Dumitrița Gliga, vicepreședinte PSD în echipa lui Marcel Ciolacu Politic
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 1323 Vizualizări

Dumitrița Gliga, vicepreședinte PSD în echipa lui Marcel Ciolacu

Președintele Partidului Social Democrat Mureș, deputatul Dumitrița Gliga, a fost aleasă sâmbătă, 24 august, la Congresul PSD desfășurat la București, în funcția de vicepreședinte. În cadrul aceluiași congres, Marcel Ciolacu a fost reales în funcția de președinte al PSD și validat candidat la alegerile prezidențiale din acest an, din partea social-democraților din România.

Vicepreședinte pe regiunea Centru

Potrivit www.agerpres.ro, pentru realegerea lui Marcel Ciolacu au votat, prin vot secret electronic, 2.253 de delegați, dintr-un total 2.380 de delegaţi convocaţi la congres, iar liderul PSD va avea alături următoarea echipă de conducere: Paul Stănescu – secretar general, Mihai Tudose – preşedintele Consiliului Naţional, prim-vicepreşedinţi: Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă și vicepreşedinţi pe domenii: Florin Jianu – Antreprenoriat, IMM-uri şi Mediul de Afaceri, Lia Olguţa Vasilescu – Muncă şi Protecţie Socială, Gheorghe Şoldan – Dezvoltare Regională şi Locală, Gabriel Zetea – Administraţie şi Infrastructură, Vasile Dîncu – Afaceri Europene, Victoria Stoiciu – Relaţia cu ONG-uri şi Dialog Civic, Mihnea Costoiu – Educaţie şi Cercetare și Elisabeta Lipă – Sport.

Totodată, au fost aleși și următorii vicepreședinții pe regiuni: Marian Neacșu – vicepreședinte București-Ilfov, Dumitrița Glica – vicepreședinte Centru, Corneliu Ștefan – vicepreședinte Sud, Ionuț Florin Pucheanu – vicepreședinte Sud-Est, Claudiu Manda – vicepreședinte Sud-Vest, Laurențiu Nistor – vicepreședinte Vest, Emil Radu Moldovan – vicepreședinte Nord-Vest și Adrian Benea – vicepreședinte Nord-Est.

Ciolacu, candidat la prezidențiale

Pentru validarea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, în calitate de candidat al social-democraților la alegerile prezindențiale au votat 2.257 de delegați la congres.

”Am schimbat din temelii acest partid. Ne-am regăsit calea pro-europeană. Am recâştigat respectul liderilor europeni. Am refăcut legătura cu societatea civilă. Am redevenit parteneri de dialog cu sindicatele şi mediul de afaceri. Vreau să le mulţumesc tuturor partenerilor sociali care sunt astăzi alături de noi. Am făcut aceste lucruri pentru că respectul şi încrederea oamenilor sunt esenţiale. De aceea, astăzi ne asumăm, ca toate naţiunile puternice, un proiect prezidenţial de reînnoire naţională. M-am consultat cu fiecare dintre dumneavoastră. M-am consultat cu oamenii obişnuiţi. M-am sfătuit cu familia, dar şi cu părintele meu duhovnic. Este momentul să fac un pas în faţă şi să spun cu toată încrederea: Da, voi candida şi voi câştiga preşedinţia României! Da, după 20 de ani, România merită un preşedinte pentru toţi!”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Viziune, stabilitate și progres

Din delegația mureșeană care s-a deplasat în capitala României a făcut parte și social-democratul Thomas Moldovan, vicepreședinte al Agenției Naționale de Sport (ANS), care a scris, în ziua Congresului, următorul mesaj pe pagina proprie de Facebook: ”Noul PSD: Viziune, Stabilitate și Progres pentru România!”.

Totodată, vicepreședintele ANS a mai arătat că ”PSD se pregătește cu seriozitate și temeinicie să câștige alegerile parlamentare și prezidențiale, având toate argumentele pentru un deplin succes”, respectiv că ”de la revenirea României pe traseul dezvoltării și bunăstării, până la adaptarea la nevoile societății, PSD a demonstrat că este partidul care aduce beneficii consistente și durabile tuturor românilor.”

”Cel mai mare și stabil partid al țării: cu cea mai bună experiență și expertiză de guvernare, PSD continuă să rămână partidul de temelie al României. Democrație și dinamism: PSD are cei mai mulți și cei mai buni aleși locali, parlamentari și europarlamentari, și cei mai competenți miniștri. A dat cei mai buni premieri din perioada postcomunistă. Modernizare și deschidere: PSD promovează performanța și profesioniștii, asigurând progresul european și bunăstarea cetățenilor”, a subliniat Thomas Moldovan.

Referindu-se la candidatura lui Marcel Ciolacu la funcția de președinte al României, vicepreședintele ANS a scris următoarele: ”România are nevoie de un președinte care să unească, să fie prezent și implicat, capabil să asculte și să accepte idei valoroase. Marcel Ciolacu a demonstrat prin fapte că este un lider autentic, punând mereu interesul public în fața oricărui interes partizan politic. Realizări notabile: plafonarea prețurilor energiei, majorarea pensiilor și salariilor, investiții masive în infrastructură, și multe altele.”

”Omul care unește”

La Congresul PSD de la București a participat, de asemenea, și deputatul Corneliu Florin Buicu.

”Întâlnirea cea mai importantă a PSD. Cea care va da viitorul președinte al României. Marcel Ciolacu este viitorul președinte al României. Aici pentru români, pentru toți românii, de la oraș sau de la țară, din România sau din diaspora, Marcel Ciolacu este Omul care unește, un adevărat Om de stat, cu un proiect de țară al tuturor românilor în România”, a scris, în aceeași zi, pe pagina sa de Facebook, deputatul Corneliu Florin Buicu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și familie din Camera Deputaților.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • Stimată d-nă ce fac deputații din PSD cu propunerea de includere în noua lege a pensiei a celor care au locuit în zonele poluate să poată ieși în continuare cu 2 ani mai devreme la pensie fără penalizare…?

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!