Doi polițiști din Luduș i-au salvat viața în ultimul moment Slider
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 5376 Vizualizări

Doi polițiști din Luduș i-au salvat viața în ultimul moment

Agent principal de Poliție Cicio Vlad Adrian și Agent de Poliție Mailat Vlad ambii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Luduș, au fost felicitați pe pagina de facebook Polițiști – Uniți Suntem Puternici , în urma unei intervenții care a salvat viața unui om.

” Cinste colegilor dumneavoastră.

În timp ce eram oprit la o trecere de cale ferată din orașul Luduș județul Mureș, a doua mașină din față era cea de poliție staționând.

Brusc au coborât doi polițiști care au fugit la calea ferată pe sub bariera trasă, deși trenul se apropia.

Pe mijlocul căii ferate era un om care nu schița nici un gest, doar privea cum vine trenul spre el. Polițiștii în fugă l-au  tras pe om de pe calea ferată, milimetric, pentru că în acel moment a și trecut trenul.

Am mai văzut doar că, dupî aceea stăteau cu el pe margine, povesteau și îl mângâiau pe umăr. Nu cunosc intențiile celui de pe calea ferată, dar dacă nu erau colegii voștri asistam la o tragedie”, a povestit un domn pe pagina de facebook Polițiști – Uniți Suntem Puternici.

Cei doi polițiști au demonstrat în nenumărate situații că tratează oamenii cu iubire și asta e, de fapt,  meseria lor. Felicitări!

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE