S-a dublat numărul de controale în spitale Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 94 Vizualizări

S-a dublat numărul de controale în spitale

ministerul sanatatiiMinisterul Sănătății (MS) precizează că în primele 4 luni ale acestui an a dublat numărul de controale efectuate de către inspectorii sanitari în spitale față de aceeași perioadă a anilor 2014 și 2015, scrie AGERPRES. Astfel, dacă în primele luni ale anului 2014 inspectorii sanitari au realizat 356 de controale, în 2015 numărul acestora a fost de 407, iar în 2016 a ajuns la 870. Potrivit unui comunicat al MS remis AGERPRES, și durata acțiunilor de control a crescut semnificativ, în 2016 realizându-se verificări și reverificări care s-au desfășurat pe durata a trei luni (ianuarie — martie). Mai mult, în anul 2016, inspectorii sanitari au aplicat de peste 6 ori mai multe amenzi față de aceeași perioadă a anului trecut — dacă în 2015 au fost date 83 de amenzi, în 2016 numărul acestora a crescut la 571. De asemenea, cuantumul amenzilor a crescut de aproximativ 5 ori, de la 104.605 lei (2015) la 501.500 lei (2016). Tot în acest an, ministrul Sănătății a decis să trimită Corpul de Control în mai multe misiuni de verificare față de aceeași perioadă a anilor 2014 și 2015.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE