Cazuri de profanare de morminte investigate de Poliția Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1062 Vizualizări

Cazuri de profanare de morminte investigate de Poliția Mureș

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Band, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în aplicare miercuri, 14 februarie, trei mandate de percheziție domiciliară în comuna Band, într-un dosar penal de furt calificat. Doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore.

Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că în noaptea de 1/2 februarie 2024, doi bărbați, de 25 și 31 de ani, ar fi pătruns într-o locuință din aceeași localitate, de unde ar fi sustras aparate electronice și alte obiecte de uz casnic, în valoare de aproximativ 3.000 de lei. În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate bunurile sustrase, prejudiciul fiind astfel recuperat în totalitate. Cei doi bărbați au fost conduși cu mandat de aducere la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor, iar în baza probatoriului administrat, pe numele acestora au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

În vederea executării măsurii dispuse, cei în cauză au fost conduși sub escortă și predați Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mureș.

”La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști. Tot din cercetări a reieșit faptul că, unul dintre cei doi bărbați, alături de alte persoane, ar fi pătruns în mai multe construcții funerare din localitățile Mădăraș și Cuieșd, de unde ar fi sustras diverse sume de bani. În acest din urmă caz, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte, sub supravegherea unității de parchet competente”, a mai transmis aceeași sursă.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE