Casa Sânziana, rețeta ospitalității pe Valea Luțului Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 799 Vizualizări

Casa Sânziana, rețeta ospitalității pe Valea Luțului

Minunăția Văii Luțului este una binecunoscută, locul unde frumusețea locului se împletește armonios cu tradițiile și obiceiurile comunităților care viețuiesc în comuna Batoș. În acest peisaj și-a făcut simțită prezența Casa Sânziana, o reîntoarcere la origini pentru Magdalena Pascu, managerul pensiunii localizate în satul Goreni, comuna Batoș.

„Tatăl meu este născut în satul Goreni, comuna Batoș, iar eu am copilărit aici, în vacanțele de vară. Astfel, m-am îndrăgostit de locurile astea frumoase, de dealuri, de tot ceea ce înseamnă tradițiile zonei. Miam creat acest proiect în mintea mea de copil că într-o bună zi voi ajunge să locuiesc aici. Sunt născută, crescută în Brașov, sunt brașoveancă cum se spune, dar m-au atras locurile și oamenii de aici. Casa Sânziana cum am denumit-o, este o mică afacere de familie. Este ceva ce eu am creat, ceva ce mi-am dorit să fac”, spune Magdalena Pascu, manager Casa Sânziana.

Experiența acumulată a cântărit semnicativ în ce privește alegerea făcută, o pensiune în satul natal al părinților. „Experiența mea în HoReCa, a început în Poiana Brașov, la Hotel Alpin unde colegii mei m-au învățat și mi-au deschis aceste posibilități de a vedea ce înseamnă să faci turism, ce înseamnă industria ospitalității. După 10 ani de experiență am plecat în nordul Italiei, într-o zonă numită Lago di Garda unde am ajuns încet-încet, după ani de muncă să gestionez un hotel. După o experiență acumulată de aproximativ 20 de ani am hotărât să ne întoarcem acasă și să deschidem pe plaiurile noastre mioritice această pensiune. Toată această experiență acumulată ne-am gândit să o readucem aici pe Valea Luțului”, povestește Magdalena Pascu.

Primii pași

„Am recondiționat casa părinților mei, am mărit-o, am renovat-o, i-am schimbat un pic construcția inițială și am creat cele patru camere, restaurantul unde se pot servi atât produse tradiționale cât și din bucătăria internațională. Am început acest proiect în 2018. Încet, încet, în fiecare an am mai construit, am mai ridicat câte o parte, am mai pus câte o cărămidă pe aici, pe acolo ca să putem să ajungem la proiectul final care este astăzi. Construcția în sine s-a finalizat acum doi ani de zile, dar a fost un stand-by până în acest an până când am hotărât efectiv să ne întoarcem acasă. Astfel, în acest an, pe 28 iunie am reușit să facem o deschidere oficială a pensiunii. Ca și capacitate, avem patru camere unde pot se pot caza aproximativ 16 persoane, iar în restaurant avem o capacitate de 30 de persoane. Am primit acreditările de la Ministerul Turismului unde suntem acreditați cu trei margarete. Ne bucurăm de această reușită acuma doar trebuie să implementăm ideea de turism în zonă, să o promovăm cât mai mult și să vină clienți cât mai mult care vor să cunoască zona noastră”, spune managerul Casei Sânziana.

Evenimente menite să facă cunoscută prezența pensiunii în zonă sunt dovada modului în care Magdalena Pascu dorește să pună în valoare farmecul și tradițiile zonei. „Am început în primul rând cu mici promovări pe platformele online. Am avut pe timpul verii o tabără de copii organizată de către Parohia Ortodoxă din localitate împreună cu Consiliul Județean Mureș, iar noi am fost unul dintre sponsorii lor. A fost o tabără pentru copii care au avut ocazia să cunoască și să învețe pictura pe sticlă, să intre în contact cu diferiți profesioniști, cum ar fi doctori de kinetoterapie de la Cluj, care au venit și le-au explicat anumite practici de a trăi mai sănătos, cu doamne psiholog, atât de la Brașov cât și de la Târgu Mureș care le-au explicat copiilor cum să-și gestioneze timpul și cum să se adapteze la viața de zi cu zi. De asemenea, am intrat în contact cu reprezentanții Poliției Județene Mureș care au venit și le-au explicat copiilor atât pericolele legate de consumul de droguri cât și aspecte legate de circulație și siguranța pietonilor. Am organizat seri folclorice cu muzică folk, cu foc de tabără. Practic, am încercat să facem ceva pentru a promova zona. Am avut și clienți care au ne-au trecut pragul, nu doar copiii din tabără, și încet, încet, din vorbă-n vorbă, cumva am început să spargem gheața cum se spune, pe piața turistică de aici. Tot ca și activități de promovare, ne-am pregătit de tradiționala sărbătoare a mărului de la Batoș care este foarte faimoasă la noi în zonă. Putem spune că a fost punctul zero al ieșirii noastre în mod public pe piața locală și județeană”, afirmă Magdalena Pascu.

Final de an cu evenimente

„Am pregătit, atât pentru Ziua Națională de 1 Decembrie, cât și pentru sărbătorile de iarnă, Crăciun și Revelion pachete pentru turiștii noștri. De 1 Decembrie îi așteptăm cu mare drag la o fasole cu ciolan, la sarmale în frunză de varză cu mămăliguță, la o ciorbiță caldă. Nu e obligatoriu să se cazeze, pot doar să vină și să mănânce pe bază de rezervări. Avem în ofertă inclusiv plimbări cu șareta trasă de cai, cu posibilitatea de a vizita zona, atât satul Goreni cât și Batoșul, în funcție de ce-și doresc clienții. Avem de asemenea vizite la Stupina Moldovan, sunt colaboratorii noștri, la Biserica Evanghelică din Batoș astfel încât cei doritori pot cunoaște istoria comunei Batoș. Încercăm să promovăm și micii producători, creând niște servicii pentru clienți. Dacă ei tot vin la noi în zonă, să aibă ce să viziteze, să aibă motiv pentru care să străbată kilometri până în această zonă”, spune Magdalena Pascu.

Fără nicio exagerare, Casa Sânziana este un pionier în ce privește turismul pe Valea Luțului, extrem de văduvită de unitățile de cazare. „Suntem primii care am deschis o pensiune în zonă. Suntem într-adevăr niște pionieri, fapt care ne bucură și ne onorează în același timp. Necesită curaj să te arunci în acest domeniu al turismului în special în această zonă. Cu toate astea, sunt foarte încrezătoare că lumea va dori să cunoască zona noastră. Lucrăm cu perseverență și cu determinare la treaba asta, facem orice este posibil ca să arătăm frumusețile zonei noastre”, afirmă Magdalena Pascu.

Casa Sânziana nu face decât să aducă echilibru între aspectele de definesc zona, tradiția săsească, cultura populară, frumusețea zonei și servicii ospitaliere și de calitate. „Încercăm să să facem aceste colaborări interculturale, atât cu etnicii maghiari, cât și cu etnicii sași. Inclusiv fiica mea a fost elevă a școlilor săsești din Reghin, după care și-a terminat studiile liceale la Brașov, la Honterus. Aici s-au creat aceste mici legături cu viața germană, cu cultura săsească, Aici în comună avem prieteni care ne învață lucruri, aici organizăm cu ei serate prin care prezentăm anumite tradiții atât românești cât și săsești. Batoșul este un mix de culturi, românești, săseși și ungurești. Așa se face că avem în oferta noastră atât preparate culinare săsești cât și preparate maghiare și românești care se regăsesc în meniul nostru. Prin intermediu prietenilor, oamenilor din zonă reușim să readucem la viață frumoasele obiceiuri, tot ce e frumos și tradițiional. Aici amintesc de ajutorul venit din partea meșterilor populari, atât cei români cât și din celelalte etnii. O amintesc aici pe doamna Maria Herenean din Idicel Sat care ne ajută să redescoperim tradiția cusutului manual. Am descoperit un muzeu foarte frumos la doamna Maria acasă, fapt pentru care încercăm să promovăm și zona dânsei și costumele populare specifice. Este o frumoasă colaborare care poate naște alte multe evenimente, inclusiv serate cu tradiții românești. Luăm în calcul inclusiv organizarea la vară a unui mic festival privat în care să reunim meșteri popularu din zonă, adevărați ambasadori ai tradițiilor noastre populare”, a conchis managerul Casei Sânziana.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!