Impact între un autoturism și un microbuz în localitatea Măgherani Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 299 Vizualizări

Impact între un autoturism și un microbuz în localitatea Măgherani

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Sovata, împreună cu cei ai Stației Miercurea Nirajului, au intervenit marți, 5 decembrie, în jurul orei 15:00 la un accident rutier produs pe raza localității Măgherani. În urma impactului dintre un autoturism și un microbuz patru persoane au avut nevoie de asistență medicală la fața locului. „Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sovata și ai Stației Miercurea Nirajului intervin cu două autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD B2, la un accident rutier produs pe raza localității Măgherani. În accidentul rutier au fost implicate un autoturism și un microbuz, în urma evenimentului 4 persoane sunt evaluate medical la fața locului”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, locotenent Alexandra Călușeri.

În urma evaluării medicale s-a constatat faptul că două dintre victimele implicate au suferit leziuni (cod galben medical), iar celelalte 2 fiind de cod verde. Circulația se desfășoară alternativ, se asigură măsurile specifice prevenirii incendiilor.

(L.P.)

Sursa foto: ISU Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE