- Sanda Vitelar
- 0 comentarii
- 485 Vizualizări
Cărţile Poştale Pro Etnica vor vorbi despre Sighişoara
25 august 2023Pentru prima dată în judeţul Mureş un festival are propria carte poştală. Poşta Română a marcat, vineri, desfăşurarea la Sighişoara, a ediţiei a XIX-a a Festivalului Intercultural ProEtnica 2023 prin editarea unei cărţi poştale speciale, iniţiativa adresându-se în special copiilor.
„Este o iniţiativă naţională a companiei, a domnului director general, şi suntem prezenţi la aproape toate evenimentele în ţară, unde îşi doresc organizatorii să fim. În primul rând promovăm cartea poştală şi gândurile transmise din aceste locuri frumoase printr-o carte poştală familiei. Vrem să fim prezenţi în comunităţi, iar copiii să folosească această modalitate de a arăta unde au fost. Văd că este îmbrăţişată această iniţiativă şi ne bucură”, a declarat Emilia Meda Iacob, director Oficiul Judeţean de Poştă Mureş.
250 de cărţi poştale au plecat vineri de la Sighişoara atât în ţară cât şi în străinătate, iniţiativa fiind bine primită şi de copii şi de adulţi.
„Îi trimit o carte poştală mamei mele care stă în judeţul Timiş, oraşul Deta. I-am scris multe salutări de la Sighişoara, te iubesc mama”, ne-a spus o fetiţă membră a unui ansamblu de dansuri care a urcat pe scena Festivalului şi care într-o mică pauză a trimis o carte poştală.
Reprezentanţii celor 20 de minorităţi naţionale din România s-au reunit, joi, la Sighişoara, în cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului Intercultural Pro Etnica 2023 – cel mai mare festival interetnic din România, care va dura timp de patru zile.
Organizatorul evenimentului este Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara iar coorganizatorul – Consiliul Judeţean Mureş.
Sanda VIŢELAR
- Etichete:
- posta romana
- pro etnica
- sighisoara
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu