Reforma Uniunii Europene Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 83 Vizualizări

Reforma Uniunii Europene

Conferinţa privind viitorul Europei, un amplu proces de reflecţie cetăţenească lansat în urmă cu un an, s-a soldat cu peste 300 de propuneri pentru reformarea Uniunii Europene, aprobate în cadrul unei ultime sesiuni plenare în Parlamentul European.

„Orientarea subvenţiilor spre agricultura biologică”, „stabilirea de norme minimale comune în materie de îngrijire la nivelul UE” sau „desfăşurarea periodică de adunări ale cetăţenilor”: 325 de propuneri în 49 de categorii au fost reţinute la finalul acestei consultări lansate în primăvara lui 2021.

„Această plenară a ajuns la un consens asupra propunerilor”, şi-a exprimat satisfacţia Dubravka Suica, vicepreşedintă a Comisiei Europene şi copreşedintă a conferinţei, în aplauzele hemiciclului Parlamentului de la Strasbourg.

„Această conferinţă va fi istorică din momentul în care aplicăm ceea ce s-a decis”, a avertizat eurodeputatul liberal belgian Guy Verhofstadt, şi el copreşedinte al conferinţei. Întâlnirile celor 800 de cetăţeni europeni, repartizaţi în paneluri pe tematici diferite, au început în septembrie şi s-au încheiat în acest an.

Propunerile celor peste 50.000 de participanţi au fost depuse pe platforma online disponibilă în 24 de limbi (www.futureu.europa.eu), încă deschisă până la 9 mai. În paralel, Franţa a organizat propriile consultări cetăţeneşti.

În pofida unui start întârziat de negocierile aprige între cele trei instituţii europene – Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European – şi de criza sanitară, Conferinţa şi-a terminat lucrările în momentul sperat, cel al preşedinţiei franceze a Consiliului UE, notează France Presse.

La un an de la ceremonia de lansare de la Strasbourg, tot în Parlamentul European va lua sfârşit oficial acest exerciţiu pe 9 mai, Ziua Europei. Raportul final, care ar urma să sufere puţine modificări faţă de recomandările aprobate, va fi înmânat preşedinţilor celor trei instituţii europene, precum şi preşedintelui francez Emmanuel Macron.

(E.T.)

( www.agerpres.ro )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE