Programul lui Dacin Cioloş susţinut de Doru Oprişcan Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 152 Vizualizări

Programul lui Dacin Cioloş susţinut de Doru Oprişcan

Preşedintele PNL Mureş, Doru Oprişcan, candidat al formaţiunii la Camera Deputaţilor, a arătat pe pagina sa de socializare că susţine cele 100 de măsuri liberale propuse în completarea proiectelor prezentate de premierul Dacian Cioloş prin Platforma România 100, informează Agerpres.

Potrivit lui Oprişcan, în domeniul muncii, familiei şi protecţiei sociale există o serie de iniţiative pe care le susţine, cum ar fi legea salarizării unitare – încadrarea categoriilor profesionale din sistemul public într-o grilă de salarizare care să recunoască statutul şi importanţa acestora în societatea românească.

„În plus, acesta s-a arătat de acord cu eliminarea impozitării tuturor categoriilor de pensii, cum măsurile concrete propuse de PNL pentru reducerea declinului demografic şi sprijinirea familiilor tinere active economic şi cu reducerea impozitului pe venit la jumătate pentru părinţii care au al treilea copil până la vârsta de şapte ani a acestuia/acestora”, se precizează pe site-ul www.agerpres.ro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE