„Trick or treat” prin Cetatea Sighișoarei! Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 127 Vizualizări

„Trick or treat” prin Cetatea Sighișoarei!

Dacă exista pe lume un loc unde ar fi potrivit să fie sărbătorit Halloween-ul, acela esta categoric Sighișoara! Printre clădiri încă vii, cu povești de mult uitate și străduțele Cetății ce ascund mistere care așteaptă să fie descătușate, mai lipsesc personaje costumate și de ce nu, câte o fantomă pe ici pe colo… Astfel, sâmbătă,  29 octombrie, Cetatea Medievală a Sighișoarei își deschide porțile pentru orice fel de vietate dorește să se alăture petrecerii.

Prima parte a evenimentului este dedicată în special copiilor însoțiți de adulți și tineri, iar cea de-a doua, doar tinerilor și adulților.

Party până dimineața!

„Abia așteptăm să vă vedem costumațiile în parada care va începe la ora 16.30 în Parcul Central. Odată încheiată adunarea participantilor costumați, vom urca în Cetate,  unde voluntarii noștri, naționali și internaționali, au pregătit pentru voi un traseu cu surpriză. După ce am aflat ce se ascunde în locațiile vizitate, suntem așteptați înapoi în Piața Cetății, de către co-organizatorii evenimentului, Asociația AUM și Asociația Turistică Visit Sighișoara, unde ne vom încălzi cu un ceai sau un pahar cu vin fiert și unde vom încheia activitatea înainte să ne ciupească frigul, in jurul orei 19.30. După lăsarea serii, când vârcolacii mișună pe dealuri și vampirii se prefac în stoluri de lilieci (de la ora 21.00) vă invităm la o petrecere de Halloween, cu adevărat spectaculoasă, la sala CFR, adresată doar tinerilor și adulților. Costumația este obligatorie, desigur, și la petrecere. Voluntarii noștri se vor asigura că decorul va fi unul spooky dar atmosfera va fi una plină de viață”, se anunță în descrierea evenimentului.

Seara va fi acompaniată de un DJ, o activitate cu tombolă cu premii, de la ora 00.30 și un moment artistic, Proiectul CORBU-concertul „Ce-am pățit odată”, de la ora 22.30. Se recomandă ca participanții să aibă doza de energie cu ei, deoarece evenimentul „se va încheia cel târziu la ora 3.00”.

Spectacol cu umor negru sonor

„Ce-am pățit odată” este un concert-spectacol de nuanță, un subtil umor negru sonor. Dinamismul sonor al forțelor contradictorii de pe scenă: o pendulare permanentă între sarcasmul fin la adresa marilor teme ale vieții, asupra cărora socialul își pune amprenta și secționările prin sunet ale stadiilor firii umane: pierderea și regăsirea iubirii atât prin stimuli naturali, cât și prin stimuli înalt naturali fac din „Ce-am pățit odată” un instrument complex de comunicare cu publicul pe diferite niveluri sonore”, este descris concertul-spectacol pus în scenă de Proiectul CORBU.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE