Nicoleta Butnaru, de la judecător la regizor

Interesat în primul rând de valoarea artistică a operei pe care o creează, munca regizorului din spatele cortine este uriașă. Pentru că sunt zeci de decizii de luat pe parcursul procesului foarte lung de facere a unui spectacol de teatru, ca să ajungă dincolo de scenă la spectatori, să se traducă într-o experiență interesantă și emoțională pentru ei, astfel încât să nu uite piesa prea ușor după ce ies din sală. Nicoleta Butnaru a fost judecător, a trăit emoțional cauze civile privitoare la minori și familie, dar nu s-a limitat la cunoștințele de drept privat înmagazinate, stocate, validate și sigilate odata cu examenul de capacitate. A dobândit cunostințe de psihologie, în general, de psihologie a copilului, în special. Cum a ajuns să facă regie de teatru, din tribunal să ia decizii în scena teatrului, ne povestește într-un scurt interviu.

Pentru început, să ne spuneți, vă rog, câteva cuvinte despre dvs și cum ați ajuns la Târgu Mureș.

Mă numesc Nicolate Butnaru și m-am născut în Bacău, dar părinții s-au stabilit la Galați, de unde era și familia tatălui meu. În clasa a 8 a voiam să mă fac ziarist, dar pentru asta trebuia să dau la Academia Ștefan Gheorghiu, dar era obligatoriu să fiu membru de partid și propagandist, motiv pentru care am zis nu. Când am terminat liceul, am vrut să fac regie de teatru, dar asta se întâmpla tot pe vremea comuniștilor, în anul acela s-a desființat secția de zi. A doua variantă era dreptul și m-am pregătit pentru drept. Am fost pe rând procuror, avocat, judecător, vicepreședinte al Tribunalului Galați, am ieșit la pensie și în anul în care m-am pensionat mi-am dat seama că de-acum încolo pot să-mi urmez visul. Mi-am dat seama că munca prestată în folosul societății este deosebit de valoroasă, că iubesc ceea ce fac, dar ca e timpul să dau drumul în lume viselor mele. Am fost și la București și la Târgu Mureș și m-am hotârât să dau aici admitere, cucerită fiind de spectacolul Termen de garanţie, de Alina Nelega, regia Gavril Cadariu. Am terminat și Teatrologia și Regia și în anul III m-am înscris și la masterat la Scriere dramatică, urmează să-mi dau licențele și dizertația.

Care e cea mai mare provocare în domeniul acesta, al regiei?

Cred că, lucrul cu actorii. E bine să lucrezi cu actori pe care-i cunoști, care te ajută și îți vin în întâmpinare, se gândesc la rol și nu așteaptă de la regizor să-i dea mură-n gură, pe unde să intre și pe unde să iasă. Actorul este un artist creator și trebuie să-și pună amprenta pe spectator.

…dar în justiție?

Sincer, mi-a plăcut să fiu judecător, fiecare dosar era o provocare intelectuală, erau și dosarele care implicau minori, copii afectați psihic de războiul dintre părinţi, încredințați unuia dintre ei, sau copii încredințați în plasamente, sunt cazuri grele din punct de vedere emoțional, responsabilitatea este mare. La Galați sunt foarte multe dosare și puțini judecători.

Ce sentiment aveți când regizați un spectacol?

Bucuria de a crea o lume, o lume care nu exista înainte. O lume într-un anumite spațiu, într-un anumit timp, cu mai mulți oameni care au sentimente, trăiri ce le transmit publicului.

De care concept regizoral sunteți cea mai mulțumită?

Ce am avut până acum sunt mai multe exerciții de teatru, am avut câteva concepte regizorale, pe care o să le fac până la urmă spectacole cap-coadă. Am gândit Îmblânzirea scorpiei din perspectiva unei psihologii moderne, adică Katherine văzută ca victima Sindromului Stockholm, am și rescris textul pentru examenul de semestru. Pentru licență pregătesc monodrama Amalia respiră adânc care continuă seria de monoloage scrise de Alina Nelega de câţiva ani încoace, cu actrița Monica Ristea.

Care e actorul dvs preferat?

Robert Carlyle.

Cine sunt pufoșeniile care vă fac viața frumoasă?

Cookie are 4 ani, Dobby are 2 ani și Kira are 4 ani, cățelușe luate din milă de la alții care nu se puteau ocupa de ei. Pisica este Miss Miorlau și mai am și un iepuraș, Tita. Toate sunt fetițe. Viața e minunată, iar animăluțele acestea o fac și mai bună de atât.