Vălenii de Mureș, trei zile de sărbătoare, joc și voie bună Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 744 Vizualizări

Vălenii de Mureș, trei zile de sărbătoare, joc și voie bună

Satul mureșean Vălenii de Mureș, aparținător de comuna Brâncovenești s-a aliniat la majoritatea localităților care își sărbătoresc anual zilele localității, fie ele municipiu, oraș, comună, sau sat. Acestea s-au desfășurat pe parcursul a trei zile pline de evenimente, la sfârșitul săptămânii trecute.

4Ziua de vineri a debutat cu tradiționalul gulaș, care a avut ca scop principal introducerea participanților în atmosferă. După deschiderea oficială au urmat numeroase evenimente sportive organizate pentru toate vârstele, dar adresate în primul rând copiiilor, urmate de concerte în aer liber.

viceprimarul Vita Istvan„Nu am venit cu nimic nou în acest an. Avem același buget, cam aceleași formații, deci așa numita anvergură rămâne neschimbată. Ca un eveniment de mare interes am putea aminti pentru ziua de sâmbătă celebrarea persoanelor din comunitate care au împlinit 50 de ani, dar și acesta este un eveniment ajuns deja de tradiție. Acest lucru se face începând din anul 1979, anul acesta fiind sărbătorite persoanele născute în anul 1966. Această inițiativă s-a dovedit de mare interes și din acest motiv s-a păstrat tradiția”, dezvăluie viceprimarul Vita István.

5Program bogat, oaspeți tradiționali

Sâmbătă a avut loc un concurs de gătit gulaș la ceaun după care a urmat amintita întâlnire a persoanelor care au împlinit sau urmează să împlinească 50 de ani anul acesta, urmat de un concert susținut de formația Titan din Reghin. Concomitent, au continuat diverse întreceri sportive, jocuri de echipă sau distractive, continuate în ziua de duminică, de această dată organizate în special pentru adulți. Printre oaspeți s-au aflat și cei din localitatea Kunfehérto, sat înfrățit din Ungaria, de această dată doar ca oaspeți. „Tradiția este deja veche de 13 ani, de când cele două sate s-au înfrățit. De atunci s-au legat numeroase prietenii între locuitorii din cele două sate, iar vizitele între acestea sunt de cel puțin o dată pe an. Noi mergem la sărbătoarea satului lor, ei vin de asemenea în fiecare an. De cele mai multe ori fiecare participă cu diverse programe, artistice sau de altă natură, dar de această dată oaspeții au venit doar în calitate de vizitatori”, a completat viceprimarul Vita István.

Momentul culminant al ultimei zile l-a constituit concertul cunoscutei formații Bikini din Ungaria, sărbătoarea încheindu-se cu un foc de artificii.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE