Măsuri financiare pentru sprijinirea fermierilor Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 108 Vizualizări

Măsuri financiare pentru sprijinirea fermierilor

Guvernul României a aprobat o serie de măsuri care să vină în sprijinul fermierilor. Este vorba de creditare cu dobânzi mai mici și de subvenționarea electricității. Săptămâna viitoare vor fi adoptate și alte hotărâri pentru legumicultori și apicultori, a spus ministrul agriculturii, Florin Barbu:

A fost aprobată ordonanța privind creditarea fermierilor cu 1,95% dobândă. Toate taxele și ROBOR-ul sunt achitate de către Ministerul Agriculturii. S-a aprobat și hotărârea de guvern privind plata la 50% la energia electrică la stațiile de punere sub presiune, practic cu energia utilizată în agricultură. Parte de proces verbal ce l-am încheiat cu fermierii, aproape 90% din acte sunt finalizate, sunt publicate în Monitorul Oficial. Săptămâna viitoare avem acte importante pentru sectorul legumicol. Vorbim de Programul „Tomata”, Programul „Usturoi”, unde vom da un sprijin pe Ucraina de înființare a culturilor de 1.500 euro pe 1.000 de metri pătrați. Și, bineînțeles, un ajutor tot pe cadrul Ucraina pentru sectorul apicol din România”, a declarat Florin Barbu.

Sprijin financiar de 200 de euro pentru cultivatorii de cartofi

De asemenea, cultivatorii de cartofi vor putea primi în anul 2024 un sprijin financiar de cel mult 200 euro pe hectar, printr-o schemă de ajutor de minimis, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Pentru a obține acești bani, fermierii trebuie să cultive minimum 0,3 hectare și să obțină o producție de cel puțin 15 tone pe hectar. Totodată, ei trebuie să comercializeze cel puțin șase tone din producție până la jumătatea lunii noiembrie. Suma totală alocată programului depășește 11 milioane de lei, iar înscrierile se vor face până pe 20 mai.

(L.P.)

Sursa foto: freepik.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE