Activități împotriva traficului de persoane derulate în județul Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 231 Vizualizări

Activități împotriva traficului de persoane derulate în județul Mureș

Agenţia Națională împotriva Traficului de Persoane este structura care evaluează tendințele în materie de trafic de persoane şi monitorizează la nivel naţional activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva acestui tip de criminalitate, măsurând rezultatele acțiunilor antitrafic, inclusiv prin colectarea de date statistice, îndeplinind rolul de Raportor Naţional.

Societatea românească, la fel ca și altele ale lumii, se confruntă cu o evoluție a infracțiunilor petrecute în mediul online, traficul de persoane și exploatarea online a copiilor și femeilor nefiind excluse de la această tendință. Diane Schmitt, coordonator UE pentru combaterea Traficului de Persoane, declara în cadrul evenimentului ”No future for trafficking”, organizat la Academia Diplomatică din Viena la 13 octombrie 2023, faptul că studiile și statisticile realizate în ultima perioadă indică o creștere majoră a recrutărilor în mediul online. Astfel, a precizat că traficanții și-au îndreptat atenția spre aplicația TIK-TOK unde și-au creat conturi false din următoarele considerente: flux mare de persoane sau reglementări mai puțin restrictive comparativ cu celelalte aplicații.

În acest context, ANITP a depus eforturi considerabile în asigurarea îndeplinirii mandatului său instituțional atât în ceea ce privește prevenirea situațiilor de victimizare, a evaluării aplicate a fenomenului traficului de persoane, a monitorizării calității asistenței acordate victimelor, sprijinirea procesului judiciar, dar și în exercitarea rolului activ de actor european anti-trafic

Traficul de persoane reprezintă un fenomen infracțional transnațional și multifactorial, generat de factori prezenți atât în statele de origine cât și în statele de destinație.

Traficantul sau grupările de criminalitate organizată sunt cei care preiau controlul relației economice de ofertă și cerere și care exploatează victimele cu scopul de a genera profituri uriașe. Traficanții sunt oportuniști și inventivi, pot opera și se pot reorienta în condiții de competitivitate, sunt versatili și flexibili, capabili să se adapteze la noi situații sau noi tehnologii.

Activitatea de prevenire a traficului de persoane desfăşurată de A.N.I.T.P urmăreşte acoperirea unui spectru larg din punct de vedere al formelor de manifestare a acestui fenomen (exploatare sexuală, exploatare prin muncă, obligarea la cerşetorie) şi atragerea de noi parteneri, elementul de unitate şi de coerenţă fiind reprezentat de concentrarea mesajului pe riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În acest sens, campaniile  de  prevenire  au vizat în principal conștientizarea opiniei publice cu privire la traficul de persoane, dar şi o interacţiune directă cu grupurile ţintă prin punerea la dispoziţia populaţiei a informaţiilor necesare evitării situaţiilor periculoase, precum şi a unor recomandări utile. În egală măsură, eforturile A.N.I.T.P. vizează descurajarea şi reducerea cererii care favorizează traficul de persoane.

Mesajele antitrafic aferente acţiunilor preventive ale A.N.I.T.P. sunt transmise, prin intermediul celor 15 centre regionale, cu ocazia întâlnirilor directe cu reprezentanţii grupurilor ţintă, dar şi prin intermediul celor mai utilizate canale/mijloace de comunicare şi promovare (materiale de campanie, piese de teatru, film, presă audiovizuală, presă scrisă şi online, reţele de socializare, etc.).

Pentru a oferi o imagine privind anvergura acțiunilor informative derluate, menționăm faptul că, în anul 2023, Agenţia a derulat un număr de 25 de campanii de prevenire a traficului de persoane, dintre care 12 naţionale și 13 locale. De asemenea, o pondere importantă a acţiunilor informativ-preventive a constat în transmiterea mesajelor antitrafic către una dintre cele mai vulnerabile categorii la trafic, respectiv minorii. Acest aspect a condus la derularea în cursul anului 2023 a unui număr de 175 de proiecte educaţionale, care au completat cele 25 campanii inițiate și implementate. În cadrul iniţiativelor menţionate, la nivel naţional, au fost desfășurate peste 3.650 de activităţi de prevenire, în urma cărora s-a înregistrat un număr total de aproximativ 246.500 de beneficiari direcți. Postările conținând mesaje antitrafic și recomandări utile, realizate pe pagina de Facebook și conturile de Instagram și TikTok ale ANITP și ale centrelor regionale, au înregistrat un impact de peste 7.000.000 de persoane.

 Totodată, în vederea eficientizării eforturilor derulate în lupta împotriva traficului de persoane, mai ales în ceea ce priveşte îmbunătăţirea capacităţii de identificare timpurie a victimelor traficului, precum şi de asistare a acestora, activitatea centrelor regionale ale A.N.I.T.P. a cuprins, în anul 2023 , şi organizarea şi susţinerea unui număr de 178 de sesiuni de instruire a specialiștilor care intră în contact cu victimele/potențialele victime ale traficului de persoane, adresate unui număr de 6.039 de specialiști (specialişti  (poliţişti comunitari, poliţişti de proximitate, de ordine publică şi judiciar, poliţişti de frontieră, jandarmi, profesori şi inspectori şcolari, psihologi, asistenți sociali, lucrători din centrele de plasament, consilieri educaţionali.

În cadrul mandatului său, A.N.I.T.P. operează și numărul de helpline 0800 800 678, iar în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2023 la nivelul liniei TelVerde a fost înregistrat un număr de 6.167 apeluri. Numărul apelurilor înregistrate în perioada analizată au oscilat de la o lună la alta, media fiind de aprox. 500 de apeluri primite/lună.

Aceste rezultate înglobează și eforturile Centrului Regional Târgu Mureș care pe parcursul anului 2023 a implementat campaniile naționale ale ANITP, dar a inițiat și campanii locale împreună cu parteneri instituționali din județele Mureș și Harghita. Dintre acestea menționăm Proiectul local ”Educație pentru Siguranță” în care s-a reușit conceperea unui material ajutător intitulat ”Ghidul tău în prevenire” menit să ajute grupurile vulnerabile cu informații privind mai multe domenii, dintre care amintim: prevenirea traficului de persoane, prevenirea consumului de droguri, violența domestică, bullyingul, siguranța rutieră, adicțiile, dependența de jocuri, etc. Acest demers este continuarea materialelor de prevenire realizate in anii anteriori, respectiv Manualul pentru profesori și caietul pentru elevi, toate aceste materiale informative regăsindu-se pe platforma edusig.ro ce poate fi accesată gratuit de orice persoană interesată.

În aceeași masură, în colaborare cu Biroul Siguranța Școlară din cadrul I.P.J. Harghita s-a implementat Campania Locală ”Informarea salvează vieți!” adresată elevilor din unitățile scolare din județul Harghita, cu un impact pozitiv în râdul acestora, dar și al profesorilor.

Eforturile Centrului Regional Târgu Mureș au vizat și întâlniri și ședințe de instruire a specialiștilor din cele două județe astfel încât să fie asigurat schimbul de date și informații privind fenomenul traficului de persoane/minori, identificarea de zone și grupuri vulnerabile, dar și direcții de acțiune și intervenție. Acești specialiști au fost din rândul mediatorilor sanitari, asistenților medicali comunitari, personal D.G.A.S.P.C. Mureș, polițiști, cadre didactice, membrii echipelor interinstituționale din cele două județe, care pot veni în contact cu potențiale victime ale traficului de persoane și le pot direcționa spre servicii specializate de asistență.

Activitățile derulate de structura noastră în perioada de referință s-au adresat unui număr total de 11.749 beneficiari din care 8477 elevi, 521 cadre didactice, 96 specialişti, şi aproximativ 2655 cetățeni în spațiile publice, și se datorează și sprijinului partenerilor locali care au dat dovadă de deschidere, inițiativă și colaborare pe acest subiect, ce ne poate afecta pe fiecare dintre noi.

Adresam pe această cale mulțumiri Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, Instituţiei Prefectului – Judeţul Harghita, Consiliului Judeţean Mureş şi Harghita, B.C.C.O. Târgu Mureş, S.C.C.O. Harghita, D.G.A.S.P.C. Mureş și Harghita, Inspectoratelor Şcolare Județene Mureş și Harghita, I.P.J. Mureş și Harghita prin cele două structuri – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Biroul Siguranță Școlară,  Organizaţiei ”Salvaţi Copiii” Filiala Mureş, Direcția de Sănătate Publică Mureș, Fundația Comunitară Mureș și C.P.E.C.A. Mureș.

Pentru o mai bună informare în plan local asupra activităților Centrului Regional Târgu Mureș și asupra dinamicii acestui fenomen, recomandăm accesarea paginii Facebook a Centrului Regional Târgu Mureș, actualizată în permanență cu ceea ce apare nou în domeniu.

În final, facem câteva recomandări menite să contribuie la siguranța dumneavoastră:

•        Tratați cu reticență persoanele cunoscute prin intermediul internetului

•        Nu vă încredeți în anunturile publicitare care promovează locuri de muncă in străinătate ca: modele, cântărețe, dansatoare, picolițe, servitoare, baby-sitter;

•        Nu acceptați să treceți frontiera cu acte false;

•        Asigurați-vă că dețineți numărul de telefon de la Ambasada sau Consulatul Român din țara în care veți lucre sau veți merge;

•        Nu dați nimănui pașaportul dumneavoastră. Acest document nu trebuie instrăinat niciodată. El este singura dovadă că existați. Doar poliția are dreptul să vă  ceară pașaportul pentru a verifica datele de identitate;

  • Realizați fotocopii ale tuturor documentelor de călătorie si păstrati-le la dumneavoastră tot timpul. Pentru mai multă siguranță, puteți lăsa o copie a pașaportului, părinților sau altei persoane de incredere;

•        Încercați să învățați câteva cuvinte, propozitii, fraze în limba țării în care veți lucra;

•        Inainte de a lua decizia de a părăsi țara, informați-vă corect!

Totodată, dorim să vă amintim cu această ocazie că fapta de a folosi serviciile unei victime a traficului de persoane este o infracțiune prevăzută în Codul Penal și îi invităm pe toți cei interesați de informații detaliate despre traficul de persoane să acceseze site-ul instituției,  paginile noastre de socializare sau numărul gratuit de informare 0800 800 678.

(Comunicat de presă, ANITP – Centrul Regional Târgu Mureș)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE