturor locuitorilor comunei Deda să aibă parte de un Paște Fericit și Binecuvântat, să de-a Bunul Dumnezeu să avem sănătate, să petrecem sărbătorile cu bine. Paștele este în primul rând o sărbătoare a familiei, o sărbătoare a bucuriei. Lumina Sfântă din noaptea de Înviere să ne aducă bucurie, sănătate, energie și binecuvântare tuturor celor care trăim în această frumoasă țară românească”, a conchis Lucreția Cadar, primarul comunei Deda.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE