„Medicinistele” au avut mai multă „știință” la Bacău CSU Medicina CSŞ
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 76 Vizualizări

„Medicinistele” au avut mai multă „știință” la Bacău

voleiEchipa feminină de volei CSU Medicina CSȘ Târgu-Mureș se află cu un pas în semifinalele Cupei României. Mureșencele au învins miercuri seara în partida tur din „sferturi” cu un surprinzător 3-0 (21, 19, 16) în deplasarea de la Știința Bacău. Partida retur se va disputa la Târgu-Mureș în data de 9 martie, iar mureșencele au nevoie de un singur set pentru calificarea în final-four, alături de campioana Volei Alba Blaj, CSM București și, probabil, CSM Târgoviște. Primele două au obținut deja calificarea, iar dâmbovițencele au luat o opțiune serioasă după primul joc, în care au obținut victoria cu 3-0 în fața celor de la Dinamo București. Echipa antrenorilor Atanas Petrov și Ciprian Dârnescu au obținut această victorie clară după ce în urmă cu nici două săptămâni învingeau pe teren propriu formația băcăuană la limită, în set decisiv. Băcăuancele s-au impus atunci în primele două seturi, după un prim set controlat de mureșence, dar puteau câștiga și ele cu 3-0. Mureșencele au reușit atunci o revenire spectaculoasă, dar cele trei puncte împărțite au avantajat mai degrabă formația Dinamo. Jocul de la Bacău putea avea un deznodământ asemănător, dar după două seturi echilibrate oaspetele s-au desprins din start în al treilea act și au luat astfel o opțiune serioasă pentru calificare, în fața echipei cu care își va disputa probabil și locurile 5-6 în campionat.

Moralul ridicat, un atuu palid?

Victoria de la Bacău poate fi considerată una de moral pentru mureșence, dar misiunea lor se anunță tot una foarte dificilă, deoarece ele vor întâlni în cadrul etapei a XVII-a a Diviziei A1, sâmbătă, 20 februarie, pe teren propriu, campioana Volei Alba Blaj, aflată și în această ediție pe primul loc al clasamentului, singura echipă neînvinsă, cu doar 5 seturi pierdute în 16 meciuri. Partida va avea loc în sala UMF, de la ora 18.00, iar intrarea spectatorilor este liberă.
Mureșencele au asigurat teoretic locul 6 al clasamentului, cel ocupat și la finalul ediției trecute, deoarece au avantaj de 10 puncte față de următoarea clasată, CSM Lugoj, dar nu pot spera să mai urce un loc doar în cazul în care pot recupera două puncte față de adversara din „sferturile” Cupei României, Știința Bacău, aflată cu un punct în fața lor și un setaveraj superior. Locul 5 asigură un oarecare avantaj, prima adversară din play-off fiind ocupanta locului 4 (Dinamo), în timp ce locului 6 le aduce în față o ocupantă a podiumului.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE