18 proiecte de hotărâre, în prima ședință ordinară din 2024 a Consiliului Local Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1153 Vizualizări

18 proiecte de hotărâre, în prima ședință ordinară din 2024 a Consiliului Local Târgu Mureș

Aleșii local ai municipiului Târgu Mureș sunt convocați să participe marți, 30 ianuarie, de la ora 14.00, la o ședință ordinară de lucru a Consiliului Local Târgu Mureș.

Potrivit convocatorului, document făcut public pe pagina web a Primăriei Municipiului Târgu Mureș, www.tirgumures.ro, ședința va avea următoarea ordine de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism „Plan Urbanistic Zonal – stabilire reglementări pentru construire locuință unifamilială, asigurare accese, utilități”, strada Mestecănișului nr. 37 cu regulamentul local de urbanism aferent. Iniţiator: Szabo Jozsef.

2. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații aflate în proprietatea municipalităţii și administrate de SC Locativ SA.

3. Proiect de hotărâre privind concesionarea unui teren suplimentar în suprafaţă de 1 metru pătrat către doamna Pall Iren, teren aflat în proprietatea Municipiului Târgu-Mureş.

4. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință a Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureș, pentru perioada februarie – aprilie 2024.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării articolului 2 din HCL nr. 338 din 28 noiembrie 2019 privind aprobarea vânzării directe a unor categorii de terenuri aflate în domeniul privat al Municipiului Târgu Mureș.

6. Proiect de hotărâre privind finanțarea din bugetul local a indemnizației în valută pentru o delegație din partea Municipiului Târgu Mureș din cadrul Direcției Școli în vederea deplasării în Köln – Germania, în perioada 19 – 25 februarie 2024.

7. Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Clubul Sportiv Municipal Târgu Mureș a imobilului construcție C5 identificat în CF nr. 129302 Târgu Mureș, situat în municipiul Târgu Mureș, strada Parcul Sportiv Municipal.

8. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul de specialitate al primarului municipiului Târgu Mureș și din serviciile publice, precum și direcțiile cu personalitate juridică aflate în subordinea Consiliului Local Municipal, începând cu anul 2024.

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreținere și a contribuției lunare de întreținere, pentru anul 2024, datorate de persoanele vârstnice beneficiare ale Căminului pentru Persoane Vârstnice Târgu Mureș şi a categoriilor de venituri luate în calcul la stabilirea venitului lunar pe membru de familie în baza căruia se stabilește contribuția lunară de întreținere datorată de susținătorii legali ai persoanelor vârstnice.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea validării Dispozițiilor de Primar nr. 1.960 din 18 decembrie 2023 și nr. 1.990 din 27 decembrie 2023 referitoare la modificarea bugetului Unităţii Administrativ Teritoriale – Municipiul Târgu Mureş pe anul 2023

11. Proiect de hotărâre privind avizarea la nivelul operatorului economic SC Transport Local SA a unor măsuri organizatorice și economico-financiare.

12. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureș în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, în anul școlar 2023-2024.

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de sprijinire a activităților sportive din Municipiul Târgu Mureș.

14. Proiect de hotărâre privind reorganizarea, prin preluarea Direcției Complexul de Agrement ”Weekend”, ca urmare a desființării acestei Direcții, schimbarea denumirii Centrului de Cultură și Artă, în Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș și modificarea corespunzătoare a structurii organizatorice, aprobarea organigramei, a numărului de personal și a statului de funcții.

15. Proiect de hotărâre privind menținerea și preluarea de către Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș a cuantumului taxelor aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 383/23 noiembrie 2023 și prin Hotărârea Consiliului Local nr. 390/23 noiembrie 2023.

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării și înscrierea în domeniul privat al Municipiului Târgu Mureș a terenurilor în suprafață de 14 metri pătrați și 19 metri pătrați din Târgu Mureș, situate în strada Constandin Hagi Stoian și trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Târgu Mureș.

17. Proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți conform anexei nr. 1, pentru obiectivul „Școala de Arte și Meserii modernizare și reabilitare integrală ateliere – Liceul Tehnologic ”Gheorghe Șincai”, prin POR 2014-2020, Axa prioritară 4, Prioritate de investiții 4.4, Obiectiv Specific 4,5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă.

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea unui schimb de imobile între Municipiul Târgu Mureș și Astor Com SRL, în vederea realizării obiectivului de investiții ”Prelungire strada Mureșeni”.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE