Ministrul Educației pe Telefoane. Te auzi când vorbești?

Liviu Pop, noul ministru al Educației, pare să aibă planuri mărețe cu sistemul de învățământ românesc, numai că până și ideile bune… când vorbește despre ele, îți vine să-i zici abține-te, lasă, îi bine așa. În timpul Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor din Buzău, desfășurată în perioada 1-4 august, Liviu Pop a militat pentru digitalizarea sistemului și pentru cataloage electronice – ceva normal și de bun-simț, numai că… văzând cum a motivat… „să poată verifica părinții” (citez aproximativ). Serios, no?! Sper să nu înțeleagă cineva că susțin că părinții nu ar trebui să știe și să poată verifica, doar că nu-i ăsta primul lucru pe care-l spui când vrei să susții treaba asta – chiar sunt argumente mai puțin „agresive”.

Oricum, nu despre asta am degând să scriu, doar că se leagă. Așadar, domnul Pop Liviu, promovează debirocratizarea, eficientizarea, digitalizarea și… vrea să interzică utilizarea telefoanelor mobile în școli. Cu alte cuvinte, în mare mărinimie consideră că fiecare școală se poate lipsi de câte două conexiuni la internet în fiecare bancă din fiecare clasă.

Apreciez grija pentru banii părinților și că își dorește ca elevii să nu-și mai consume datele mobile – plătite de părinți, în timpul orelor de curs. De asemenea, apreciez iscusința cu care se vor realiza economii la factura de electricitate, pentru că, folosind telefoanele doar în pauze, elevii nu vor mai fi nevoiți să și le pună la încărcat în școală. În plus, apreciez grija pentru intimitatea desfășurării actului didactic, inclusiv a actelor de violență în scop pedagogic. Și mai mult, grija pentru cadrele didactice pentru care condițiile din sistemul de învățământ preuniversitar nu constituie o mare motivație să meargă pregătiți la ore, așa nu vor mai fi puși în situații jenante de elevii care verifică pe internet bazaconiile pe care le aud.

Lăsând gluma la o parte, nu doar că nu pot să înțeleg și nu doar că m-a lăsat perplex această inițiativă de-o creativitate apreciabilă acum 30-40-50 de ani (ar fi dus chiar la avansări pe linie de partid), dar m-a și enervat și supărat – cumva în același timp. Prima reacție, în capul meu, când am citit știrea a fost: ăsta se aude când vorbește?

O să mă opresc cu câteva idei, fiind convins că atât elevii cât și profesorii au și pot găsi și altele mai bune și mai adecvate situațiilor concrete din clase.

Ce s-ar putea face folosind telefoanele la ore? Încep cu chestiile neplăcute 🙂 Testele grilă ar putea să fie date online, bifând direct de pe telefon (nu mai printezi hârtie aiurea, nu mai stai să calculezi – elevii și profesorii au rezultatele în câteva secunde, nu peste câteva zile). Ca profesor poți trimite suportul lecției pe mail și deodată toți elevii pot vedea ideile principale sau un anumit text, o anumită imagine, un video scurt. Ca elev poți oricând să verifici ce auzi de la profesor, poți să aprofundezi rapid una-două idei în timp ce profu/profa continuă să vorbescă și tu să fii atent la el.

În plus, cred că elevii ar trebui încurajați de către profesori să-și folosească telefoanele, chiar să înregistreze audio sau video bucăți din oră – poate unora le vine mult mai ușor să învețe ascultând la căști sau le e mai ușor să-și amintească ce s-a vorbit la oră în timp ce „răsfoiesc” poze făcute la întâmplare numai ca să treacă timpul.

Bineînțeles că nu toți elevii au telefoane suficient de bune încât să intre pe net și să li se încarce aplicațiile în timp decent – tocmai de aceea cred că ar fi bine-venit un program guvernamental care să asigure fiecărui elev de la liceu, pentru început, un telefon decent cu date mobile – cred că atâta lucru ne-am permite, ca stat spun, și poate ar merge mai repede, mai eficient și ar fi mai ieftin decât alte planuri elucubrante.