Tineri debutanți în artă și jurnalism. O tânără arhitectă ce urcă pe treptele succesului

Povestea Andreei în lumea artei începe chiar din primii ei ani de viață. Încă de mică, tânăra artistă a fost mereu preocupată de desen, ba chiar și de Lego în timp ce celelalte fete de vârsta ei erau atrase doar de păpuși și prințese.

Totul a ajuns la un alt nivel atunci când în clasa a V-a părinții săi au descoperit că are un dar când vine vorba de desen și au decis să o înscrie la școala de artă.

Acum, după sute de desene, după mii de ore petrecute doar cu o coală de hârtie și un creion în mână, Andreea, în vârstă de doar 17 ani este una dintre cele mai promițătoare eleve din secția de arhitectură de la Liceul de Artă din Târgu Mureș.

Reporter: Ce înseamnă arhitectura pentru tine?

Andreea Mare: În viziunea mea arhitectura reprezintă un domeniu vast în care practicabilitatea, reprezentată prin știință fixă este contopită cu nevoia de frumos, dobândită prin artă. De mică aveam tendința de a dori să știu mai mult, să cunosc lumea, să aflu micile detalii, care de multe ori pot fi trecute cu vederea. De asta am găsit un loc special în mintea mea pentru știință, care îmi satisface nevoia de a ști și înțelege, iar cu ajutorul artei am reușit să am diferite perspective asupra lumii, ea arătând-mi detaliile existenței prin diferite viziuni, culori, simboluri și sentimente puse pe o bucată de hârtie, care se transformă mai apoi în ceva care rămâne ancorat de suflet și de existența artistului. De aceea, cred, cu fiecare zi ce trece, că arhitectura, este un mod de a studia și înțelege lumea, de la modul de rezolvare al problemelor, până la ultimul detaliu și firavul sentiment care se leagă de o creație, de istoria care poate fi spusă doar prin privirea construcțiilor și clădirilor. O întreagă epopee a unei linii temporale care devine circulară, odată ce ești înconjurat de clădiri care te îndemnă să te uiți spre viitor, dar cu siguranță că în spate sunt studiile și munca celor de dinaintea noastră o istorie „vie” prin construcțiile care rezistă sute și chiar mii de ani. De asemenea, arhitectura te poate învăța cum să te accepți mai ușor, deoarece chiar dacă greșești, știi că trebuie să găsești o soluție, iar acea soluție poate fi mai bună sau mai inovatoare. Faptul că deși simți că ai ajuns la o limită și nu mai ai ce să oferi, însă alegi să continui, pentru că undeva, înăuntrul tău, ști că este ceea ce trebuie, te face să accepți mai ușor o schimbare de idei, asta ducând la o minte deschisă și înțelegătoare.

Rep.: Crezi că ai putea trăi fără arhitectură?

A.M.: Cred că dacă m-ai fi întrebat asta acum doi ani aș fi spus că da, însă în momentul de față nu aș putea continua fără desen și arhitectură. Chiar dacă ar fi să mă axez pe altceva precum medicina, nu m-aș putea despărți de această artă în totalitate. Până acum am putut să îmi urmez și a doua pasiune, anume biologia însă, din păcate arhitectura devine din ce în ce mai solicitantă, iar această artă pe care o credeam a fi doar o pasiune se dovedește a fi o posibilă carieră.

Rep.: Crezi că vei rămâne în țară sau vei alege să pleci peste granițe?

A.M.: Pentru facultate sunt sigură că voi rămâne în țară deoarece nu vreau să îmi împovărez viața de la început, plus că mă voi simți mult mai în siguranță știind că sunt aproape de casă și chiar dacă voi avea o oportunitate în altă țară cred că e mai bine să am o perspectivă și de la noi din țară, iar mai apoi să ajungi să faci studii superioare sau schimb de experiență în alte țări.

Rep.: Ce rol au profesorii în formarea ta ca și o viitoare arhitectă?

A.M.: Profesorul te învață bazele, te învață cum să gândești ca un adevărat arhitect, cum să îți dai seama că o clădirea trebuie să și stea în picioare, nu numai să arate bine pe plan estetic. În plus, profesorul își împarte propria experiență și joacă un rol foarte important în formarea ta ca om. Spre marea mea fericire am avut șansa să lucrez cu profesori cu adevărat deosebiți, Însă Profesorul pe care îl respect cel mai mult și căruia îi datorează succesul meu de până acum nu este probabil cum cei mai mulți dintre voi și-l imaginează. El m-a ajutat mereu și m-a împins de la spate chiar și în momentele grele să fiu cea mai bună variantă a mea.

Rep.: Care sunt stilurile de arhitectură preferate la momentul actual?

A.M.: Cred că stilurile mele preferate, la momentul actual, sunt Art Deco, deoarece îmi place foarte mult simetria și geometrizarea formelor folosite în decorarea și construirea clădirilor. Goticul, datorită complexității pe care o oferă aspectul și a studiului amplu care dă rezultatele minunate ale detaliilor. De asemenea și stilul clasic grec sau roman, acesta fiindu-mi drag deoarece este regăsit in multe alte stiluri și utilizat în forme puțin diferite și în ziua de astăzi.

Rep.: Ce crezi că lipsește din arhitectura clădirilor care se construiesc în prezent?

A.M.: Consider că fiecare epocă și secol în arhitectura are ceva special, iar evoluția este continuă. Dar trebuie să recunosc faptul că am observat utilizarea tot mai puțină a detaliilor care oferă de multe ori o atmosferă mai placută atunci când cineva privește o clădire sau chiar un simplu obiect stradal, deseori nefiind luat în considerare. Spre exemplu, un simplu mobilier stradal, poate părea mult mai primitor dacă are o anumită fluiditate, față de unul care este folosit strict pentru practicalitate. Bineînțeles, în acest caz intervine viziunea fiecăruia, dar pentru mine, o clădire, este mai atrăgătoare atunci când se vede atât de multă munca pentru fiecare detaliu, cât și forma estetică și să nu fie creată doar din nevoie, fără să existe un anumit interes asupra aspectului. Astfel, cred că este important și cum arhitectura poate influența emoțiile oamenilor.

A consemnat Tudor Antoniu GLIGA