Contract cu negociere directă pentru stația de deșeuri Cristești Administratie
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 410 Vizualizări

Contract cu negociere directă pentru stația de deșeuri Cristești

Consiliul Local Târgu Mureș s-a întrunit pentru o ședință de îndată, în 21 februarie, de la ora 11:00. Pe ordinea de zi au fost 3 proiecte de hotărâre. Primele două proiecte de HCL se referă la delegarea gestiunii și organizarea licitației pentru prestarea activităților de sortare a deșeurilor reciclabile, compostare a biodeșeurilor și transfer a deșeurilor prin exploatarea Stației de Sortare, Compostare și Transfer Cristești din județul Mureș. Ambele au fost adoptate.  Al treilea punct de pe ordinea de zi privește constatarea încetării mandatului de consilier local al lui Pápai László Zsolt.

Proiectele au fost dezbătute în ședință de îndată, după ce în Consiliul Județean și în alte consilii locale ale localităților afectate au fost adoptate hotărâri similare. Motivul este încetarea contractului cu asocierea S.C. IRIDEX GROUP S.R.L. – S.C. IRIDEX GROUP SALUBRIZARE S.R.L., în 7 martie 2024.

Contract pe maximum 18 luni, până la finalizarea licitației

„Având în vedere faptul că durata contractului urmează să expire la data de 07.03.2024, se impune luarea unor măsuri de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECOLECT Mureş” în vederea atribuirii delegării gestiunii pentru prestarea activităților de sortare a deșeurilor reciclabile, compostare a biodeșeurilor și transfer a deșeurilor prin exploatarea Stației de Sortare, Compostare și Transfer Cristești din județul Mureș.

În acest context, în vederea atribuirii unui nou contract de delegare, conform prevederilor legale în materie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ECOLECT Mureş”, a stabilit gestiunea delegată ca modalitate de operare şi administrare a infrastructurii aferente serviciului de salubrizare şi procedura de atribuire a contractului de delegare a acestei gestiuni ca fiind licitaţia deschisă”, se arată în referatul de aprobare, semnat de Florian Moldovan, director Administraţia Domeniului Public, Primăria Târgu Mureș.

„Ținând cont și de termenul scurt rămas până la data la care actualul operator asigură prestarea serviciilor, se impune luarea măsurilor necesare pentru a putea fi organizată o procedură de achiziție prin negociere fără publicarea prealabilă pentru atribuirea unui contract pe o perioadă de maxim 18 luni, respectiv până la finalizarea procedurii de atribuire prin licitaţie deschisă”, se precizează în documentul citat. 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE