Mai aproape de autostradă Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5099 Vizualizări

Mai aproape de autostradă

După mai bine de 26 de ani, Tîrgu Mureşul este mai aproape să aibă conexiune la o autostradă. Aleşii locali au votat în şedinţa de săptămâna trecută construcţia tronsonului de legătură cu Autostrada Transilvania care va fi realizat de la strada Budiului şi prelungirea Căii Sighişoarei în acelaşi scop. Valoarea investiţiei este estimată la aproape 34 de milioane de euro.

 

Consiliul Local Tîrgu Mureş a aprobat în ultima şedinţă două proiecte importante de infrastructură rutieră: aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi declararea utilitate publică de interes local a obiectivului de investiţii “Prelungire Calea Sighişoarei în direcţia DN 13”, respectiv aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi declararea utilitate publică de interes local a obiectivului de investiţii “Tronson de legătură între strada Budiului şi Austostrada Transilvania”.
Potrivit proiectului de hotărâre votat, investiţia pentru prelungirea Căii Sighişoarei va fi realizată etapizat, din fonduri europene, atragerea de finanţare de la Uniunea Europeană presupune ca studiul de fezabilitate să nu aibă o vechime mai mica de 2 ani.
Construcţia tronsonului care va avea aproape 1,6 km, cu 2 benzi pe fiecare sens de circulaţie, are o valoare estimată de 54,75 milioane de lei, peste 12 milioane de euro, incljusiv contravaloarea terenurilor expropriate, 3,72 milioane de lei. Lucrarea urmează să fie realizată în 36 de luni.
Investiţia pentru realizarea tronsonului de legătură între strada Budiului şi Autostrada Transilvania va presupune construcţia a aproape 2,5 km de drum, tot cu două benzi pe sens. Potrivit studiului de fezabilitate întocmit, valoarea lucrării se apropie de 98 de milioane de lei, adică 21,49 milioane de euro, din care o sumă importantă este destinată exproprierilor – 14,81 milioane de lei. Și acest obiectiv de investiții ar urma să fie realizat tot în 3 ani. (L.V.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE