Marius Dumitrescu. ”Cumpărând din Farmacia Socială, ajutaţi la creşterea fondului destinat cazurilor sociale” Interviu
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 215 Vizualizări

Marius Dumitrescu. ”Cumpărând din Farmacia Socială, ajutaţi la creşterea fondului destinat cazurilor sociale”

Una dintre cele mai frecvente imagini ale societății contemporane, este aceea în care un om, un semen de-al nostru are nevoie de ajutor. În lupta cu viața și, uneori cu cei din jurul său, el omul de lângă noi, așteaptă o mână întinsă sau poate doar un cuvânt încurajator pentru a putea depăși criza în care se află. Marius Dumitrescu, antreprenor social, administratorul singurei Farmacii Sociale din țară situată pe strada Budiului 274 din Sângeorgiu de Mureș, nu întinde doar o mână, ci face un liant între membrii comunității. Atâta timp cât există persoane gata oricând să se sacrifice pentru binele aproapelui, merită să fie atrasă atenția asupra lor, astfel încât ceilalți să le urmeze exemplul. Când face un bine, omul are zâmbetul omului împăcat. Al omului generos. Neîntinat. Necontaminat de nimic. De nimeni.


Marius Dumitrescu, Farmacia Socială împlinește 3 ani de existență.

Farmacia Socială a fost înființată în luna mai 2021. Medicamentele şi produsele comercializate în farmacia noastră nu sunt nici mai scumpe, nici mai ieftine ca în alte unităţi farmaceutice, Farmacia Socială fiind o unitate independentă care nu primeşte subvenţii sau fonduri europene de la nicio instituţie şi care a obţinut atestatul de întreprindere socială eliberat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru respectarea criteriilor economiei sociale, alocând minim 90% din profitul realizat scopului social şi rezervei statutare.
În pandemie am observat că tot mai multe persoane săreau în ajutorul vârstnicilor, mai ales pentru că n-aveau voie să iasă din casă, tinerii postau pe rețelele de socializare faptele bune făcute de ei. Mi-a plăcut foarte mult perioada respectivă, doar că, așa cum a apărut a și dispărut acest elan. Am fost dezamăgit că foarte multe persoane, după ce postau pe Facebook pentru like-uri, încetau să mai ajute persoanele vulnerabile. Eu conduceam o farmacie, deja de 18 ani, participam la multe cursuri de dezvoltare și atunci am avut contact cu un curs de antreprenoriat social. Studiind mai mult, am aflat ce înseamnă economia socială, faptul că este reglementată printr-o lege în România și mi-a venit ideea să transform farmacia existentă într-o farmacie socială, cu atestat de întreprindere socială.


Este o diferență între ce era înainte și ce este acum?
Da, o diferență majoră. Profitul pe care îl fac acum, nu-l mai virez în contul meu, ci îl aloc, conform legii, cazurilor sociale. Și când mă refer la cazuri sociale, nu mă refer doar la medicamente gratuite, ci la multe alte lucruri pe care le putem face, de curând am achiziționat un elevator electric pentru a ajuta persoanele supraponderale să se ridice din pat, dar putem să reparăm un acoperiș, putem să schimbăm un termopan undeva, după o inundație. Studiind un pic legislația la momentul respectiv, am observat că există o prioritate acordată acestor întreprinderi sociale și am pornit la drum fără niciun fel de proiect european, nimeni nu ne-a dat niciun ban, pur și simplu că existăm, ci din contră, chiar ne-am chinuit.


În câte cazuri sociale vați implicat?
Startul a fost unul foarte greoi, dar până la sfârșitul anului trecut am depășit 200 de cazuri sociale asistate. Am pornit la drum foarte optimist, dar acum nu mai sunt chiar așa. Am crezut că, autoritățile publice, comunitatea și companiile vor fi interesate de această inovație. Existăm de 3 ani de zile, iar dacă ar fi să facem, așa, o foarte scurtă radiografie, vă spun că au fost puține instituții care ocazional au achiziționat de la noi, chiar foarte puține. Suntem într-un moment dificil, profitul pe care îl obținem, nu ne este de ajuns pentru a ajuta așa de multe cazuri.
Am fost nevoiți să diminuăm numărul de cazuri, altfel spus, să spunem oamenilor că nu mai putem să-i ajutăm de la o anumită dată. Nu e foarte ușor să facem acest lucru, mai ales după ce începi o colaborare cu o persoană, o cunoști și vezi cât de mult se luptă cu boala, ca să-i spui la un moment dat că tu nu mai poți să-i fii alături. E unul din cele mai grele lucruri pe care le facem. Am experimentat fel de fel de greutăți, dar acesta e de departe cel mai trist aspect.

16% la stat
Farmacia Socială funcționează după aceleași reguli ca și farmacia comunitară cu circuit deschis, preluând fondul de comerț format din autorizație de functionare, vad comercial stabil, contract CNAS, stoc de marfă critic, echipamente și mobilier de la o farmacie deschisă în urmă cu 12 ani, situată în centrul Comunei Sângeorgiu de Mureș. Noi ne chinuim, ne străduim să facem un profit cât mai mare, ca 16% din tot ceea ce reușim să meargă la stat, bani cu care am putea ajuta 10 persoane. Vă mai dau un exemplu, de pe vremea pandemiei. Noi am înființat un centru de testare COVID unde făceam testele gratuit și nu era deajuns că le făceam gratuit, ci trebuia să plătim statului 1% din fiecare testare. Deci dacă ar fi să faci fie un SRL, iei profitul 100% dacă vei întreprindere socială să ajuți de 100% oameni nu poți pentru că trebuie să diminuezi. Sunt, totuși, oameni care ne-au fost alături și companii care au înțeles, scutindu-ne de anumite cheltuieli, nu plătim pentru soft-ul de farmacie, nu am plătit pentru deratizare, de exemplu, sau anumite servicii obligatorii pentru întreprindere în domeniul farmaceutic.


Sănătate fără bariere
Am participat la centrul de centrul de donatori organizat de Fundația Comunitară Mureș, am strâns o sumă de11.000 lei, și deja am cheltuit-o la sfârșitul lunii martie pentru pacienții beneficiari din Proiectul „Sănătate fără Bariere!”, Sunt persoane neasigurate, deci nu au posibilitatea să obțină medicamentele compensate, unii sunt beneficiari ai adăpostului de noapte, oameni cu situații excepționale de sărăcie, o mamă cu foarte mulți copii sau o bunică care are grijă de nepoțică, ambele cu boli grave. Azi dimineață ne gândeam că avem un pacient cu un membru amputat, exact într-o situație de tipul acesta. Trăiește într-o baracă și primește un medicament care ar trebui ținut la rece, iar acuma s-a încălzit afară. Viața nu e corectă pentru toată lumea, noi aici nu putem schimba nimic. Putem, însă, face ca lucrurile să fie mai ușoare.


Ce soluții ar fi?
Până la sfârșitul anului trecut Farmacia Sociala SRL avea ca formă de impozitare 1% din venit, fiind microintreprindere. Avem un pacient minor cu mucoviscidoză, o boală rară, a cărui rețetă valorează aproximativ 82.000 lei. Am eliberat constant această rețetă, chiar dacă impozitul era de 820 lei și adaosul comercial de doar 70 de lei, pierzând practiv lunar 750 lei. Ce soluții ar fi?! Creșterea profitului este singura soluție. Să înțeleagă lumea că, ori de câte ori cumpără ceva de la Farmacia Socială, de fapt, ajută pe cineva. De mare ajutor ar fi, încheierea a cât mai multe contracte de furnizare medicamente, dezinfectante de mâini preparate în farmacie, mănuși și parafarmaceutice specifice truselor sanitare de urgență ale companiilor sau instituțiilor cu sedii inclusiv în localitățile limitrofe ale Municipiului Târgu Mureș. Pentru noi, profit nu înseamnă neapărat bani! Profit înseamnă satisfacția de a ajuta pacienții aflați în situații dificile. Farmacia Socială este prima farmacie din România care a obținut atestatul de “întreprindere socială”, respectând principiile economiei sociale, și astfel reușim în fiecare zi să transformăm profitul financiar în profit social. Pacienții trebuie să știe că de fiecare dată când cumpără un produs de la această farmacie, fac și o faptă bună.


Cum putem ajuta, noi, mureșenii?
Nu trebuie să faceţi nimic special, vă recomandăm să ne vizitati, să ne cunoaşteţi şi să achizitionaţi strict produsele de care aveţi nevoie de la Farmacia Socială. În felul acesta ajutaţi la creşterea fondului destinat cazurilor sociale.


Cum vă mulțumesc cei pe care îi ajutați?
De obicei cu o privire, o mișcare a capulului, rareori verbal, dar mulțumirea se citește în ochi și asta asta ne încarcă foarte mult. Doar că cu această stare de bine pe care o avem nu putem ajuta pe ceilalți și suntem în momentul în care trebuie să refuzăm cazuri noi sau trebuie să anunțăm că temporar nu putem să onorăm. Am primit, totodată, de-a lungul timpului o serie de recunoașteri sub forma unor diplome, sub forma unor premii. Combaterea sărăciei și excluziunii sociale necesită o abordare continuă la nivelul comunității marginalizate, în primul rând, dar și la nivelul întregii comunități. Astfel, toate proiectele sociale converg către obiectivul general, acela de a promova incluziunea, de a combate sărăcia și discriminarea, în același timp cu asigurarea unei evoluții pozitive a comunității pe viitor.


Care sunt obiectivele extinse?
Înființarea unui ONG asociat pentru a putea primi donații și sponsorizări în vederea dezvoltării următoarelor proiecte, Banca de medicamente pentru cazuri sociale din comunitățile marginalizate din judetul Mures sau institutii cu buget insuficient, preluarea gratuită a deșeurilor medicamentoase de la cetățenii Comunei Sângeorgiu de Mureș și Târgu Mureș, livrarea de medicamente la domiciliul pacienților cu mobilitate redusă, cu ajutorul voluntarilor și înființarea unui centru de igienizare destinat populației sărace din comunitățile marginalizate (spațiul dotat cu mașini de spălat haine și detergent gratuit.


Care e situația refugiaților?
De-a lungul timpului această Farmacie Socială a pus bazele a ceea ce înseamnă Mureș Hub, alături de Crucea Roșie Mureș, Asociața Divers, Fundația Comunitară Mureș, Asociația Suryam, am dezvoltat foarte multe proiecte destinate persoanelor vulnerabile din Târgu Mureş şi din judeţul Mureş, nu exclusiv pentru refugiați. Vreau să subliniez acest lucru. Unele persoane cred că doar de refugiații ucrainieni ne ocupăm, dar noi de fapt am crescut profitul datorită pacienților refugiați ucrainieni, nu am cheltuit nici un leu din bugetul social. Refugiații, în acest moment, lucrează, plătesc taxe, impozite, învață limba. Propaganda și mesajele care vin din online sau, mă rog, din Rusia, sunt de așa natură încât noi să credem că aceste persoane ne îngreunează situația și defavorizează comunitatea locală, ceea ce nu este adevărat.

Luna economiei sociale
Luna mai a fiecărui an este denumită luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului, având ca scop dezvoltarea locală, cooperarea şi solidaritatea socială. Numită și „al treilea sector” economia socială s-a dezvoltat din necesitatea de a găsi soluții noi, inovatoare unor probleme sociale, economice sau de mediu ale comunităților, cunoscând în ultimii ani o evoluție semnificativă, cu tot mai multe inițiative și organizații care promovează acest concept și contribuie la dezvoltarea sa, fiind totodată o importantă temă de discuţie la nivelul Uniunii Europene.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE