Lansare de proiect la American Corner Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 199 Vizualizări

Lansare de proiect la American Corner

proiectDupă luni de pregătiri intense, echipa „Do Your Thing Târgu-Mureş”, alcătuită din Ovidiu Mărginean, Ada Romanţi, Ilinca Burdulea, Bianca Moldovan şi Andreea Cotoi, a avut vineri, 8 aprilie, mult aşteptata ceremonie de deschidere.

Norocoşii participanţi care au fost selectaţi au avut ocazia de a se întâlni pentru prima oară în atmosfera primitoare de la American Corner, unde au fost întâmpinaţi cu braţele deschise de către organizatori şi invitatul surpriză… Florin Ofileanu. Fiind atât reprezentant al Şcolii de Valori cât şi un minunat trainer şi prieten, Florin Ofileanu a împărtăşit participanţilor câte puţin din cunoştinţele şi sfaturile sale, povestindu-le despre minunata călătorie numită Excepţionalii, proiectul care a stat la baza iniţiativei „Do Your Thing” şi care a legat o mulţime de prietenii. Încheiând, el a afirmat că „În aceasta după-amiază m-am simţit ca într-o sufragerie plină de prieteni”, ceea ce a adus un zâmbet pe chipul participanţilor ce au început apoi cu nerăbdare sesiunile.

Clubul de Lectură s-a bucurat de prezenţa plăcută a profesoarei Melinda Crăciun, care i-a introdus pe participanţi într-o conversaţie însufleţită unde au avut ocazia de a schimba idei şi a afla titluri noi de cărţi. „Pentru noi cei care suntem foarte pasionaţi de lectură este nemaipomenit”, a mărturisit Daria Precup, participantă. Acelaşi entuziasm, poate chiar mai molipsitor, a fost dezvoltat şi în Clubul de Public Speaking coordonat de Simona Ciff. „Astăzi mi-am dat seama că nu numai eu am probleme cu vorbitul în public, că şi alţii îşi pierd ideile când vorbesc şi totuşi am venit aici să încerc să mă perfecţionez şi să învăţ cum să ţin un speech fluent, coerent în faţa unui public”, a fost una dintre părerile exprimate la sfârşit de către Oana Natea şi Adelina Şova. „Public Speakingul va fi cu siguranţă o parte care mă va ajuta pe viitor, acesta este motivul pentru care am aplicat şi mă bucur că am fost acceptată”, a mai spus Adelina Şova.

Cele două cluburi vor continua să se desfăşoare săptămânal în lunile ce urmează, iar organizatorii promit că vor rezulta într-o experienţă foarte utilă şi de neuitat.

Ada ROMANŢI

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE