Lucrări de izolare a blocurilor de locuințe, în plină desfășurare Administrație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 527 Vizualizări

Lucrări de izolare a blocurilor de locuințe, în plină desfășurare

Primarul Municipiul Târgu Mureș, Soós Zoltán,  a anunțat luni, 25 martie, faptul că lucrările de izolare a blocurilor sunt în plină desfășurare în perimetrul municipiului, iar până la momentul actual au fost izolate 21 de blocuri de locuințe, în timp ce alte 65 sunt în curs de a fi anvelopate.

În cadrul anunțului postat pe pagina personală de Facebook, Soós Zoltán a precizat că cetățenii municipiului se arată mulțumiți de lucrările efectuate și că acest proiect a ajutat la minimalizarea facturilor de încălzire: „Locatarii acestora au confirmat că facturile lor de încălzire sunt mai mici datorită izolației moderne. Scopul nostru este de a crește, în continuare, numărul de apartamente izolate în Târgu Mureș”.

Pentru a oferi credibilitate informațiilor sale,  primarul a inclus și câteva declarații ale cetățenilor care au beneficiat de aceste lucrări de modernizare. Aceștia au punctat nu doar beneficiile termice ale lucrărilor, ci și cele estetice: „În primul rând, confortul termic e un avantaj foarte mare, mai apoi aspectul exterior contează foarte mult, crește valoarea zonei, valoarea blocului în sine. Ne bucurăm de acest proiect, este un avantaj pentru noi”, a declarat un cetățean.  „Toată lumea își face treaba și fac o treabă bună și fac progrese spectaculoase. Contează foarte mult pentru că în timpul iernii în cealaltă jumătate, care este izolată, se simțea temperatura cu 2-3 grade mai mare. Deja, dacă te uiți în sus, mai ales din față, dinspre parc în sus, s-a schimbat aspectul. Parcă nu mai e blocul care era. Era ca un cartier fantomă până la urmă”, a precizat un alt cetățean.

M.R.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE