Vacanță pentru elevii mureșeni catolici și reformați în perioada Paștelui Catolic Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 378 Vizualizări

Vacanță pentru elevii mureșeni catolici și reformați în perioada Paștelui Catolic

Elevii de confesiune greco și romano-catolică, dar și cei reformați (Biserica Reformat-Calvină), pentru care sărbătoarea Învierii se serbează anul acesta în data de 31 martie, vor avea liber în perioada 29 martie-2 aprilie, potrivit Ministerului Educației. Această regulă se aplică doar în cazul elevilor, însă, în cazul cadrelor didactice și auxiliare, decizia va aparține în totalitate fiecărei unități de învățământ în parte.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a menționat că în cazul în care anumite cursuri vor fi suspendate din pricina lipsei unui profesor de religie catolică sau reformată, acestea trebuie recuperate.

Astfel, se va realiza o analiză a numărului de angajați care ar putea beneficia de acest drept (zile libere pentru sărbătorirea Paștelui), la nivelul fiecărei școli. Așadar, copiii și profesorii care vor putea accesa zilele libere, vor beneficia de trei zile de vacanță, și anume vineri 29 martie (Vinerea Mare), 1 și 2 aprilie, a doua și a treia zi de Paște, a anunțat Ministerul Educației.

Ligia Deca a mai menționat că elevii de religie catolică vor putea lipsi fără probleme în perioada 29 martie-2 aprilie fără probleme, absențele din perioada respectivă fiind ulterior motivate. Aceasta a mai declarat că fiecare Consiliu de Administrație va decide în funcție de ponderea cadrelor didactice și numărul elevilor dacă și profesorii de aceste două confesiuni vor putea sau nu să lipsească.

(L.P.)

Sursa foto: romaniatv.net

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE