Continuă campaniile de informare ale IPJ Mureş Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 630 Vizualizări

Continuă campaniile de informare ale IPJ Mureş

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș continuă activitățile de informare a cetățenilor cu privire la noile modificări legislative în materie penală.

Pe parcursul întregii săptămâni, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Siguranță Școlară și polițiștii din cadrul structurilor rutiere, au fost prezenți în mijlocul comunității mureșene pentru a se asigura că aceste prevederi noi nu sunt uitate.

Mai exact, modificarea adusă art.91 din Codul Penal prevede că: ”(3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

„Ieri (joi n.r.), echipe mixte formate din polițiști de prevenire, siguranță școlară și rutieră au fost prezenți pe arterele de circulație din municipiul Târgu Mureș și, fără a incomoda circulația, s-au asigurat că participanții la trafic iau la cunoștință despre noile modificări legislative.

De asemenea, astăzi (vineri n.r.), echipelor de polițiști li s-au alăturat reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Târgu Mureș, în orașul Iernut, unde activitățile de informare a participanților la trafic au continuat”, se arată într-un comunicat remis presei de IPJ Mureş.

Pentru acest sfârșit de săptămână, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității sfătuiesc conducătorii auto care intenționează să parcurgă drumuri lungi să manifeste responsabilitate la volan, atât pentru siguranța lor cât și a celor din jur.

Nu uitați:

  • Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere!
  • Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE